Copilul tău se poartă urât ca să îți atragă atenția? 5 lucruri pe care o psiholoagă vrea să le știi înainte să reacționezi

Tocmai când vorbești la telefon, începi să pregătești cina sau încerci să termini ceva important, copilul tău pare să se transforme într-o altă persoană? Poate te întrerupe, face mai mult zgomot decât de obicei, exagerează o poveste, începe să sară pe canapea sau își provoacă fratele. Iar când, în cele din urmă, îl privești, pare să se liniștească.

Interpretarea părinților este că „face asta ca să atragă atenția”.

„Ca psiholoagă, aș nuanța această afirmație. Da, este posibil ca acel comportament să ceară atenție, dar simplul fapt că spunem că un copil se poartă așa pentru că vrea să atragă atenția explică foarte puțin. În plus, această interpretare ne poate face să ignorăm ceea ce încearcă să exprime, deoarece presupunem că nu este important”, scrie psihologul Jennifer Delgado în rubricile SerPadres.

În schimb, ar trebui să ne întrebăm ce încearcă să obțină copilul nostru prin acel comportament și nu reușește să obțină în alt mod.

Uneori, copilul nu caută pur și simplu mai multă atenție. Poate că are nevoie de conexiune emoțională, de ajutor pentru a se liniști, de o reacție emoțională din partea părinților sau pur și simplu vrea să verifice dacă adultul este disponibil. Aceste diferențe contează atunci când alegem cum să reacționăm.

Nu vrea întotdeauna atenție, poate căută conexiune

Uneori, copiii cer atenție prin comportamente pe care le considerăm nepotrivite și care chiar ne pot irita sau enerva, pur și simplu pentru că încă nu știu să ceară ceea ce au nevoie într-un mod potrivit.

„Mamă, uită-te!” poate însemna literalmente „uită-te la desenul meu”, dar poate însemna și că vrea să împărtășească ceva cu tine, că are nevoie de un moment petrecut împreună sau chiar că nu a mai avut de mult timp o conexiune cu tine și nu știe cum să se apropie.

De fapt, aceste comportamente apar mai des după perioade în care părinții au fost foarte ocupați, absenți sau mai puțin disponibili emoțional. Asta nu înseamnă că micuțul gândește: „O să mă port urât ca să mă bage în seamă”. Comportamentul lui este doar o formă puțin sofisticată de a restabili contactul.

De aceea, observă ce se întâmplă după ce îi acorzi atenție. Se liniștește repede? Vrea să vorbească? Vrea să se joace? Rămâne aproape de tine? Aceste indicii îți pot spune mult mai multe despre cauză decât comportamentul inițial.

Comportamentul care primește o reacție intensă poate deveni comportamentul preferat

Este un principiu de bază al învățării: comportamentele care produc consecințe importante tind să se repete. Iar atenția negativă este tot atenție.

Dacă un copil primește puțin răspuns atunci când cere ceva calm, dar obține atenția unui adult imediat ce începe să își deranjeze fratele sau întrerupe o conversație, va învăța, cel mai probabil, că această strategie funcționează.

Asta nu înseamnă că își manipulează intenționat părinții. Înseamnă că a învățat o legătură între acel comportament și consecința lui.

De aceea, dacă vrem să schimbăm comportamentul, nu este suficient să îi cerem să nu mai atragă atenția. Trebuie să ne întrebăm ce comportamente alternative primesc răspunsuri suficient de bune pentru a deveni o alternativă reală.

Cu alte cuvinte, oferă atenție comportamentelor pe care vrei să le vezi din nou, cum ar fi să ceară lucrurile cu o voce calmă, să își aștepte rândul sau să se înțeleagă bine cu fratele lui. Aceasta este o strategie eficientă pentru ca un copil să nu simtă că trebuie să „facă o scenă” pentru a primi atenție.

Comportamentele perturbatoare cresc atunci când copilul se simte copleșit

Unele comportamente par să ceară atenție, dar apar, de fapt, atunci când copilul este obosit, frustrat, plictisit, flămând sau copleșit de stimuli.

Un copil care s-a controlat toată ziua la școală poate ajunge acasă și poate începe să întrerupă constant. Alt copil poate deveni foarte insistent chiar înainte de culcare. Un copil care a avut o zi încărcată din punct de vedere emoțional poate avea nevoie de mai mult contact fizic și de mai multă conversație.

