Într-o declarație, Daniel David a subliniat că abandonul școlar nu este doar o problemă socială, ci și o problemă pedagogică. Iar unul dintre factorii-cheie care contribuie la această tragedie este metoda de predare.
„Modalitatea de predare și profesorii care știu să predea lucrurilor, să-i inspire pe copii, știu să le facă un context în care copiii vin cu plăcere la școală. E un lucru foarte important!” spunea ministrul Daniel David într-un interviu la Antena 3 CNN.
„Stai jos și scrie după dictare”, o practică toxică, dar încă vie în școlile din România
Ministrul a numit direct una dintre cele mai dăunătoare metode încă folosite pe scară largă: dictarea mecanică din manual.
„Ministrul poate să gândească cum să interzică acea metodă de transfer de competențe care se folosește pe scară largă: «stai jos și scrie după dictare din manualul pe care îl am aici». Aia este o metodă care sperie copiii. Este o metodă care îndepărtează copilul de școală”, a mai precizat ministrul.
Dictarea pasivă nu dezvoltă gândirea, nu încurajează creativitatea, nu le dă copiilor libertatea de a întreba „de ce?”. Le dă doar senzația că sunt spectatori obligați la un spectacol care nu-i reprezintă.
Abandonul școlar nu e o întâmplare. E un efect
România se confruntă cu cifre alarmante în ceea ce privește abandonul școlar. Este ușor să dăm vina pe familie, pe sărăcie, pe lipsa de infrastructură. Dar iată că, din cel mai înalt nivel al Educației, vine o recunoaștere importantă: școala însăși, prin metodele ei, poate deveni respingătoare pentru copii.
Și nu oricum. Ci chiar prin metode care, aparent, „disciplinează” și „formează caractere”, dar care în realitate sugrumă curiozitatea naturală și dorința de a învăța.
„Metoda e foarte importantă!” subliniază ministrul.
Și, poate, este cea mai importantă dintre toate.