Cine dintre noi nu a văzut niciodată un copil plângând? Nimic ciudat: face parte din creșterea tuturor. Cu toate acestea, este normal ca un părinte îngrijorat să se întrebe de ce se întâmplă aceste isterii, cum să le facă față și când este necesar să se îngrijoreze, deoarece sunt semne potențiale ale unor probleme mai grave. Pentru a obține răspunsul la toate aceste întrebări, continuați să citiți.
Copiii noștri, mai ales când sunt mai mici, sunt un avalanșă de emoții neexprimate: capacitatea lor de a verbaliza ceea ce simt nu merge mână în mână cu dezvoltarea acestor emoții, care sunt noi pentru ei și care din acest motiv se pot speria. Acest lucru declanșează așa-numitele „capricii”, care nu sunt întotdeauna doar crize de furie, ci, adesea, adevărate crize isterice.
Ca părinți, nu trebuie să fim surprinși de acest comportament comun, ci să învățăm să gestionăm situația cât mai bine pentru a înțelege de unde vine acest disconfort și a-l calma. Mai jos vă explicăm cum să distingem crizele isterice de crizele de furie mai inofensive, cum să le faceți față, gesturile de evitat și semnele de recunoscut pentru a înțelege când este timpul să vă faceți griji și să contactați un specialist pentru copii.
Principalul sentiment care îl împinge pe copil să fie isteric este frustrarea, care poate fi declanșată de o multitudine de factori diferiți în funcție atât de personalitatea copilului, cât și de circumstanțele externe.
Un rol important îl au emoțiile puternice sau noi pe care copilul nu știe încă să le aleagă, fiind imatur emoțional, și care îl domină: neștiind ce sunt și, în consecință, cum să le gestioneze, copilul se simte nevoit să acționează-le, adică să le manifeste cu trupul, mai degrabă decât să le verbalizeze.
Acest lucru creează dificultăți părintelui în a înțelege disconfortul copilului, care de multe ori se trezește întrebându-se „ce e în neregulă cu copilul meu?”, fără a putea răspunde adecvat.
Aceste sentimente pot apărea din mai multe motive, printre care, de exemplu, copilul a asistat la tensiuni în familie. De fapt, știm că, deși pe scurt, un copil este capabil să recunoască conflictul la doar câteva luni după naștere.
Chiar și oboseala și foamea sunt motive valide și suficiente pentru a declanșa o scenă. În sfârșit, așa cum se întâmplă foarte des, criza isterică se declanșează atunci când copilul primește un refuz de la părinți cu privire la o dorință exprimată: fie că este vorba despre o ieșire sau un joc dorit, va apărea plânsul.
Indiferent de personalitatea și circumstanțele copilului tău, dacă ești părinte, este inevitabil să te confrunți cu cel puțin o criză de furie de copil în viața ta.
Pentru a gestiona cel mai bine o situație de criză, există atitudini care sunt cu siguranță mai eficiente decât altele. Dacă un copil de trei ani este ușor stresat de noile emoții, este ușor de imaginat cum noutățile în sens larg sunt un potențial factor de nervozitate, precum și o așteptare care este promovată și ulterior nemulțumită.
Pentru a vă asigura că copilul dumneavoastră știe întotdeauna ce urmează să se întâmple și, prin urmare, se poate pregăti psihologic în consecință, este util să creați rutine pe care copilul să fie mereu la curent.
”NU” este un răspuns greu de digerat pentru adulți, darămite pentru cineva de 2, 3 sau 4 ani: să-i permită copilului să-și crească conștientizarea propriilor alegeri și acțiuni și să înțeleagă mai bine semnificația unei negare, ai putea inlocui pe NU (atunci cand este posibil) cu propunerea unei alternative sau prin mutarea atenției către varianta „corectă”.
Dacă copilul este mai mare și poate să înțeleagă, dă-i oportunitatea să aleagă. Ți s-ar părea că sună a manipulare. Da, asta și este, prin diverse strategii tu îi poți aferi copilului șansa să aleagă ”varianta corect”, adică varianta pe care tu o vrei, fără să îi spui NU la ceea ce inițial își dorește.
Exemplu: În parc copilul nu vrea să își abandoneze colegii de joacă atunci când e momentul să plecați acasă. Clar dacă îi vei răspunde cu NU la insistențele copilului de a mai rămâne, acesta va face mai mult ca sigur o criză de isterie.
Varianta propusă este: ”Dragul meu, nu ți-ar plăcea să mergem și să facem o limonadă proaspătă? Mie îmi este sete de mor și aș bea ceva bun și dulce. Hai să ne pregătim de plecare și să mergem să mă ajuți să o preparăm. Ce zici?”
În concluzie, ferește-te de a spune NU copiilor. Ei nu au capacitatea de a asimila un refuz atât de scurt și la obiect. Dacă vrei să ai liniște în casă, caută variante de răspuns care să le ofere șansa să aleagă sau să le distragă atenția la altceva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil