Incredibil! O femeie din Germania a născut cvintupleţi

incredibil-o-femeie-din-germania-a-nascut-cvintupleti_37392900
Incredibil! O femeie din Germania a născut cvintupleţi / foto: freepik.com@holiak
O femeie din Germania a născut cvintupleţi într-un spital din Berlin, informează DPA, potrivit AGERPRES.  

Spitalul de obstetrică Charité a anunţat joi că cei cinci bebeluşi, trei fete şi doi băieţi, s-au născut la sfârşitul lunii septembrie.

Cei cinci copii şi mama lor se simt bine, iar nou-născuţii au deja acum o greutate de peste două ori mai mare decât cea avută la naştere, au transmis reprezentanţii spitalului într-un comunicat.

„Naşterea unor cvintupleţi reprezintă o raritate medicală”, au adăugat ei.

Naşterile de cvintupleţi sunt un eveniment extraordinar chiar şi pentru cei mai experimentaţi medici obstetricieni, precum şi o provocare specială din punct de vedere logistic, a explicat Wolfgang Henrich, directorul spitalului.

O echipă interdisciplinară formată din 25 de medici a asistat la naştere.

Cei cinci bebeluşi s-au născut prin cezariană la sfârşitul celei de-a 28-a săptămâni de sarcină.

„O naştere precum aceasta necesită o echipă perfect coordonată de obstetricieni, anestezişti, neonatologi, moaşe şi asistente specializate în sala de operaţii. Suntem bucuroşi că totul a decurs fără probleme şi că mama şi copiii se simt bine", a adăugat Wolfgang Henrich.

Reprezentanţii Spitalului Charité nu precizat dacă mama bebeluşilor a rămas însărcinată prin inseminare artificială.

„Suntem bucuroşi că putem să îi ţinem pe cei cinci copii ai noştri, sănătoşi şi în siguranţă, în braţele noastre", a adăugat fericita mamă, citată în comunicatul spitalului.

CITEȘTE ȘI

Un băiat de 14 ani îți pierde viața după o provocare TikTok. Trendul „surfing pe saltea” îngrijorează părinții

Liceu evacuat după sesizarea unui miros de gaz. Florian Lixandru: „Nimeni nu îşi permite să pun viaţa copiilor în pericol!”

Primăria Capitalei lansează program de sprijin: 150 de cupluri sau femei singure pot primi 15.000 lei pentru tratamente de fertilizare in vitro (FIV)

Fetița de 2 ani care a căzut de la etaj, între viață și moarte. Mama nu ar fi vrut să sune la 112

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close