„Avem prea multă zvonistică privind posibile nominalizări la Educație. Nu vor fi reduceri în preuniversitar. Putem lucra pe partea de transparență și îmbunătățire a calității actului de învățământ, crescând an de an bugetul, nu scăzându-l în cazul Educației”, a spus Ilie Bolojan.
Când vom avea un nou ministru al Educației?
Pe lângă mesajul legat de buget, premierul a adăugat că săptămâna viitoare este foarte probabil să fie numit un nou ministru al Educației.
Protest masiv în fața Guvernului. Mii de voci pentru educație
Protestul organizat miercuri, în faţa sediului Guvernului, de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, la care au participat şi studenţi, s-a încheiat după mai multe ore de manifestații și mesaje ferme transmise autorităților.
Potrivit reprezentanţilor celor trei sindicate, la protest au participat aproximativ 4.000 de persoane.
De ce au ieșit profesorii în stradă?
Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de măsurile adoptate de Guvern care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice, teme care se reflectă direct în calitatea educației, pentru că un profesor demotivat și nesigur financiar ajunge să lucreze sub presiune constantă.
Mesajele afișate la protest descriu realitatea percepută de cei din sistem.
„Căutăm ministru. Oferim: salarii tăiate şi haos legislativ”
„Şcoală săracă. Ţară needucată”
„Guvern fără soluţii, ascuns după demisii”
„Cereţi performanţă dar oferiţi ignoranţă”
„Educaţia este prioritate naţională la tăieri”
„Impostura voastră! Sărăcia Noastră”
„Minciuna guvernamentală: Învăţământul prioritate naţională!”.
Studenții intră în protest
La protest au participat şi studenţi.
„Studentul român nu tace! Tăierea nu ne place!”
„Nu ne tăia speranţa!”
„Burse tăiate, generaţii ratate!”.
CITEȘTE ȘI:
Peste 74% dintre profesorii sunt dispuși să intre în grevă, arată un chestionar