Când primești un mesaj de la școală, este posibil să simți că trebuie să rezolvi două probleme în același timp. Pe de o parte, trebuie să înțelegi ce s-a întâmplat. Pe de altă parte, trebuie să decizi ce vei face acasă.
Nu este întotdeauna ușor. Trebuie să anulezi petrecerea de ziua de naștere pe care copilul o așteaptă de câteva săptămâni? Este suficient să discuți cu el? Are sens să îi interzici accesul la ecrane în weekend, dacă problema a apărut la școală?
Recent, un tată a prezentat această dilemă pe Reddit, iar aproape 200 de părinți și-au împărtășit răspunsurile. Nu există o singură formulă potrivită pentru toate situațiile, dar apar câteva idei comune. Consecința ar trebui să țină cont de ceea ce s-a întâmplat, de vârsta copilului și de măsurile luate de școală.
Părinții sunt de acord și asupra unui alt aspect important. Educația nu înseamnă doar aplicarea unor pedepse. Copilul are nevoie să înțeleagă ce a făcut greșit și să primească îndrumare pentru a acționa diferit data viitoare.
Una dintre cele mai frecvente reacții ale părinților atunci când copilul se comportă urât la școală este retragerea unui privilegiu. Unii părinți menționează accesul la ecrane, întâlnirile cu prietenii sau anularea anumitor planuri pentru weekend.
Ideea este ca cel mic să înțeleagă că acțiunile sale au consecințe și că familia susține regulile școlii.
Este o poziție ușor de înțeles. Când un copil încalcă în mod repetat regulile școlii și ignoră limitele, părinții pot simți că o nouă discuție nu va schimba nimic. În același timp, ei vor ca cel mic să înțeleagă că deciziile sale au consecințe și în afara casei.
Totuși, nici părinții, nici psihologii nu consideră că retragerea unui privilegiu trebuie să fie reacția automată la orice comportament nepotrivit la școală. Gravitatea situației contează. La fel de important este ca măsura luată să aibă legătură cu ceea ce s-a întâmplat și să nu fie o pedeapsă arbitrară.
Acesta este probabil cel mai clar punct asupra căruia părinții sunt de acord.
Mai mulți părinți fac diferența între comportamente precum vorbitul în timpul orei, alergatul pe hol, neefectuarea temelor sau încălcarea unei reguli minore și situații care implică agresiune, hărțuire, amenințări sau lipsă gravă de respect.
Această diferență este importantă și din punct de vedere psihologic, deoarece o consecință disproporționată poate transmite un mesaj nepotrivit.
Dacă un copil pierde o petrecere pentru că a uitat o carte acasă, poate ajunge să creadă că orice greșeală făcută la școală are consecințe foarte mari. Dacă, în schimb, copilul se comportă violent față de un alt elev, retragerea temporară a unei activități sociale poate avea mai mult sens, mai ales dacă părintele discută apoi cu el despre ceea ce s-a întâmplat.
Asta nu înseamnă că trebuie să ignori comportamentele nepotrivite „minore”. Răspunsul tău trebuie să țină cont de comportamentul copilului și de gravitatea lui, nu doar de faptul că ai primit un mesaj de la profesor.
Un alt punct asupra căruia părinții sunt de acord este nevoia de a asculta. Unii părinți spun că măsurile luate depind de vârsta copilului, de regulile pe care le-a încălcat, de existența unui comportament repetat și de explicația pe care o oferă copilul.
Desigur, nu este vorba despre a-l încuraja să caute scuze. Este important să nu iei o decizie pe baza unor informații incomplete și să ajungi la o reacție nedreaptă.
Un copil se poate comporta urât din proprie inițiativă, dar poate ajunge și într-o situație în care grupul îl influențează, înțelege greșit ceea ce se întâmplă sau trece printr-o perioadă dificilă care are nevoie de atenția ta.
De aceea, o conversație constructivă nu începe cu întrebarea „De ce ai făcut asta?”. Poți începe cu întrebări precum: „Ce s-a întâmplat?”, „Ce credeai că se va întâmpla?” sau „Ce ai putea face diferit data viitoare?”.
Să asculți versiunea copilului nu îi elimină responsabilitatea. Te ajută să reacționezi mai corect și să alegi o consecință care are un scop educativ.
