Ministrul Educației cheamă sindicatele la negocieri în plin boicot al simulărilor

mihai-dimian-la-guvern
Ministrul Educației cheamă sindicatele la negocieri în plin boicot al simulărilor / FOTO: Facebook @Mihai Dimian
Ministrul Educației Mihai Dimian se va întâlni cu reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar săptămâna viitoare, a anunțat oficialul într-o postare pe Facebook.

Luni, 16 martie, începe simularea Evaluării Naționale, iar ministrul a declarat că cei 8.700 de profesori evaluatori înscriși până în acest moment pot asigura corectarea lucrărilor.

„Pentru săptămâna viitoare am invitat la dialog reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar. În ceea ce privește profesorii evaluatori, numărul acestora este de peste 8.700, ceea ce poate asigura evaluarea lucrărilor copiilor deja înscriși. Invit profesorii care doresc să participe în calitate de evaluatori și nu sunt încă înscriși să își manifeste intenția în acest sens până mâine, 12 martie, inclusiv”, se arată în postarea lui Mihai Dimian.

Ministrul a mai precizat că s-a întâlnit în cursul acestei săptămâni cu sindicatele din învățământul universitar, „pentru negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură”. Acesta a discutat și cu studenții despre „nemulțumirile acumultate în ultimul an”.

„Simularea examenelor naționale reprezintă un exercițiu valoros pentru copii și le mulțumesc tuturor celor care și-au exprimat interesul și disponibilitatea de a participa la aceste activități.

Ministerul Educației și Cercetării a desfășurat în această perioadă activitățile pentru care are o responsabilitate în acest sens – acelea prin care asigură cadrul pentru ca aceste simulări să se poată desfășura acolo unde școlile își exprimă disponibilitatea de a organiza. Precizez totodată că, din informațiile primite din partea inspectoratelor, mai mult de jumătate dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a au trecut deja, în cursul acestui an școlar, printr-o experiență similară, datorită simulărilor organizate la nivel județean.


 
Respect dreptul profesorilor de a-și exprima nemulțumirile și, așa cum am afirmat, sunt deschis dialogului cu reprezentanții federațiilor sindicale, precum și direct cu profesorii, elevii și studenții. Construim cu răbdare!”, se mai arată în postarea ministrului.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close