Un psiholog explică de ce mulți bebeluși adorm mai repede cu tatăl decât cu mama
20 Februarie 2026
Un profesor care a intrat în școală la 22 de ani și a rămas la catedră trei decenii ajunge, în sfârșit, la un salariu care depășește pragul de 6.000 de lei net. În loc de recunoaștere, primește o factură simbolică. Dacă are 6.001 lei, pierde indemnizația de hrană și voucherele de vacanță. Dacă are 5.999 lei, le păstrează. Diferența este de un leu. Mesajul este puternic și dureros pentru mii de profesori care au ales să rămână în sistem.
În cadrul Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, moderatoarea Loredana Iriciuc a întrebat: „Indemnizația de hrană și voucherele de vacanță sunt condiționate de un prag de 6.000 lei net. Dacă un profesor depășește pragul cu un leu, pierde beneficiile. Ce mesaj transmite statul către profesorii care au 20 sau 30 de ani în sistem?”
Petruț Rizea, profesor pentru învățământul primar și psiholog, a descris situația din interiorul sistemului: „Nu e normal pentru un om care a muncit zeci de ani și ajunge la salariul respectiv să nu mai primească indemnizația de hrană, care până la urmă e un drept pentru el, pentru că a depășit pragul de 6000. Dacă mă străduiesc, îmi dau gradele, capăt vechime și ajung la un salariu bun, e vina mea că am depășit limita și nu mai primesc indemnizația? Mi se pare anormal!”
El a ironizat ideea că după gradul I și după 20 de ani în sistem profesorii „nu mai mănâncă, trăiesc cu aer și cu apă”. Vechimea aduce responsabilitate, experiență și rezultate. Nu ar trebui să aducă pierderi financiare.
Pragul de 6.000 lei. Cifră economică sau decizie arbitrară?
Radu Herjeu, jurnalist și consultant în comunicare, a pus sub semnul întrebării logica pragului: „De ce 6000? De ce nu 5500? De ce nu 7232 de lei? Genul ăsta de plafoane arbitrare, absolut arbitrare. Nu cred că are în spate un studiu care să spună că dacă are peste 6000 de lei deja se descurcă”.
El a formulat dilema în termeni simpli: „Dacă cineva câștigă 5999, e amărât și poate primi banii de hrană și voucher? Dacă are 6001, deja e bogat? Hai la revedere, te descurci singur”.
Această diferență de un leu creează o ruptură artificială între profesori cu aceeași experiență și aceleași responsabilități. Pentru un sistem care deja se confruntă cu deficit de personal calificat, semnalul este riscant.
Radu Herjeu: „O lună mănânci, o lună nu”
Problema devine și mai complicată atunci când salariul variază ușor de la lună la lună. Petruț Rizea a explicat: „calculatorul ce reface salarizarea nu e mereu fix. Uneori iese cu 30, 40 sau 50 de lei mai mult sau mai puțin. Se putea într-o lună să te încadrezi, în alta să nu te încadrezi”.
Radu Herjeu a sintetizat situația într-o expresie care a rămas în studio: „O lună mănânci, o lună nu”.
Este măsura justificată bugetar?
Loredana Iriciuc a mai întrebat: „Este acest prag o măsură bugetară justificată?”
Răspunsul lui Radu Herjeu a fost categoric: „Nu. Așa cum nu au fost aproape toate. Nimeni nu a ieșit să spună, `dragii profesori, țara are nevoie de voi și de banii voștri. Iată ce sumă se va strânge și unde o folosim`”.
El a subliniat lipsa de transparență privind impactul real al economiilor. „Habar nu avem cât de mari vor fi. Sunt convins că nu pot fi foarte multe”.
Petruț Rizea a adus în discuție contextul economic: „Să mai tai și din domeniul în care PIB-ul oricum este cum este, lucrurile nu sunt echilibrate din punctul ăsta de vedere”.
Educația primește în mod tradițional un procent redus din PIB, sub media europeană. Orice tăiere transmite un semnal despre priorități.
Prof. Petruț Rizea: „Vocația nu plătește facturile”
Discuția a ajuns la un punct sensibil. Poate un profesor să rămână motivat într-un sistem în care trebuie să lupte constant?
„Există ceva ce trece dincolo de foame, de sete, de facturi, este vocația”, a spus ironic Petruț Rizea. „Un profesor bun are vocație. Dar vocația nu poate să țină de foame. Și tu ești om, ai familie, întreții copii, plătești facturi, medicamente.”
El a demontat imaginea profesorului aflat deasupra problemelor cotidiene. „Și nouă ni se strică boilerul de la baie. Trecem prin aceleași probleme prin care trec toți ceilalți”.
Educația se construiește pe oameni care aleg să rămână. Dacă experiența ajunge să fie penalizată prin plafoane rigide și decizii percepute ca arbitrare, sistemul pierde din interior. Iar copiii tăi simt efectele în fiecare zi, la clasă.