Părinți și pitici Parenting De ce imită fetele ce văd la altele. Oana Moraru: „Nu e lipsă de personalitate, nu aveți un copil care copiază și e bleg”

De ce imită fetele ce văd la altele. Oana Moraru: „Nu e lipsă de personalitate, nu aveți un copil care copiază și e bleg”

De ce imită fetele ce văd la altele. Oana Moraru: „Nu e lipsă de personalitate, nu aveți un copil care copiază și e bleg” / foto: freepik.com@ gpointstudio
Încă de la vârstă timpurie fetițele, în special, au tendința de a copia ce își cumpără celelalte: pantofi, genți, bustiere etc.

Specialista în parenting Oana Moraru spune că dacă fata ta face același lucru, asta nu înseamnă că e un copil care copiază și e bleg sau fără identitate sau personalitate.

Experta explică faptul că până în jurul vârstei de 12 ani obiectele au o valoare magică în ochii copiilor. În trecut erau geanta mamei și portofelul attei, iar acum e telefonul. Faptul că fata ta își dorește o bustieră că așa și-a cumpărat colega ei este mai degrabă un semn al emancipării.

„Nu e lipsă de personalitate, nu aveți un copil care copiază și e bleg, nu aveți un copil fără identitate când fac asta. La copii, până la 12 ani obiectele au valoare magică. Geanta mamei, portofelul tatălui erau magice, acum telefonul, cheile de la mașină. Bustiera este un simbol al faptului că eu m-am emancipat. Nu mă gândesc că vreau să fiu domnișoară, nu mă gândesc la aspectul fiziologic, sexual, pur și simplu poate că am acces la ceva ce îmi dă senzația că, nu neapărat că a crescut mare, dar s-a emancipat.

Copiii nu-și doresc să crească mari doar ca să fie înalți, frumoși și puternici. Emanciparea este locul de unde ne începem viața, toti vrem să explorăm spațiul, o luăm de-a bușilea, vrem să apucăm primul lucru care se mișcă când reușim să avem coordonare oculomotorie. Viața noastră e despre emancipare și de multe ori când îți cer pantofii ăia sau bustiera aia sau telefonul ăla este de a aparține, de a se simți conectat cu gașca. Dar și de a avea acces la niște obiecte care par dintr-o zonă mai sofisticată, care-i fac pe ei să aibă putere. Ai văzut, copiii mici se bucură dacă le lași un bilețel în buzunar: te iubește mami, și țin de bilețelul ăla toată ziua.

E același lucru cum ținem noi de telefon, cum își doresc ei telefonul. Sigur, ăla nu costă nimic și nu începe morala. De la un punct încolo nu mai vor o inimioară de la tine. Vrea obiecte. În viață și în traducerea ta de adult astea costă și te activează pe ideea de poate copilul vrea mai mult decât produc eu, poate copilul meu n-o să aparțină într-o gașcă de copii bogați.

Că aici e o suferință mare a părinților, că de ce au o casă mai mare, că de ce au o mașină și acolo se activează rău de tot. Din momentul în care ne trezim la viață asta, o dată la cinci-șase ani, odată la 9 ani, mintea începe să aloce importanță, să desemneze lucrurile, să atribuie lucrurilor importanță foarte mare”, a explicat Oana Moraru, la PărințiCuminți.

CITEȘTE ȘI

Generația suprastimulată. Problemele de concentrare ale copiilor au devenit o veritabilă epidemie. Oana Moraru arată de ce
 

„E plină țara de părinți învrăjbiți!” Oana Moraru explică singura soluție pentru clasele cu copii impulsivi
 

Centrele educaționale pentru preşcolari şi grădinițele private s-au înmulțit în ultimii ani. Oana Moraru: „Puține îndrăznesc să vorbească despre formarea limbajului, a gândirii, a logicii matematice”

De ce mint copiii. Oana Moraru: „Nu judeca copilul după morala creștină”
 
 

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri