De ce unii copii refuză activitățile de la grădiniță. Iulia Dobre: „În loc să reacționăm, e nevoie să ascultăm”

Ba mai mult, uneori îi influențează și pe cei care în primă fază au fost deschiși la ideea de a face o anumită activitate. Totuși, se pare că această atitudine nu înseamnă neapărat obrăznicie sau încăpățânare, ci un semnal al nevoilor lor emoționale și sociale.

„În loc să reacționăm, e nevoie să ascultăm”

Iulia Dobre, profesor educație timpurie, explică faptul că refuzul copilului de a participa la diverse activități de la grădiniță reprezintă, adesea, dorința de autonomie, de conectare sau de reglare a emoțiilor.

„În creșă și grădiniță, întâlnim adesea copii care nu vor să participe la activități, iar uneori chiar îi influențează și pe ceilalți. Este o situație firească în educația timpurie, dar gestionarea ei cu empatie și fermitate este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
Copilul nu spune „Nu vreau” din obrăznicie, ci dintr-o nevoie nespusă: nevoia de autonomie, de conectare, de înțelegere sau de reglare emoțională.
Refuzul copilului nu este o provocare la adresa autorității noastre, ci o invitație la reflecție.
Să ne gândim ce simte copilul în acel moment, care este nevoia reală din spatele acestui „Nu vreau”. Ce îmi spune despre el, dar și despre relația mea cu el?

În loc să reacționăm, e nevoie să ascultăm.
Refuzul, în psihologia copilului mic, este o formă de comunicare. Iar când îl înțelegem, putem construi relații mai sigure, mai autentice și mai blânde.

În jurul vârstei de 2-4 ani, copiii își descoperă voința proprie. Refuzul poate apărea ca o modalitate de a-și afirma identitatea: „Vreau să decid eu ce fac.”
Un mediu nou, o activitate necunoscută sau chiar prezența unui adult diferit poate activa reacții de tip luptă-sau-fugi, manifestate prin retragere sau opoziție.

Copiii mici nu știu să exprime ce simt. Refuzul este uneori forma lor de a spune „E prea mult pentru mine acum.”
Unii copii sunt mai sensibili la sunete, atingeri sau agitație. O activitate care pare simplă pentru ceilalți, pentru ei poate fi copleșitoare.
Copilul care nu se simte văzut sau înțeles poate refuza să coopereze ca un mod de a cere: „Observă-mă, fii cu mine!”
Refuzul este o parte firească a procesului de maturizare emoțională. Nu este patologic și nu trebuie grăbit sau corectat agresiv. Este un „NU” care ajută copilul să devină un „EU”.
Dacă ești părinte, educator sau pur și simplu îți pasă de lumea copiilor încearcă, uneori, să vezi refuzul ca pe o ușă către sufletul copilului, nu ca pe un obstacol”, explică Iulia Dobre, profesor educație timpurie.

CITEȘTE ȘI

Copiii sunt victimele bullyingului încă de la vârsta de 6 ani, arată un studiu

4 tehnici de studiu eficiente, confirmate de Harvard, pentru copiii din ciclul primar

Probleme de învățare la copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Cum pot părinții să intervină la timp
 

Cum să împiedici copiii să-și bată joc de ceilalți? „Dacă nu se pun limite de la grădiniță, în ciclul primar e deja prea târziu!”