Alexandra Epure, profesoară de pian, lucrează de aproape zece ani cu copii care suferă de autism. Ea spune că, deși nu consideră orele de pian o formă de terapie, muzica îi ajută vizibil să se liniștească, să-și dezvolte răbdarea și atenția. Pentru fiecare copil, succesul vine din adaptarea metodelor la nevoile fiecăruia.
„Eu nu o numesc terapie. Într-adevăr, există meloterapie, terapia prin muzică, dar acolo, din câte știu, se face altceva. Adică se folosesc diferite instrumente muzicale, printre care și un pian, o orgă, sau da, se folosesc clopoței, tot felul de instrumente muzicale, xilofoane, chestii de genul ăsta, ca acel copil să audă mai multe sunete și să vadă ce anume îl deranjează. Pentru că, știi, copiii cu autism au sunete care îi deranjează”, explică profesoara la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
„Ce am observat eu? Sunt mai liniștiți după ce vin la câteva ședințe de pian. Au mai multă răbdare, mai multă atenție. Dacă sunt copii cu un comportament mai agitat, nu încep pentru 50 de minute, încep pentru jumătate de oră, până se obișnuiește copilul.
Eu am mai spus-o și mă repet: pentru fiecare copilaș încerci să te pliezi după el. Nu merge ce ai aplicat la un copil să aplici și la următorul. Și atunci încerci să te adaptezi, să ai răbdare, să vezi dacă îi place, dacă începe să-i placă, dacă îi vine de drag, să-l observi dacă poate să stea mai mult.
De asta spun că noi progresăm: la 50 de minute, dacă are un comportament mai agitat, sau dacă îi place să stea mai mult de 30 de minute la o activitate, mai dăm pauze. Și văd că vin cu drag”, povestește Alexandra Epure.
„Sunt copii care sunt deja înzestrați, și atunci vine de la sine. În momentul în care s-au așezat la pian, ei deja știu să-ți cânte, pentru că au auzit piese de-a lungul timpului și știu să ți le reproducă la pian.
Sunt și copii pe care îi aduc părinții, nu știu dacă pot să o numesc neapărat terapie, dar vin pentru a se putea așeza pe un scaun mai multe minute decât de obicei, pentru a se putea concentra mai mult timp asupra unui lucru, pentru motricitate fină, pentru coordonarea mâinilor, ochilor, picioarelor și așa mai departe”, explică profesoara.
„Am avut așa câțiva copilași: se așează la pian și îi vezi că încep să cânte. Și acolo e greu. De ce? Pentru că, dacă au auz absolut, este foarte greu să-i înveți după notele muzicale. Dacă le dai, de exemplu, o altă variantă de cântecel, de piesă, e greu să-i faci să se concentreze pe notele muzicale, să le recunoască, pentru că ei au deja o altă variantă în minte, pe cea pe care au auzit-o înainte”, completează Alexandra Epure.
„E greu, pentru că nu știi la ce nivel te poate înțelege cognitiv. Este destul de greu să comunici cu un copil non-verbal. Trebuie să identifici gesturile lui, ce-l supără. Sunt copii care, atunci când se supără, își pun mâinile la urechi sau se lovesc, sau te lovesc. Trebuie să știi să gestionezi situațiile de genul acesta, să-l calmezi, să-i explici, că înțeleg”, spune profesoara.
„Oamenii au senzația că, dacă sunt copii cu autism, nu te înțeleg când vorbești cu ei. Ba da, înțeleg. Doar că ei nu au capacitatea, nu au toate cuvintele puse acolo, ordonate bine, ca să creeze o propoziție. Dar ei înțeleg. Copilașii, la nivel cognitiv, cel puțin cei pe care i-am cunoscut eu până acum, au fost ok. Chiar dacă mai sunt copii cu autism care, la nivel cognitiv, dacă au șase ani, sunt puțin în urmă, undeva pe la patru anișori. Dar te poți înțelege cu ei. Și copiii de patru ani înțeleg ce le spui. Depinde, cred, și de modul în care le vorbești”, adaugă ea.
„Bineînțeles, și copilului meu, dacă îi spun pe un ton răstit ceva, «indiferent, și treci la masă!», s-a blocat. O să se întrebe ce-a vrut să spună mama. Dar alta este când îi spui: «Puiul, hai la masă». Același lucru se întâmplă și cu copiii de aici. Indiferent că sunt autiști sau tipici, pentru că nu lucrez numai cu copii cu autism, lucrez și cu copii tipici, trebuie adaptat modul de abordare. A, că trebuie să fiu mai ferm, evident. Trebuie să fiu mai ferm ca să înțeleagă că sunt și anumite reguli. Nu ne jucăm toată ziua la pian, știi? Dar, mă repet, înțeleg”, explică Alexandra Epure.
Profesoara de pian arată că muzica nu doar că dezvoltă atenția și răbdarea, ci creează și un spațiu sigur de exprimare. Pentru unii copii, pianul devine o formă de exprimare personală; pentru alții, o metodă de calmare și conectare cu lumea din jur. Adaptarea fiecărei lecții la nevoile și temperamentul fiecărui copil face diferența între progres și stagnare.
„Pentru fiecare copilaș încerci să te pliezi după el. Nu merge ce ai aplicat la un copil să aplici și la următorul”, spune Alexandra Epure. Aceasta este lecția ei pentru părinți, dascăli și oricine lucrează cu copii cu autism: răbdarea, observația și adaptarea constantă transformă pianul într-un instrument nu doar de muzică, ci de comunicare și înțelegere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
