„Performanța fără empatie poate răni”. Lecții importante pentru părinți
18 Februarie 2026
În fiecare zi, peste 3 milioane de elevi și preșcolari intră în clase. Peste 200.000 de profesori și angajați țin instituțiile de învățământ deschise. În spatele fiecărui copil stă o familie care speră la stabilitate, la reguli clare, la decizii asumate. De o lună și jumătate, sistemul funcționează fără ministru plin. Interimatul are termen limită constituțional. Bugetul se discută. Un nume oficial nu există.
La Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, moderatoarea Loredana Iriciuc a întrebat, în numele părinților: „România nu are ministru al Educației de peste o lună și jumătate. Demisia a venit în decembrie, interimatul are termen limită constituțional, bugetul se discută acum și nu există un nume oficial. Ce înseamnă, concret, pentru un sistem cu peste 3 milioane de elevi și preșcolari și peste 200.000 de angajați faptul că Educația nu are conducere stabilă?”
Radu Herjeu: „Este un lucru absolut anormal”
Radu Herjeu, jurnalist și consultant în comunicare, spune că lipsa unui ministru plin nu schimbă fundamental situația din ultimul an.
„Eu nu cred că e o mare diferență în față de ministeriatul lui Daniel David, ca să fiu sincer. Pentru că și David nu a fost decât un recipient al comandamentelor premierului. Adică el n-a condus sistemul de educație prin voință proprie sau cu viziune proprie, că nu o are. Prin urmare, în acest moment, cel puțin lucrurile sunt clare. Adică cel care dădea ordinele e și în fruntea ministerului, chiar dacă e interimar. Și s-a scurtat lanțul de comandă”, spune el.
Herjeu admite însă că situația rămâne gravă: „Evident că este un lucru absolut anormal. Este absolut anormal, unul dintre cele mai importante, dacă nu cel mai important domeniu al societății românești, să nu aibă o conducere”.
Nu lipsesc profesioniștii. Lipsește strategia
Radu Herjeu mută discuția din zona persoanelor în zona mecanismelor.
„Pe lângă lipsa de viziune și de strategie, faptul că nu are o conducere care să fie de formă acolo, doar să semneze niște documente, chiar nu asta este critic. Critic este însă stadiul în care a ajuns domeniul, iar această bâlbâială și această căutare a cuiva care să accepte totuși să stea pe scaunul ăla foarte fierbinte, arată, de fapt, nu că nu avem profesioniști. Eu sunt convins că în sistem există oameni care ar putea fi mult mai buni decât mulți dintre miniștrii de până acum”, spune expertul.
Problema nu ar fi lipsa oamenilor competenți. Problema este lipsa unei strategii prin care să fie identificați și susținuți.
„În primul rând nu există o strategie de a-i găsi, de a-i motiva și nu există o viziune pe care ei să o aplice. Și atunci de ce s-ar băga cineva care vrea și poate? Pentru ce? Când știe că are mâinile legate, pentru că de la Palatul Victoria îi vor veni tot timpul alte cerințe decât cele pe care el consideră că ar fi normal să le îndeplinească pentru ca educația să evolueze”, explică Radu Herjeu.
Petruț Rizea: „Este foarte trist”
Petruț Rizea, profesor pentru învățământul primar și psiholog, a rezumat situația într-un cuvânt.
„Foarte trist. Într-un singur cuvânt trist, se vede exact importanța pe care o acordă conducerea educației și, alături de Educație, și Culturii. Dacă vorbim și de Cultură, sunt cam pe același palier”, explică profesorul.
Dacă ar fi Finanțele fără ministru?
Loredana Iriciuc a formulat o comparație: „Chiar stăteam și mă gândeam că Bolojan tot spunea că până la finele lunii ianuarie vom avea o numire, apoi că va fi o numire săptămâna ce tocmai a trecut, dar iar liniște. Și mă întrebam, dacă mâine ar rămâne fără conducere Finanțele sau Internele, oare am vedea aceeași tăcere și aceeași lentoare în numirea unui ministru?”
