„O să-i treacă” sau are nevoie de ajutor? 5 semne pe care părinții nu ar trebui să le ignore

„O să-i treacă!”

Este una dintre expresiile pe care părinții le aud des și pe care, uneori, și le spun singuri. Copilul este mai irascibil de câteva săptămâni, are coșmaruri, caută scuze pentru a nu merge la școală, face crize de furie mai intense decât de obicei sau începe să răspundă urât. În astfel de momente, apare întrebarea firească: trebuie să intervii sau este mai bine să-i mai dai puțin timp?

Așteptarea nu reprezintă întotdeauna o decizie greșită. În copilărie, unele comportamente apar pentru o perioadă, se intensifică și dispar fără să fie nevoie de măsuri speciale. Uneori, copilul trece pur și simplu printr-o etapă firească. Așa se întâmplă, de exemplu, atunci când cei mici încep să simtă anxietate de separare sau intră în etapa în care răspund cu „nu” la aproape orice propunere a părintelui.

Problema apare atunci când așteptarea, care la început pare o alegere prudentă, se transformă într-o amânare fără sfârșit a unei probleme ce ar putea avea nevoie de atenție. Să observi cu răbdare cum evoluează copilul este un lucru. Să te obișnuiești cu o dificultate și să speri că va dispărea de la sine este cu totul altceva.

Nu orice schimbare de comportament reprezintă un motiv de îngrijorare

Copiii trec prin etape diferite. Acest lucru face parte din dezvoltarea lor.

Psihologii știu că există perioade în care cei mici devin mai dependenți de părinți, simt mai multă teamă, se despart mai greu de familie, au izbucniri emoționale, manifestă gelozie față de frați, au coșmaruri sau caută mai multă atenție.

Chiar și unele comportamente care îi îngrijorează pe adulți pot avea explicații simple. Oboseala, schimbările din familie, adaptarea la școală, venirea pe lume a unui frățior, cerințele noi sau o etapă temporară de regres în dezvoltare pot influența felul în care copilul se comportă.

De aceea, nu este nevoie să te alarmezi la fiecare schimbare și nici să interpretezi orice comportament neobișnuit drept o problemă psihologică.

Nu trebuie să-ți analizezi copilul în permanență, în căutarea unor semne de alarmă. Nici nu este necesar să intervii la fiecare schimbare minoră. O parte importantă a creșterii și educării unui copil presupune să-l observi, să-i fii alături și să-i permiți să treacă prin anumite dificultăți fără să încerci să le rezolvi imediat.

Există însă trei semne care merită atenția ta, conform psihologului Jennifer Delgado:

Comportamentul persistă și nu dispare în timp.

Intensitatea lui crește treptat.

Începe să afecteze viața de zi cu zi a copilului.

Când observi aceste semne, este important să te întrebi dacă situația reprezintă doar o etapă trecătoare sau dacă începe să-i afecteze starea emoțională, activitățile zilnice și relațiile cu familia.

Timpul nu rezolvă întotdeauna problema

Există convingerea că timpul le rezolvă pe toate. În realitate, unele dificultăți dispar pe măsură ce copilul crește, în timp ce altele se accentuează.

De exemplu, un copil care începe să evite anumite situații se poate simți mai bine pe moment atunci când reușește să scape de ele. Dacă îi este teamă să vorbească în fața clasei și găsește o modalitate de a evita acest lucru, anxietatea lui scade temporar. Experiența îl poate învăța însă că evitarea îl ajută să se simtă în siguranță. În timp, această reacție poate intensifica teama.

Un mecanism asemănător apare și în cazul comportamentelor care, la început, par simple etape ale copilăriei. De exemplu, un copil care țipă de fiecare dată când se enervează poate descoperi că astfel îi determină pe ceilalți să cedeze, îi atrage în mod sigur în atenția sa sau pune capăt unei situații care nu îi place.

Dacă acest tipar se repetă, copilul poate ajunge să folosească țipetele ca reacție obișnuită la frustrare. Nu înseamnă că alege în mod conștient să se poarte urât, ci că învață să folosească o strategie care pare să dea rezultate.

Același lucru se poate întâmpla în cazul conflictelor, al dificultăților de relaționare, al problemelor școlare sau al unor dificultăți psihologice aflate la început.

Un raport al organizației Child Mind Institute despre sănătatea mintală a copiilor arată că mulți părinți amână solicitarea ajutorului de specialitate, chiar și atunci când au motive clare de îngrijorare. Potrivit datelor prezentate în articol, 22% dintre părinți au amânat decizia cu mai mult de doi ani, iar 43% dintre părinții care aveau suspiciuni clare au așteptat mai mult de un an înainte să solicite tratament pentru copil.

