Transferul unui copil sau adolescent între unități de învățământ este posibil, însă doar cu respectarea strictă a legii și a regulamentului propriu al școlii care îl primește.
În mod obișnuit, aceste mutări se fac în timpul vacanțelor, dar în anumite cazuri, transferul poate avea loc și în timpul anului școlar.
În cazul antepreșcolarilor și preșcolarilor, transferul este permis în orice moment al anului, ținând cont de interesul superior al copilului.
În schimb, pentru elevii din ciclul primar, gimnazial, liceal sau postliceal, regulile sunt mai stricte.
Situații în care transferul poate avea loc în timpul anului școlar
Conform regulamentului în vigoare, transferul în timpul cursurilor este posibil doar în situații bine justificate, cum ar fi:
Mutarea familiei într-o altă localitate sau sector;
Probleme medicale dovedite cu documente oficiale;
Trecerea de la liceu la învățământ profesional;
Transferurile între profiluri speciale (arte, sportiv, militar);
Trecerea de la clase cu predare intensivă sau bilingvă la clase obișnuite;
Alte situații excepționale, cu documente justificative și aprobarea inspectoratului școlar.
VEZI ȘI Transferul de la o școală la alta? Iată ce trebuie să știii
Documente necesare pentru transfer
Pentru inițierea unui transfer școlar, părinții trebuie să depună:
Cerere de transfer;
Copii după actele de identitate ale elevului și ale părinților;
Documente care atestă situația școlară: foaie matricolă sau adeverință;
Alte acte care justifică transferul (medicale sau școlare, după caz).
Ce urmează după aprobarea cererii
După ce consiliul de administrație al școlii primitoare aprobă cererea, unitatea este obligată să solicite, în cel mult 5 zile lucrătoare, situația școlară de la instituția de unde vine elevul. Aceasta are la rândul ei un termen de 10 zile pentru a trimite documentele necesare.
Până la sosirea situației oficiale, elevul poate participa la cursuri ca audient.
Transferurile între specializări și filiere, reguli suplimentare
Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, schimbarea filierei, profilului sau specializării în liceu se poate face, de regulă, doar la începutul anului școlar următor. Sunt necesare evaluări și examene de diferență, în limita locurilor disponibile.
Pentru liceele militare, există o derogare: se pot face transferuri în primele 30 de zile de la începerea anului, conform normelor Ministerului Apărării Naționale.
Elevii în clase terminale, reguli speciale
Elevii din clasele a XII-a sau a XIII-a pot fi transferați, dar cu păstrarea profilului și a formei de învățământ. Acest lucru este permis doar în perioada vacanțelor școlare și cu îndeplinirea anumitor condiții specifice.
Gemenii și tripletii pot învăța în aceeași clasă
În cazul fraților gemeni sau tripleți, părinții pot cere ca aceștia să fie încadrați în aceeași clasă sau invers, în funcție de nevoile și preferințele familiei.
Decizia finală aparține consiliului de administrație al școlii.
Elevii din sistemul militar sau de ordine publică
Tinerii declarați inapt pentru cariera militară sau care aleg să nu mai urmeze aceste instituții se pot transfera în timpul anului în alte unități, cu respectarea reglementărilor specifice instituțiilor respective.
Elevii părinți sau elevele gravide, cazuri prioritare
Acestora li se acordă prioritate la transfer în clase flexibile, unde riscul de abandon școlar este redus.
De asemenea, au prioritate în unitățile care includ și nivel antepreșcolar, dacă doresc să înscrie copilul.
Elevii cu cerințe educaționale speciale
În funcție de evoluția copilului, se pot face recomandări de reorientare între sistemul special și cel de masă.
Decizia este luată de comisia județeană, cu acordul părinților.
Transferuri între public și privat
Elevii se pot muta din învățământul particular în cel de stat și invers, în funcție de regulamentul fiecărei unități și cu respectarea legii.
Transferul între clasele cu predare în limbi străine
Elevii care doresc să se mute la clase cu predare intensivă sau bilingvă trebuie să susțină teste lingvistice și, uneori, examene de diferență.
Acestea sunt organizate de comisiile interne ale școlilor primitoare.