Răspunsul lui Radu Herjeu a fost categoric: „Nu. Că acolo miza politică e mai mare. Aici bătăile de cap sunt mai mari. Și atunci de ce și-ar asuma cineva conducerea unui domeniu care stă să explodeze printr-o iminentă grevă generală a cadrelor didactice și cineva care va fi nevoit să repare sau să încerce să repare multe dintre greșelile făcute de predecesorul său? Dar, sigur, că la Finanțe toată lumea vrea.
Să nu uităm că atunci când s-au negociat ultimele multe guverne de coaliție, de fiecare dată, de exemplu, Finanțele erau un minister extrem de disputat. Deci, nu. Cred că, cum spunea și Petruț Rizea, cred că doar la cultură s-ar mai putea întâmpla, ar mai fi un astfel de dezinteres dacă mâine ar rămâne fără ministru”.
Mesajul este dur. Educația nu aduce capital politic imediat. Aduce probleme, presiune sindicală, reforme dificile.
Sistemul funcționează din inerție
Petruț Rizea explică mecanismul:
„Domeniile care sunt printre cele mai importante, vorbind de educație, care e baza unei societăți, până la urmă, din educație pornesc toate celelalte domenii, da, și se dezvoltă ulterior. Dacă nu arde și dacă nu influențează în mod direct, așa cum influențează, nu știu, economia, finanțele, cum vorbeam mai devreme, probabil că sunt lăsate pe ultima sută de metri. Dar costul e mare pentru că poate efectul nu se vede acum, dar se va adânci. Așa cum vedem acum efectul unei societăți prea puțin educate, nu?”
Loredana Iriciuc a mai întrebat: „Cât poate funcționa un sistem atât de mare doar pe pilot automat?”
Răspunsul profesorului a fost realist:
„E centrul, de aici pleacă totul, de la Educație, de la Cultură, de la dezvoltarea ta ca persoană. Acum funcționează dintr-o simplă inerție și cred că așa o să funcționeze în continuare până când, așa cum spunea și Radu Herjeu, cineva cu viziune și cu o strategie clară va veni și va lua frâiele”.
Sistemul merge înainte datorită profesorilor din clase, directorilor care improvizează soluții și părinților care completează lipsurile. Inerția nu poate ține loc de reformă pe termen lung.
„Aveți un nume?” Dezamăgirea după optimism
La final, Loredana Iriciuc a întrebat: „Aveți un nume?”
Radu Herjeu a răspuns fără ezitare:
„Nu. Și nici nu m-aș hazarda să mai spun, pentru că, foarte sincer, dacă cineva m-ar fi întrebat, dar nu, nici nu m-a întrebat, acum un an și două luni, sau când a fost numit David ministru, eu chiar am fost optimist. Pentru că auzisem numai lucruri bune despre el. Chiar am avut senzația că este un om dintr-o generație mai nouă. E un om cu viziune progresistă asupra Educației și care va reuși să scoată totuși școala din acel. îngheț din ultimii treizeci și ceva de ani.
Dezamăgirea a fost cruntă. Sigur, e vina mea că am fost optimist. Nu e ca și când eram obligat. Dezamăgirea îmi aparține și mi-o asum, dar a fost. Nu mi-a venit să cred că totuși cineva de anvergura și notorietatea lui David poate să fie atât de mediocru, dacă nu submediocru, într-o astfel de funcție extrem de importantă.
Și întrebarea mea, de la un moment dat încolo, a fost nu de ce e el așa sau de ce l-au numit, ci de ce a acceptat? Totuși ar trebui să-ți cunoști puțin limitele și ar trebui să știi dacă o poziție ți se potrivește sau nu, sau dacă o poziție condiționată de atât de multe lucruri, cum a fost asta de ministru al Educației într-un guvern precum cel Bolojan, care e preocupat doar să taie, îți dă libertatea să faci ceea ce crezi tu că ești în stare să faci”.
Educația este locul unde se decide, în fiecare an, ce șanse va avea generația următoare. Când conducerea întârzie, costul nu este politic. Costul se vede în clasă, în examene, în motivația profesorilor și în siguranța pe care o simți tu atunci când îți trimiți copilul la școală.