Luni, 16 martie, a fost simularea la Limba și literatura română. Rezultatele vor fi comunicate individual (nu prin afişare) în data de 31 martie. Baremul va fi publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei începând cu ora 15:00. Mâine, 18 martie, simularea se încheie cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Elevii au avut de rezolvat 18 exerciţii şi probleme la simularea probei de Matematică de la Evaluarea Naţională 2026.
Primul subiect a fost compus din 5 itemi de tip grilă şi unul în care elevii trebuiau să spună dacă afirmaţia prezentată este falsă sau adevărată. La subiectul II, toate întrebările au fost grilă şi au fost majoritatea probleme de geometrie. La subiectul III, elevii trebuiau să scrie pe foaia de examen rezolvarea completă a problemelor prezentate.
Cum s-a desfășurat simularea la Limba şi Literatura Română
Potrivit Ministerului Educației, simularea la proba de Limba și literatura română a fost organizată în 4.545 de unități de învățământ (97.8% din totalul unităților de învățământ cu nivel gimnazial). Elevi prezenți (lucrări încărcate): peste 145.200. Elevi absenți din unitățile de învățământ care au organizat simularea probei: peste 11.800. A fost eliminat din examen un singur elev (tentativă de fraudă). Numărul elevilor de clasa a VIII-a din cele 104 unități care nu au organizat simularea: peste 5.200.
„Ministerul Educației și Cercetării își manifestă disponibilitatea de a transmite subiecte elaborate la nivel central și de a pune la dispoziție platforma de evaluare digitalizată, pentru ca unitățile care nu organizează in aceste zile simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale să le poată susține la o dată ulterioară, în colaborare cu Inspectoratele Școlare, pentru elevii care doresc să participe”, a transmis Ministerul.
CITEȘTE ȘI
Simularea Evaluării Naționale nu s-a susținut în 104 școli din țară
Simulări organizate la nivel de școală sau județ în unitățile care au boicotat testarea
Azi începe simularea la Evaluarea Națională. Elevii susțin proba la Limba și Literatura Română
Simulare Evaluarea Națională 2026: regulile pe care elevii trebuie să le respecte