Un copil de cinci ani nu are aceeași capacitate de a anticipa consecințele, de a își controla impulsurile sau de a înțelege impactul propriilor acțiuni ca un copil de zece sau de 15 ani.
Mai mulți părinți insistă asupra faptului că vârsta trebuie să influențeze modul în care reacționezi.
Psihologia susține această idee. La copiii mici, o consecință apropiată de momentul în care apare comportamentul, de scurtă durată și însoțită de ajutor pentru repararea situației poate fi mai utilă.
La copiii mai mari, poate avea sens să discuți despre responsabilitate, reguli și pierderea temporară a unor privilegii, dacă aceștia înțeleg ce aștepți de la ei.
Asta înseamnă și că nu trebuie să interpretezi automat un comportament nepotrivit ca pe o lipsă de voință. Uneori, copilul știe că există o regulă, dar are nevoie de sprijin și îndrumare pentru a o respecta. Să știi ce este corect nu înseamnă întotdeauna că știi și cum să faci acel lucru.
Mai mulți părinți propun ca, atunci când este posibil, copilul să repare răul pe care l-a provocat.
Poate să își ceară scuze, să discute cu persoana afectată, să contribuie la găsirea unei soluții sau să îndeplinească o sarcină care are legătură cu ceea ce a făcut.
Această idee apare și în alte discuții ale părinților despre disciplină.
Consecința nu ar trebui să urmărească doar să îl facă pe copil să se simtă rău. Ea trebuie să îl ajute să înțeleagă impactul propriilor acțiuni și să repare situația, atunci când acest lucru este posibil.
Dacă a jignit un coleg, o scuză poate avea o valoare educativă mai mare decât interzicerea televizorului timp de o săptămână.
Dacă a stricat un obiect, participarea la repararea lui îl poate ajuta să înțeleagă valoarea obiectelor și a muncii celorlalți.
Dacă a mințit, recâștigarea încrederii poate necesita timp și comportamente corecte, nu doar o mustrare.
Repararea nu este întotdeauna posibilă și nu trebuie să devină o formă de umilire publică. Atunci când are sens, însă, îl ajută pe copil să treacă de la ideea „am fost pedepsit” la ideea „am făcut ceva greșit și trebuie să repar”.
Mulți părinți spun că este important să faci diferența între retragerea unui privilegiu și aplicarea unei pedepse fără legătură cu situația.
Dacă un copil folosește telefonul la școală, de exemplu, limitarea accesului la telefon poate avea sens. Dacă, în urma unei probleme la școală, reacția devine „nu mai ai telefon, jocuri video, ieșiri și nu te mai întâlnești cu prietenii timp de o săptămână”, consecința se poate îndepărta atât de mult de ceea ce s-a întâmplat, încât copilul înțelege doar că este pedepsit.
Întrebarea utilă nu este cât de multe privilegii îi poți retrage, ci ce consecință îl poate ajuta să înțeleagă legătura dintre comportamentul său și ceea ce trebuie să schimbe.
Cercetările despre disciplina copiilor susțin importanța unei intervenții clare, calme, previzibile și consecvente, în locul unei reacții care depinde de cât de supărat este adultul în acel moment.
Consecințele trebuie să facă parte dintr-o strategie mai amplă. Aceasta include așteptări clare, încurajarea comportamentelor potrivite și o relație pozitivă între părinți și copii.
În același timp, trebuie să ții cont de măsurile luate de școală. Dacă elevul a primit deja o sancțiune sau o măsură educativă, este posibil să nu fie nevoie să adaugi imediat o altă consecință acasă.
Este firesc ca părinții să fie preocupați. Ei vor ca fiii și fiicele lor să respecte regulile, să învețe să conviețuiască cu ceilalți și să înțeleagă că acțiunile lor au consecințe.
Fermitatea nu înseamnă că trebuie să retragi de fiecare dată un privilegiu. În același timp, înțelegerea situației nu înseamnă că trebuie să ignori ceea ce s-a întâmplat.
O consecință potrivită poate însemna o discuție, repararea situației, o restricție temporară sau o combinație între mai multe măsuri.
Important este ca măsura aleasă să îl ajute pe copil să înțeleagă ce trebuie să schimbe și să îi ofere șansa de a încerca din nou, cu mai multe instrumente și cu o înțelegere mai bună a situației.
