Profesorul Cătălin Osiceanu critică dur instabilitatea sistemului de educație din România, la nici o săptămână de la instalarea noului ministru. Ce riscă elevii și ce propune dascălul din sistem pentru salvarea învățământului.
Profesorul Cătălin Osiceanu, cadru didactic la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod” din București, a publicat recent un mesaj pe Facebook, în care demontează, pas cu pas, lipsa de coerență a noii legi a educației.
Pe 5 iulie 2023 a fost promulgată noua lege a educației. Un document care promitea stabilitate, direcție și un nou început pentru sistemul românesc. Dar la mai puțin de un an distanță, și la doar câteva zile de la preluarea mandatului de către noul ministru al educației, Daniel David, au apărut deja primele semnale de schimbare, unele care contrazic clar litera și spiritul legii.
„Și? Ce mai e valabil din ea azi?”, întreabă retoric profesorul Osiceanu, exprimând ceea ce simt, probabil, mii de dascăli din toată țara.
„La nici o săptămână de la instalare, noul ministru anunță deja schimbări care contrazic legea. Păi pentru ce mai facem legi, dacă fiecare ministru vine cu propria «viziune» și face praf ce au construit ceilalți?”
Educația în România pare prinsă într-un carusel nesfârșit de „reforme” care n-au timp să devină realitate. Fiecare ministru vine cu o echipă proprie, o direcție proprie și, inevitabil, un set de promisiuni care șterg cu buretele proiectele predecesorului.
Nu există memorie instituțională, nu există asumare pe termen lung. Doar o alergătură haotică între schimbări de curriculum, examene redesenate și noi platforme de digitalizare care nu funcționează.
„Cât o să țină legea lui Daniel David? Până vine următorul?”, întreabă profesorul, pe un ton amar.
Critica profesorului Osiceanu merge mai departe de simpla nemulțumire față de un ministru anume. El atacă o problemă sistemică: influența nejustificată a unor „experți” care nu au experiență reală în învățământ, dar care ajung să traseze direcții majore de politică educațională.
„Ne-am săturat de improvizații, de «experți» de carton, de ONG-uri cu agende proprii”, scrie el. E o observație care atinge o coardă sensibilă: cine, de fapt, are legitimitatea să decidă pentru școala românească? Ce loc mai au în ecuația deciziei profesorii care știu exact ce merge și ce nu, pentru că trăiesc aceste realități în fiecare zi?
„România are profesori care gândesc, care cunosc sistemul din interior. Ei sunt adevărații tehnocrați”, afirmă Osiceanu, într-o pledoarie pentru o viziune construită de jos în sus. Nu din birourile ministeriale sau din laboratoarele de strategie ale unor ONG-uri, ci din cancelariile școlilor, acolo unde realitatea e palpabilă.
Profesorii care lucrează direct cu elevii, care înfruntă lipsa de materiale, de sprijin și de respect, ar trebui să fie cei care scriu legile, spune el. Nu „să le citească mirați după fiecare schimbare de guvern”.
„Nu mai avem timp de experimente. Nu mai avem copii de sacrificat”, avertizează profesorul. Mesajul e limpede: dacă nu există o asumare reală, transpartinică, pentru o direcție comună în educație, vom continua să pierdem generații întregi în hățișul reformelor neterminate.
Apelul final al profesorului Osiceanu este clar și ferm: avem nevoie de un pact național pentru educație. Un document semnat și asumat de toate partidele democratice, care să garanteze stabilitate și coerență indiferent de cine e ministru sau ce culoare are guvernul.
„Avem nevoie de un pact pentru educație pe care să și-l asume toate partidele democratice. Acum”, cere el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil