Cum să răspunzi copilului, fără a înrăutăți situația, când el nu se comportă corespunzător? Un terapeut oferă cele mai bune moduri de a-l sprijini

Data publicării:
Cum să răspunzi copilului, fără a înrăutăți situația, când el nu se comportă corespunzător? Un terapeut oferă cele mai bune moduri de a-l sprijini / FOTO: freepik.com @Anton Dios
Cum să răspunzi copilului, fără a înrăutăți situația, când el nu se comportă corespunzător? Un terapeut oferă cele mai bune moduri de a-l sprijini / FOTO: freepik.com @Anton Dios

Cum să răspunzi copilului tău fără a agrava situația atunci când acesta nu se comportă corespunzător? Un terapeut oferă trei modalități de a-l sprijini.



Să știi cum să te exprimi în fața copilului și să îți alegi cuvintele potrivite în fiecare situație poate părea o misiune imposibilă pentru părinți!

Uneori, un simplu detaliu în alegerea cuvintelor sau în tonul vocii poate schimba complet rezultatul unei conversații. Anumite afirmații pot agrava situația și pot duce la discuții tensionate, în timp ce alte alegeri pot avea un efect calmant.

Deși intenția părinților este mereu una bună, forma în care comunică poate ridica multe semne de întrebare, după cum explică terapeutul Priya Harpaul.

Aceasta a identificat trei abordări pe care părinții ar putea să le favorizeze, pentru a evita declanșarea unor emoții neplăcute în rândul copiilor.

În loc să îi spui direct „nu”, poți sugera alternative

Când refuzi o cerere din partea copilului, în loc să îi spui direct „nu”, poți sugera alternative la care are acces.

Ideea este să înlocuiești un răspuns negativ cu unul pozitiv: „În loc să le spuneți copiilor ce nu pot face, încercați să le spuneți ce pot face.”

Atunci când copiii aud „nu”, pot deveni retrași sau pot reacționa emoțional.

Evită să îi spui că totul este în regulă atunci când plânge

Când copilul plânge, evită să îi spui că totul este în regulă și că nu ar trebui să mai plângă.

În schimb, spune-i: „Văd că ești trist/frustrat/furios”.

Astfel, îi validezi emoțiile și le exprimi în cuvinte, contribuind totodată la dezvoltarea inteligenței sale emoționale.

Cronometrul comportamentului

Dacă nu respectă ceea ce i-ați cerut și continuă să se comporte necorespunzător, încercați să introduceți un cronometru în răspunsul dumneavoastră.

Când cronometrul sună, copilul ar trebui să își schimbe comportamentul.

„Aceasta îl încurajează să profite la maximum de timpul respectiv și îl pregătește pentru următorii pași”, explică terapeutul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Recomandari si sfaturi





pixel