Fiecare rundă de teste internaționale aduce în România același val previzibil de panică națională, cifre reci aruncate pe ecrane și etichete puse cu o ușurință peste o întreagă generație. Când rapoartele indică un analfabetism funcțional de 52% la matematică, 48% la lectură, 46% la științe și 57% la competențe digitale, reacția publică se oprește la fatalism: „școala e la pământ”. Însă dincolo de procentele care sperie părinții și umplu studiourile TV, realitatea din cancelarii și din sălile de clasă arată mult mai dureros.
Invitat la emisiunea DC Edu, realizată de prof. univ. dr. Sorin Ivan, decanul Facultății de Matematică și Informatică din Universitatea din București, prof. univ. dr. Cătălin Gherghe, coordonator al Lotului Olimpic și prim-vicepreședinte al Societății de Științe Matematice din România, demontează iluziile din jurul evaluărilor internaționale și pune degetul pe adevăratele fracturi ale educației românești.
Deși clasamentele plasează periodic învățământul românesc într-o zonă critică, abordarea strict statistică ratează tocmai factorul uman și parcursul autentic al fiecărui tânăr. Decanul FMI atrage atenția că aceste teste nu oferă o perspectivă pe termen lung asupra calității vieții de adult:
„Nu era nevoie să vină testul PISA să ne spună că educația la noi nu este chiar roz”, susține el. „Să stăm strâmb și să judecăm drept despre acest tip de test. Nu sunt neapărat un fan al acestui test. Care este scopul? Noi vrem să vedem cum pregătește educația copiii pentru viața de adulți. Ei bine, tocmai lucrul ăsta lipsește de la testul PISA: nimeni nu a făcut vreodată un studiu după cinci ani să vedem ce s-a întâmplat de fapt cu acești oameni, dacă s-au integrat sau dacă au luat Bacalaureatul și o facultate bună”.
Etichetarea unor adolescenți drept inadaptați sau ratați la vârsta de 15 ani ignoră mecanismele de maturizare și traseele profesionale absolut onorabile din societate:
„Este foarte posibil ca unii dintre acei copii - sau mulți care au primit acest stigmat de 'analfabet funcțional' - să fi evoluat frumos, să fi luat Bacalaureatul bine și să fi intrat la o facultate foarte bună. Nu se termină totul acolo! Oamenii se duc și au tot felul de meserii, poți să fii util societății și ca muncitor, și ca maistru, și în agricultură. (...) Noi nu trebuie să gândim că acel copil va rămâne fixat acolo ca un stigmat”, susține prof. univ. dr. Cătălin Gherghe.
Presiunea internațională de a reduce matematica doar la calcule utilitare imediate, de la măsurarea unui gard până la citirea unei etichete de magazin, ascunde o capcană uriașă.
„Testul acesta s-ar putea să devină chiar anacronic, pentru că societatea și tehnologia evoluează brusc. Dacă noi formăm o gândire abstractă, sinapsele se așază într-un așa fel încât copilul poate face față în orice împrejurare din viață. Măsurătorile practice de genul 'ce teren sau ce suprafață are o parcelă' își pierd repede substanța. Pregătirea teoretică la un înalt nivel conceptual și al abstractizării este mult mai importantă decât coborârea exclusivă în zona practică. Renunțarea la universul ăsta al cerului abstract al conceptelor s-ar putea să fie o mare pierdere”, subliniază rectorul.
În plus, paralela mecanică între România și state din Asia omite decalajele economice și sociale uriașe dintre comunitățile noastre rurale și metropolele asiatice.
„Nu era nevoie să vină PISA să ne arate că elevii din învățământul rural de la noi nu sunt la fel ca cei din învățământul rural din Singapore. Contează enorm și publicul țintă și modul în care sunt alese eșantioanele. Pe de altă parte, din păcate, și în zona urbană, la unele școli, copiii nu mai sunt foarte interesați, pentru că sunt învățați doar stricto-sensu pentru testul important pe care îl vor da”, explică prof. univ. dr. Cătălin Gherghe.
Adevăratul dezastru din școlile românești nu provine din cerințele internaționale, ci din propria noastră osificare metodică. Marile examene naționale au fost reduse la simple tipare repetitive pe care elevii le tocesc până la epuizare.
„De atâția ani tot spunem că Evaluarea Națională și Bacalaureatul sunt șablonate, ca să nu spun standardizate. De ani de zile sunt aceleași șabloane, aceleași tipuri de exerciții! Am fost de atâtea ori la inspecții de grad la profesori și mereu se spunea: 'Iată, acum ne pregătim să putem face exercițiul de tipul 3.a'. O mare greșeală! Este o limitare drastică a creativității copilului”, atrage atenția decanul.
Schimbarea programei pe hârtie rămâne o formă fără fond atâta timp cât probele de foc cer doar execuție robotică.
„De la evaluare trebuie plecat! Vrei, nu vrei, profesorul și elevul sunt îndreptați către rezultatul evaluării. (...) Sper ca o viitoare evaluare standardizată să nu descurajeze latura subiectivă, umană a relației dintre profesor și elev. Pentru că altfel înseamnă că ne robotizăm! Un profesor bun și deștept își dă seama că un copil, chiar dacă nu dă răspunsul corect, gândește. Este mai important procesul decât rezultatul, drumul decât faptul de a ajunge la capăt. Fericit este drumul spre fericire, nu fericirea”, spune prof. univ. dr. Cătălin Gherghe.
Toate strategiile ministeriale se lovesc însă de cea mai cruntă realitate a sistemului: lipsa dramatică a cadrelor didactice calificate. Școala rurală este abandonată în improvizație, iar liceele de elită din marile orașe își țin porțile deschise doar cu profesori retrași de mult din activitate.
„Lipsește esențialul din toate dezbaterile de la minister: pregătirea profesorilor! Problema cea mai mare de fapt este problema profesorilor. Este o dramă! Am văzut clase la rural în care erau la un loc elevi de clasa a V-a, a VI-a și a VII-a, că erau puțini, și nu aveau nici măcar un profesor de matematică! Era cineva venit acolo doar să stea cu ei. Iar în București, colegii celebre apelează la profesori de la pensie. Vorbim de o criză a profesiei didactice, atât la nivel numeric, cât și la nivel de substanță”, susține decanul.
Avertismentul final al coordonatorului lotului olimpic atinge tentația autorităților de a prelua modele externe fără discernământ, tocmai în clipa în care lumea occidentală începe să le revizuiască.
„Să nu cumva să cădem în riscul de a intra într-o cursă inutilă. Există această tendință, din bune intenții, să ne sincronizăm la PISA și la abordările acestea, dar să nu cumva să alergăm în urma plutonului! E ca și cum eram student, aveam bani puțini și ani de zile mă chinuiam să-mi cumpăr un pick-up. Iar când în sfârșit reușești să-ți cumperi pick-up-ul, realizezi că nu se mai fabrică plăci de vinil! Să nu ne aliniem la ceva care expiră și devine anacronic peste cinci ani, ci să păstrăm ce avem bun: abordarea conceptuală, abstractă, zona inteligenței pure”, conchide decanul.
