Ce își dorește o persoană adoptată ca toată lumea să știe despre adopție

Dar pentru mulți dintre cei adoptați, realitatea e mult mai complicată. Într-un articol acordat jurnaliștilor de la YourTango, o persoană adoptată povestește cum e, de fapt, să trăiești într-un sistem care pare mai interesat să „închidă cazul” decât să te ajute să înțelegi cine ești.

CITEȘTE ȘI Regrete ale părinților care au crescut copii din generația Z

SURSA FOTO: Freepik.com@freepik

Una dintre cele mai dureroase părți? Lipsa de răspunsuri. Mulți adoptați nu știu aproape nimic despre familia lor biologică – nici cum arată, nici ce boli au avut, nici ce vise sau dureri au lăsat în urmă. Și când întrebi, ți se spune adesea că „nu contează, contează că ești iubit acum”.

Ei bine… contează. Contează să știi de unde vii, mai ales când simți că o parte din tine e mereu lipsă.

Și mai e ceva: prea puțină lume vorbește despre cât de greu poate fi, emoțional, să fii adoptat. Părinții adoptivi primesc puțin sprijin, iar copiii adoptați… aproape deloc. Mulți ajung să crească purtând în ei întrebări, rușine, confuzie sau sentimentul că trebuie să fie „recunoscători” pentru ceva ce nu au cerut.

SURSA FOTO: Freepik.com@freepik

În plus, societatea tinde să idealizeze tot procesul. Când un copil adoptat spune că simte tristețe sau furie, i se răspunde că „ar trebui să fie fericit că are o familie”. Dar emoțiile nu funcționează așa. O poveste nu e mai puțin valoroasă doar pentru că nu e perfectă.

Ce își doresc cei adoptați? Să fie ascultați. Să aibă acces la adevăruri despre ei. Și să fie înțeleși, fără presiunea de a juca un rol într-un scenariu ideal.

Adopția poate fi un lucru frumos – dar doar dacă e făcută cu sinceritate, sprijin real și respect pentru identitatea copilului.