Copilul tău nu are nevoie de mai multă motivație: are nevoie de ASTA pentru a învăța mai bine

Ei caută strategii pentru a-i încuraja, a-i recompensa atunci când se descurcă bine sau a-i îndemna să se concentreze asupra sarcinilor lor. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de experți în educație sunt de acord că, de multe ori, concentrarea exclusivă pe motivația externă la copii nu funcționează pe termen lung. Dacă vrem ca un copil să învețe mai mult și mai bine, trebuie să cultivăm un alt aspect, unul pe care îl uităm de cel mai multe ori.

Este obișnuit să auzim expresii precum „dacă termini temele, poți să te joci mai târziu” sau „dacă iei o notă bună, îți cumpăr ceva”. Deși aceste strategii sunt bine intenționate, experții avertizează că a te concentra pe învățăt doar pentru a primi recompense sau presiune externă poate reduce în cele din urmă interesul autentic pentru învățare.

Psihologia educațională distinge între două tipuri de motivație:

Motivația extrinsecă: atunci când un copil acționează ca răspuns la recompense, pedepse sau presiune externă.

Motivația intrinsecă: atunci când un copil învață din curiozitate, interes sau satisfacție personală.

Cercetările educaționale arată că motivația intrinsecă este strâns legată de o implicare mai mare în învățare, o participare mai activă și rezultate academice mai bune.

Cheia învățării: Autonomia copiilor

 FOTO: freepik.com @shunterra

Una dintre cele mai influente teorii în educație este Teoria Autodeterminării, dezvoltată de psihologii Edward Deci și Richard Ryan. Conform acestei cercetări, copiii dezvoltă o motivație mai puternică atunci când sunt satisfăcute trei nevoi psihologice de bază:

Autonomie: sentimentul că au un anumit control asupra a ceea ce fac.

Competență: percepția că sunt capabili să realizeze acest lucru.

Apartenență: sentimentul că sunt susținuți și înțeleși.

Atunci când un copil simte că totul îi este impus sau direcționat, este mai probabil să apară respingerea, apatia sau rezistența. În schimb, atunci când li se permite să ia decizii mici și să participe activ la învățarea lor, implicarea lor crește. 

Conform unui studiu recent, jocul liber are un impact semnificativ asupra dezvoltării autonomiei la copiii preșcolari, în special la cei de cinci ani.

Înainte de intervenție, majoritatea copiilor prezentau niveluri scăzute de autonomie. Cu toate acestea, după participarea la activități de joc liber, toți copiii au atins un nivel ridicat, o îmbunătățire semnificativă statistic.

Rezultatele indică faptul că jocul liber încurajează luarea deciziilor, rezolvarea problemelor și gestionarea relațiilor cu ceilalți, fără o dependență constantă de adulți. Prin urmare, autorii recomandă încorporarea sistematică a jocului liber în educația timpurie pentru a promova dezvoltarea holistică.

Ce pot face părinții acasă

Îmbunătățirea autonomiei nu înseamnă lăsarea copilului singur sau neglijarea educației sale. Este vorba mai degrabă despre susținerea lui și încurajarea libertății sale de a explora, în siguranța faptului că se simt susținut și ghidat de modelele sale. Câteva strategii simple pot face o mare diferență.

1. Lasă-i să ia decizii mici

De exemplu, permite-le să aleagă ordinea în care își fac temele sau momentul zilei în care preferă să studieze (întotdeauna în anumite limite).

2. Evită să rezolvi problemele în locul lui

Când un copil se blochează la o sarcină, tentația este de a-i explica rapid soluția. Cu toate acestea, adresarea de întrebări care îl ajută să gândească poate fi mult mai utilă decât oferirea directă a răspunsului.

3. Valorizează efortul, nu doar rezultatul

Expresii precum „ai muncit din greu la asta” sau „Văd că ai depus mult efort” întăresc sentimentul de competență fără a se concentra exclusiv pe nota finală.

CITEȘTE ȘI

Copiii din anii `70-`80 au învățat 10 abilități de viață pe care parentingul modern aproape le-a eliminat din viața copiilor de astăzi

Avertismentul unui psihiatru pediatru pentru părinți: „Ecranele nu pot fi o bonă!”

Ce să nu faci când copiii tăi se ceartă, potrivit experților

EXCLUSIV Cum recunoaștem nevoile reale ale copiilor. Iulia Dobre: „Refuzul sau opoziția copilului nu reprezintă un act de sfidare, ci un semnal”