Greșelile pe care le fac părinții și educatorii în comunicarea cu cei mici

Iulia Dobre, profesor educație timpurie, ne spune care sunt cele mai des întâlnite greșeli pe care le fac părinții sau educatorii când încearcă să comunice cu copiii mici. Dar, oferă și soluții în acest sens pentru a evita astfel de situații. 

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Comunicarea non-violentă la grădiniță. Este una dintre cele mai valoroase forme de prevenție psihologică pe care o putem oferi copiilor
 

Părinți și Pitici: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții sau educatorii când încearcă să comunice cu copiii mici?

Iulia Dobre: Din punctul meu de vedere, cele mai frecvente greșeli în comunicarea cu copiii mici apar, de regulă, din bune intenții, dar cu efecte contrare dezvoltării emoționale a copilului. Le-aș sintetiza astfel:

• Minimalizarea sau negarea emoțiilor copilului

Expresii precum „Nu ai de ce să plângi” sau „Nu e mare lucru” transmit copilului că emoțiile sale nu sunt valide. Pe termen lung, acest lucru afectează capacitatea de autoreglare și exprimare emoțională.

• Etichetarea copilului prin comportament

Afirmații de tipul „Ești rău”, „Ești obraznic” confundă copilul cu acțiunea sa. Din punct de vedere psihologic, etichetele devin parte din imaginea de sine și pot consolida comportamentele nedorite.

• Comunicarea centrată exclusiv pe pedeapsă sau recompensă

Atunci când copilul este motivat doar de frică sau de recompensă externă, nu învață sensul regulilor, ci doar să evite consecințele. Se pierde astfel dezvoltarea responsabilității interne și a empatiei.

• Așteptări nerealiste pentru vârsta copilului

Preșcolarii nu pot gestiona emoțiile sau conflictele ca adulții. Când cerem autocontrol peste nivelul lor de dezvoltare, apar frustrarea, opoziția și sentimentul de eșec.

• Inconsecvența în mesaje și limite

Schimbarea frecventă a regulilor sau a modului de reacție creează insecuritate. Copilul are nevoie de limite clare, previzibile, comunicate calm și constant.

• Tonul ridicat și graba de a „corecta”

În esență, cea mai mare greșeală este să tratăm copilul ca pe un adult „în miniatură”, nu ca pe o ființă aflată în plin proces de dezvoltare emoțională. Comunicarea eficientă cu copiii mici presupune răbdare, autocontrol și conștientizarea impactului fiecărui mesaj transmis.

Părinți și Pitici: Cum pot fi corectate aceste greșeli?

Iulia Dobre: Corectarea acestor greșeli nu presupune perfecțiune, ci conștientizare și ajustare constantă a modului în care ne raportăm la copil. Pe scurt:

• Validarea emoțiilor, înainte de corectarea comportamentului

Primul pas este să recunoaștem trăirea copilului: „Văd că ești supărat.” Abia după ce copilul se simte văzut și înțeles, poate primi ghidaj legat de comportament. Emoția se acceptă, comportamentul se modelează.

• Separarea copilului de comportament

În loc de etichete, descriem fapta: „Ai lovit” în loc de „Ești rău”. Astfel, copilul învață că greșeala poate fi reparată și nu îi definește identitatea.

• Înlocuirea pedepsei cu ghidaj și consecințe logice

Consecințele explicate calm („Dacă arunci jucăria, nu o mai putem folosi acum”) îl ajută pe copil să înțeleagă impactul acțiunilor sale, fără frică sau rușine.

• Adaptarea mesajelor la nivelul de dezvoltare al copilului

Mesajele scurte, clare și concrete sunt mult mai eficiente decât explicațiile lungi sau moralizatoare. Copilul mic are nevoie de structură, nu de discurs.

• Menținerea limitelor clare și consecvente

Limitele oferă siguranță. Atunci când sunt comunicate calm și aplicate constant, copilul nu le mai testează excesiv și se simte protejat.

• Autoreglarea adultului 

Copilul învață empatia și controlul emoțional observând adultul. Un adult care respiră, își reglează tonul și recunoaște când greșește oferă cel mai valoros exemplu.

Părinți și Pitici: Ce întrebări sau formulări putem folosi ca să descoperim nevoile reale ale copilului?

Iulia Dobre: Îmi vin în minte foarte multe exemple, mai ales că la una din formările în educația parentală am învățat că formulările care ajută la descoperirea nevoilor reale ale copilului trebuie să fie simple, concrete și lipsite de judecată. Mi se pare foarte important să folosim mai întâi întrebări care deschid dialogul emoțional, de exemplu: „Ce s-a întâmplat?”; „Ce ai simțit atunci?”; „Ești supărat, trist sau furios?” etc.

Apoi, este necesar să utilizăm formulări care validează și clarifică nevoia: „Văd că îți este greu.”; „Ai nevoie de ajutor?”; „Ai nevoie de timp sau de o îmbrățișare?” și să construim întrebări care încurajează soluțiile( „Ce te-ar ajuta acum?” sau „Ce putem face să fie mai bine?”).