În astfel de situații, să îi ceri „să se calmeze” poate fi nerealist.

Comportamentul oferă informații despre starea sistemului nervos. De aceea, înainte să interpretezi comportamentul drept sfidare, este util să analizezi contextul. A dormit suficient? Îi este foame? Trece printr-o schimbare? A avut prea multe cerințe? A apărut o schimbare recentă? A avut parte de conflicte?

Toate acestea îți oferă indicii despre nevoia emoțională care se află în spatele comportamentului și te ajută să alegi o reacție potrivită.

Atenția nu este dușmanul, e o nevoie psihologică

Fără să ne dăm seama, am transformat expresia „își atrage atenția” într-o acuzație. Când spunem că un copil „vrea doar atenție”, de obicei nu folosim expresia într-un sens neutru. Vrem să spunem că exagerează, deranjează sau face ceva inutil pentru ca noi să îl privim.

Dar faptul că un copil vrea atenție nu reprezintă, în sine, o problemă. Atenția oamenilor importanți pentru noi este o nevoie psihologică de bază, mai ales în copilărie. Copiii au nevoie să știe că părinții îi văd, îi ascultă și sunt disponibili. Această conexiune îi ajută să se simtă mai în siguranță și să își regleze emoțiile.

Problema nu este, așadar, faptul că un copil vrea atenția noastră, ci modul în care încearcă să o obțină. Nevoia este legitimă, chiar dacă strategia nu este potrivită. De aceea, atunci când un copil caută insistent atenție, este mai util să te întrebi: „Ce încearcă să obțină și de ce a ales tocmai această modalitate pentru a-mi cere acest lucru?”. Această mică schimbare te ajută să nu transformi o nevoie normală a copilului într-un defect de comportament.

Observă momentul în care apare comportamentul

Una dintre cele mai utile metode pentru a gestiona aceste comportamente ale copiilor este să cauți tiparul. Timp de câteva zile, observă ce se întâmplă chiar înainte și după apariția comportamentului.

Apare atunci când vorbești cu partenerul? Când vine fratele? Când stai pe telefon? În timp ce lucrezi? Înainte să plece la școală? După ce ați petrecut mai multe ore separați?

Apoi întreabă-te ce obține copilul. Poate obține o conversație, contact fizic, o pauză de la o activitate, acces la un ecran sau pur și simplu certitudinea că adultul se oprește din ceea ce face și se concentrează asupra lui.

Această mică analiză ABC, adică antecedent, comportament și consecință, este de obicei mult mai utilă decât să etichetezi copilul drept „pretențios” sau să te limitezi la ideea că vrea doar să atragă atenția.

Validarea nevoii fără să renunți la limită

Când copilul tău cere atenție într-un mod nepotrivit, nu trebuie să alegi între a-l ignora și a ceda. Poți să recunoști ceea ce are nevoie și să păstrezi limita: „Văd că vrei să fii cu mine. Poți să stai aici, iar când termin, vorbim”. Astfel, copilul învață că îl vezi și că îți pasă de el, iar nevoia de a se purta nepotrivit pentru a obține atenție scade.

Este util să analizezi cu sinceritate și ce se întâmplă în afara acestor momente. Câtă atenție de calitate primește copilul tău atunci când nu face nimic problematic? Dacă cea mai mare parte a interacțiunilor voastre se concentrează pe ordine, corectări, teme, grabă și conflicte, poate avea nevoie de comportamente mai intense pentru a recupera puțină conexiune. Nu este nevoie să fii disponibil permanent. Poți introduce mici momente de atenție care nu depind de apariția unei probleme: vorbește cu el în timp ce gătiți, joacă-te cinci minute după regulile lui, întreabă-l despre un lucru care îl interesează sau pur și simplu stai lângă el fără să îl corectezi.

De aceea, atunci când un copil „face o scenă” pentru a ne atrage atenția, există în spatele comportamentului o nevoie care merită ascultată. Scopul nu este ca el să nu mai aibă nevoie de atenție, ci să îl înveți că poate cere atenție fără să fie nevoie să creeze o situație dificilă pentru a o primi.