Familia adolescentului decedat în incendiul izbucnit într-un club din Elveția trece prin momente cumplite.
O apropiată a familiei a declarat că Roxana, mama tânărului, a rămas în stare de șoc, iar fratele și bunica lui au plecat de urgență în Elveția pentru a-i fi alături în aceste momente de durere.
„Fratele mamei lui și bunica au plecat în urmă cu două zile în Elveția, Roxana este în stare de șoc. Ea l-a crescut singură pe băiat, aveau o relație foarte strânsă. Relația cu fostul partener a fost mereu la cuțite, dar Guillaume avea parte de o viață frumoasă, nu-i lipsea nimic, ea avea o situație financiară foarte bună. Tatăl lui este un arhitect cunoscut în Elveția, cred că se implica și el financiar.
Roxana era plecată din Rovinari de aproape 20 de ani, fiul ei a venit pe aici de puține ori, bunica lui îl vizita mai des”, a declarat o sursă apropiată familiei Oană, potrivit Cancan.
Tânărul a mers la petrecerea fatală la invitația unui prieten elvețian, fiul unui avocat din Lausanne. Cei doi ar fi ajuns la club cu un avion privat, iar după declanșarea incendiului au rămas blocați în clădire.
Elveția va marca o zi de doliu național vineri, 9 ianuarie, ca urmare a incendiului din noaptea dintre ani într-un bar din stațiunea alpină Crans-Montana.
Patruzeci de persoane din șapte țări diferite și-au pierdut viața. Dintre acestea, 26 aveau între 14 și 18 ani. Unele victime au fost arse dincolo de posibilitatea recunoașterii și au putut fi identificate doar prin analize AcDN.
CITEȘTE ȘI
Patru copii și doi adulți s-au răsturnat cu mașina în râul Bistrița
Un român de 18 ani, printre victimele incendiului din Crans Montana. Anunţul MAE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.