Îți amintești de primul tău prieten? Poate era băiatul care ți-a oferit o piesă de puzzle la grădiniță sau fetița cu care ai împărțit abțibilduri sub tobogan. Nu-i știai numele, dar știai sigur că vrei să fii lângă el. La vârste mici, prietenia nu se alege cu mintea, se simte cu tot corpul.
Copiii nu „își caută prieteni” așa cum fac adulții, pe baza unor criterii logice, valori comune sau interese similare. Ei se întâlnesc. Atât. Iar din această simplă întâlnire se nasc primele relații și se observă, treptat, schimbările care apar odată cu înaintarea în vârstă.
Înțelegerea felului în care copiii își aleg prietenii, în funcție de etapa lor de dezvoltare, ne ajută să le oferim sprijinul potrivit.
Hai să vedem cum evoluează acest proces, de la primele interacțiuni în perioada de bebelușie până la legăturile din adolescență.
CITEȘTE ȘI Expert Harvard: „Reziliența copiilor se bazează pe acest aspect important! Nu-l ignorați!”
La această vârstă fragedă, este prea devreme să vorbim despre „prieteni” în sensul clasic. Cea mai importantă relație este atașamentul față de adulții care îngrijesc copilul.
Totuși, asta nu înseamnă că bebelușii nu observă alți copii, dimpotrivă, o fac cu mult interes.
La grădiniță, doi copii pot sta și se pot juca unul lângă altul fără să interacționeze direct, notează bebesymas.com. Repetă gesturi, se privesc din colțul ochiului, se urmăresc din umbră.
Această sincronizare timidă este deja o formă incipientă de conectare socială. Nu este vorba despre o alegere conștientă, ci despre o atracție senzorială: tonul vocii, mișcările sau chiar mirosul celuilalt copil pot influența preferințele unui bebeluș.
De exemplu, un copil de 14 luni poate fi atras constant de același coleg de grupă și poate încerca să-l atingă sau să-i mângâie părul.
Nu e încă o prietenie propriu-zisă, ci mai degrabă o alegere repetată, care anunță începutul unei legături sociale.
Aceasta este vârsta jocului simbolic, iar prietenia se naște din joacă. Criteriul de selecție e simplu și clar: oricine se joacă cu mine așa cum îmi doresc, devine automat prietenul meu. Nu contează de cât timp ne cunoaștem.
Legătura emoțională este încă fragilă. Copiii pot spune dimineața că sunt „cei mai buni prieteni”, iar după-amiaza să se certe pentru o lopățică. Dar aceste fluctuații nu sunt superficiale, ele sunt exerciții importante de relaționare. Copiii învață să negocieze, să împartă, să accepte frustrarea.
Un exemplu: Claudia, de 4 ani, spune că Mateo nu mai este prietenul ei pentru că a refuzat să se joace de-a „mama și tata”. A doua zi, însă, se împacă pentru că el acceptă să fie cățelușul în jocul ei. Nu este manipulare, ci un mod de a relaționa, bazat pe plăcerea jocului împărtășit.
Prietenia capătă stabilitate și este influențată de factori mai complecși: interese comune, umor compatibil, încredere reciprocă. Nu mai este suficient să ne jucăm același joc, contează cum mă tratezi, dacă mă sprijini, dacă mă respecți.
Copiii încep să-și definească prietenii prin expresii precum: „Pot să-i spun lucrurile mele” sau „Mă ajută când sunt trist”. Începe să apară loialitatea, dar și vulnerabilitatea: trădările, secretele dezvăluite sau excluderea din grup pot avea un impact emoțional profund.
Conflictele sunt mai intense, dar și mai valoroase, sunt ocazii de învățare a empatiei, iertării, afirmării personale și cooperării.
Exemplu: Lucas, de 8 ani, refuză să mai vorbească cu cel mai bun prieten pentru că acesta i-a divulgat un secret. După câteva zile de supărare și tristețe, cei doi se împacă în urma unei discuții sincere. Această experiență îl ajută pe Lucas să înțeleagă mai bine ce înseamnă respectul și încrederea într-o relație.
În preadolescență, prieteniile nu mai sunt doar despre contextul școlii, ele devin reflexii ale identității. Prietenii nu sunt doar colegi de bancă, ci oameni care mă înțeleg, mă acceptă și îmi oferă un spațiu sigur în care pot explora cine sunt.
Copiii încep să își aleagă prietenii în funcție de afinități profunde: gusturi muzicale, simțul umorului, valorile personale. Devine important să se simtă acceptați, validați, ascultați.
Tot acum apare un fenomen nou: autoexcluderea conștientă. Dacă nu mă simt valorizat sau dacă grupul mă face să mă simt inferior, aleg să mă retrag.
Un exemplu: Aina, de 11 ani, renunță să mai iasă cu vechiul ei grup de prieteni pentru că nu se mai regăsește în conversațiile despre TikTok. Spune: „Mă simt singură, dar mai liniștită.” Deși este o alegere dureroasă, reflectă o maturizare importantă în plan social.
Pe parcursul copilăriei, copiii nu învață doar să citească, să scrie sau să socotească. Ei învață, mai ales, să creeze legături. Să aleagă în cine au încredere, pe cine iartă, de ce relații se desprind. Învață cum să se apropie de ceilalți și, uneori, ce înseamnă să fii respins.
Fiecare pas pe acest drum lasă o amprentă asupra modului în care se vor iubi pe ei înșiși și asupra felului în care vor privi relațiile în viața de adult.
Să-i însoțim în acest proces fără să-i judecăm, fără să-i obligăm să lege prietenii și, mai ales, să-i ascultăm cu adevărat.
Pentru că prieteniile din copilărie, chiar dacă uneori par efemere, au o forță transformatoare care poate modela întreaga viață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil