Opt copii uciși într-un atac armat considerat unul dintre cele mai grave

Fetiță de 4 ani, moartă într-o mașină în parcare la un mall. Anchetă în desfășurare la Craiova
Opt copii uciși într-un atac armat considerat unul dintre cele mai grave / FOTO: freepik.com @daniel-007
Un atac armat extrem de violent a avut loc duminică dimineață în Shreveport, Louisiana, unde opt copii cu vârste cuprinse între 1 și 14 ani au fost uciși.

Incidentul este descris de autoritățile drept o„dispută domestică”. Este considerat unul dintre cele mai grave atacuri armate din istoria recentă a orașului.

Focurile de armă au fost trase în jurul orei 05:00 (ora locală), când un atacator a împușcat 10 persoane. Suspectul a fugit de la locul faptei, dar a fost urmărit de forțele de ordine și împușcat mortal.

Primarul orașului, Tom Arceneaux, a declarat că întreaga comunitate este devastată de tragedie.

„Avem familii îndurerate, polițiști afectați, personal medical marcat de cele întâmplate. Este o tragedie care lovește întreaga comunitate”, a spus acesta, conform BBC.

Atacul s-a desfășurat în mai multe locuințe de pe aceeași stradă, iar toate victimele omorâte sunt minori. Autoritățile nu au făcut publice identitățile victimelor sau ale atacatorului, însă au precizat că unele dintre victime erau rude cu acesta.

După comiterea atacului, suspectul ar fi furat o mașină și a încercat să fugă, fiind urmărit de poliție într-un alt cartier, unde a fost împușcat mortal.

Șeful poliției din Shreveport, Wayne Smith, a declarat că ancheta este în desfășurare și se realizează cu sprijinul Poliției din Louisiana și al altor instituții.

Guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, a transmis că este „profund îndurerat” de cele întâmplate și a mulțumit echipelor de intervenție pentru reacția rapidă.

De asemenea, președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a descris incidentul drept o „tragedie sfâșietoare”, exprimându-și solidaritatea cu victimele și familiile acestora.
 

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close