Aceste cifre nu înseamnă că părinții au procedat greșit. De multe ori, ei încearcă să facă ceea ce cred că este mai bine pentru copilul lor. Vor să reducă presiunea, să-i ofere spațiu și să-i dea timp să se maturizeze.

Totuși, atunci când o dificultate ocupă tot mai mult loc în viața copilului sau schimbă semnificativ dinamica familiei, așteptarea poate să nu mai fie cea mai bună alegere.

Cum îți dai seama că nu mai este doar o etapă?

Nu există un număr exact de zile sau de săptămâni care să arate când un comportament firesc pentru vârsta copilului devine o problemă. Dezvoltarea copiilor nu urmează întotdeauna un calendar fix.

Psihologii folosesc însă câteva întrebări care te pot ajuta să înțelegi mai bine ce se întâmplă și să decizi dacă este momentul să ceri sprijin.

Comportamentul îi afectează viața de zi cu zi?

Există o diferență între un copil căruia îi este teamă din când în când și unul care începe să evite constant școala, somnul în propria cameră, întâlnirile cu alți copii sau activitățile de care înainte se bucura.

Uită-te la schimbările concrete din viața lui. Dacă teama îl împiedică să participe la activitățile obișnuite sau îi schimbă programul zilnic, merită să acorzi mai multă atenție situației.

Situația se înrăutățește?

Un comportament care rămâne la același nivel nu ridică aceleași semne de întrebare ca unul care apare tot mai des, devine mai intens sau se extinde la mai multe situații.

De exemplu, dacă un copil are uneori izbucniri de furie, dar acestea devin treptat mai frecvente și apar atât acasă, cât și la școală, este important să observi această evoluție.

Copilul suferă din cauza a ceea ce i se întâmplă?

Uneori, copilul își continuă activitățile obișnuite și pare că totul este în regulă. Cu toate acestea, el poate simți teamă, tristețe, rușine, îngrijorare sau frustrare pentru o perioadă lungă.

Ascultă ce îți spune și observă cum reacționează în anumite situații. Întrebări simple precum „Ce te supără cel mai mult?” sau „Ce te face să te simți așa?” îl pot ajuta să-și exprime emoțiile.

Problema afectează întreaga familie?

Unele dificultăți ale copilului schimbă programul și obiceiurile întregii familii. Poate fi nevoie să modificați constant orele de somn, activitățile, planurile de weekend sau relațiile cu alte persoane pentru a evita situațiile care îi provoacă disconfort.

Când o problemă ajunge să influențeze în mod repetat viața tuturor, merită să-i acorzi mai multă atenție și să cauți o modalitate de a o gestiona.

Ce se întâmplă atunci când încerci să-l ajuți?

Observă cum reacționează copilul atunci când îi oferi sprijin, schimbi rutina, discuți cu el sau adaptezi anumite situații.

Dacă aceste măsuri îl ajută, poți continua să-l observi și să păstrezi ceea ce funcționează. Dacă situația rămâne neschimbată sau se agravează, poate fi momentul să ceri îndrumarea unui specialist.

O discuție cu un psiholog pentru copii te poate ajuta să înțelegi ce se întâmplă înainte ca dificultatea să devină mai greu de gestionat. Uneori, specialistul confirmă că reacțiile copilului fac parte dintr-o etapă firească de dezvoltare și recomandă câteva schimbări simple. Alteori, evaluarea arată că cel mic are nevoie de sprijin mai specific.

În ambele situații, consultația poate fi utilă. Nu trebuie să aștepți până când problema devine greu de suportat pentru a cere o părere de specialitate.

Psihologa recomandă câteva zile sau săptămâni de observație atentă înainte de a lua o decizie, atunci când situația permite acest lucru.

În această perioadă, urmărește când apare comportamentul, ce se întâmplă înainte, cum reacționează cei din jur și ce face copilul după ce încerci să intervii.

Expresia „o să-i treacă” poate opri prea repede o discuție importantă. În schimb, întrebarea „De ce are nevoie copilul meu?” te ajută să înțelegi mai bine situația și să cauți soluții potrivite.

Nu trebuie să găsești răspunsul corect de la prima încercare. Rolul tău de părinte nu este să stabilești un diagnostic, ci să-ți cunoști copilul, să observi schimbările din comportamentul lui și să ceri ajutor atunci când simți că ceva nu este în regulă.

Uneori, comportamentele dificile dispar de la sine. Însă atunci când o problemă persistă, îi provoacă suferință copilului sau îi limitează activitățile și relațiile, așteptarea poate amâna un sprijin de care are nevoie.