Incidentul, petrecut la școala gimnazială din Mestre, Italia, a declanșat reacții din partea părinților și o anchetă internă a școlii.
Eleva nu a apucat nici măcar să termine întrebarea, pentru că într-o clipă profesoara s-a apropiat de ea, a scos o foarfecă din buzunar și i-a tăiat o șuviță de păr de aproximativ zece centimetri, relatează ilgazzettino.it.
Gestul a fost brusc și s-a petrecut în fața întregii clase, care a rămas fără reacție.
Profesoara s-a îndreptat apoi către o altă elevă, care se ridicase speriată, și i-a tăiat și ei o șuviță de păr, în același mod rapid.
Incidentul a avut loc într-o școală gimnazială din Mestre. Profesoara este suplinitoare, venită în clasă de aproximativ 20 de zile, cu un contract valabil până la sfârșitul anului școlar.
După cele două episoade, situația postului său a devenit incertă, în condițiile în care părinții elevilor s-au mobilizat, iar școala a deschis o anchetă internă pentru a stabili exact circumstanțele în care s-au produs aceste două incidente.
Conducerea școlii nu a făcut, deocamdată, declarații, deși cazul este cunoscut în cadrul instituției.
Cele două eleve au rămas afectate de incident și de faptul că acesta s-a produs în fața colegilor.
După ce au fost demarate verificările interne, profesoara ar fi confirmat cele întâmplate, afirmând că „a exagerat” și că a acționat „pentru a se face mai bine înțeleasă”.
Părinții elevilor s-au arătat îngrijorați atât de incident, cât și de posibilitatea ca profesoara să activeze în continuare în alte unități de învățământ.
Aceștia susțin că nu au existat probleme cu alți profesori.