Studiu nou: când încep copiii să nu mai se bucure de școală?
Un studiu recent a identificat perioada în care cei mai mulți copii încep să își piardă entuziasmul față de școală: tranziția din clasele primare către gimnaziu.
SURSA FOTO: Freepik.com@tetenio
Citește și Semne că stilul tău autoritar îi face mai mult rău decât bine copilului
Cercetarea arată că, începând cu vârsta de aproximativ 9-10 ani, interesul pentru învățare scade semnificativ, pe fondul presiunilor academice crescute, al programului mai rigid și al schimbărilor sociale, potrivit The Independent.
Studiul realizat de cercetători vine ca un semnal de alarmă pentru părinți și educatori, subliniind importanța sprijinului emoțional și a unui mediu școlar care să încurajeze curiozitatea, nu doar performanța.
Studiul a fost realizat de ImpactEd Group a evidențiat un moment critic în parcursul educațional al copiilor din Anglia: tranziția de la școala primară la cea secundară, în special în clasa a VII-a (Year 7), este asociată cu o scădere semnificativă a plăcerii de a merge la școală.
SURSA FOTO: Freepik.com@prostooleh
Analizând datele a peste 100.000 de elevi din anul școlar 2024/2025, cercetarea a constatat că nivelul mediu de satisfacție față de școală scade de la 6,0 în clasa a VI-a (Year 6) la 3,8 în clasa a VII-a și continuă să scadă la 3,2 în clasa a VIII-a (Year 8).
Această tendință este și mai pronunțată în rândul elevilor proveniți din medii socio-economice defavorizate, care raportează niveluri mai scăzute de încredere, apartenență și siguranță în mediul școlar.
De asemenea, potrivit studiului, fetele resimt o scădere mai accentuată a sentimentului de siguranță între clasele a VII-a și a IX-a, comparativ cu băieții.
Aceste descoperiri subliniază importanța sprijinului acordat elevilor în perioada de tranziție către școala secundară, pentru a menține implicarea și bunăstarea lor emoțională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.