O scenă dramatică s-a petrecut în regiunea Rhône din Franța, unde o mamă a suferit un stop cardiac în timp ce mergea cu bicicleta, chiar sub privirile fiicei sale de doar 5 ani. Fără să ezite, copila a pus mâna pe telefonul femeii și a cerut ajutor.
Incidentul a avut loc vineri, 20 februarie, când femeia se întorcea de la serviciu. Ajunsă în localitatea Saint-Romain-en-Gal, i s-a făcut brusc rău și s-a prăbușit, intrând în stop cardiac, relatează Demotivateur.
Deși situația era extrem de gravă, fetița a dat dovadă de un calm ieșit din comun. Văzând-o pe mama sa întinsă la pământ, fără reacție, a format numărul de urgență pentru a chema ajutor. La doar 5 ani, a reușit să explice ce se întâmplă.
Potrivit publicației Le Progrès, micuța a răspuns clar la întrebările dispecerilor, oferind informațiile necesare pentru ca echipajele de intervenție să ajungă rapid la fața locului.
Salvatorii au intervenit prompt și au transportat victima la spital, unde medicii au reușit să o resusciteze. În prezent, femeia este în afara oricărui pericol.
Pompierii au declarat că au fost profund impresionați de stăpânirea de sine a copilului cu care au vorbit la telefon. Fără reacția ei rapidă, mama nu ar fi supraviețuit, iar la numai 5 ani, fetița i-a salvat viața.