O mamă a inventat un cancer la copilul ei ca să-și finanțeze luxul din donații. L-a ras în cap și îl umilea
29 Aprilie 2026
Odată ajuns adult, un copil poate alege să rupă legăturile cu părinții săi. Dr. Alexandre Jeudy, psihiatru, dezvăluie trei motive care ar putea determina pe cineva să ia această decizie.
Pentru a se proteja, unii copii, ajunși la vârsta adultă, aleg să nu își mai vadă părinții sau să își limiteze semnificativ contactul cu aceștia. Această decizie este adesea rezultatul unor comportamente parentale dăunătoare din copilărie.
În multe cazuri, este dificil pentru copii să își ierte părinții după experiențe repetate de comportamente nepotrivite, fie ele emoționale, verbale sau fizice. În timp, aceste experiențe pot duce la distanțare emoțională sau chiar geografică.
1. Umilința constantă
Umilința repetată, alături de abuzul verbal, psihologic, fizic sau emoțional, are efecte profunde și de durată asupra dezvoltării copilului. În copilărie, stima de sine se formează în mare măsură pe baza feedbackului primit de la adulții importanți, în special părinții. Atunci când un copil este umilit în mod constant, el poate ajunge să creadă că nu are valoare, ceea ce crește riscul de anxietate, izolare socială și probleme emoționale.
În plus, violența educațională „normalizată” poate avea efecte negative asupra sănătății fizice și psihice, cum ar fi scăderea stimei de sine, comportamente agresive sau sentimente de vinovăție. La vârsta adultă, aceste experiențe pot conduce la distanțarea de părinți ca mecanism de protecție.
2. Situații de invalidare emoțională
În unele familii, mai ales în contexte de schimbări importante (divorț, doliu sau recăsătorire), copiii pot simți că nevoile lor emoționale nu sunt luate în considerare. Apariția unui părinte vitreg sau schimbările bruște în structura familiei pot fi percepute ca o pierdere a stabilității emoționale.
De exemplu, unii copii observă schimbări în comportamentul părinților atunci când aceștia intră într-o nouă relație. Uneori, dorința adulților de a grăbi procesul de integrare (mutarea împreună sau prezentarea rapidă a noului partener) poate crea confuzie și nesiguranță pentru copil.
3. Distanța în perioada adolescenței
Adolescența este o etapă de tranziție către viața adultă, marcată frecvent de tensiuni și neînțelegeri între părinți și copii. Această distanțare este, de multe ori, temporară și face parte din procesul de individualizare. Ea nu indică neapărat o disfuncție a relației, ci poate contribui la dezvoltarea autonomiei și la redefinirea legăturii familiale.
Cum se poate trăi cu o relație părinte–copil deteriorată?
La vârsta adultă, persoanele afectate pot reacționa diferit: unii aleg să se distanțeze și să „facă doliu” pentru relația dorită cu părinții, alții încearcă să mențină legătura în speranța unei schimbări, iar alții păstrează contactul fără a mai avea așteptări emoționale.
Specialiștii consideră că, pentru menținerea unei relații familiale, este important ca părinții să își exprime afecțiunea și, atunci când este cazul, să își recunoască greșelile. Acest lucru poate avea un impact pozitiv asupra reconectării emoționale. De asemenea, copiii pot învăța să recunoască formele indirecte de iubire ale părinților, chiar și atunci când acestea nu sunt exprimate verbal.
În unele situații, distanțarea familială devine o formă de protecție și reconstrucție personală. Totuși, această separare nu este întotdeauna definitivă, deoarece unele relații se pot îmbunătăți în timp, uneori cu ajutorul terapiei sau al comunicării mai sănătoase.
