Părinții care țipă constant unul la altul în fața copiilor le lasă acestora 11 probleme la vârsta adultă

Din păcate, părinții care țipă constant unul la altul în fața copiilor le lasă acestora, la vârsta adultă, o serie de probleme, precum dificultăți în stabilirea limitelor personale și în exprimarea emoțiilor.

Pentru a se putea vindeca de efectele de durată ale unei copilării dificile, este necesar mai întâi să le recunoască. Doar astfel, acești adulți pot începe cu adevărat procesul de vindecare.

Părinții care țipă constant unul la altul în fața copiilor le lasă acestora aceste 11 probleme la vârsta adultă.

CITEȘTE ȘI: Fără țipete și fără pedepse: 3 strategii mai bune pentru a-ți corecta copilul, potrivit unui psiholog

Dificultăți în exprimarea emoțiilor

Mulți copii deveniți adulți, care au dificultăți în reglarea emoțiilor și în mecanismele de adaptare, ajung să reacționeze prin furie, frustrare sau izolare atunci când sunt nevoiți să își exprime emoții dificile sau să intre în conversații inconfortabile și vulnerabile prin natura lor. Pentru că părinții lor au creat constant un mediu ostil, ei au fost învățați indirect că emoțiile sunt o povară care trebuie ținută pentru sine, pentru a menține liniștea.

Mai ales în cazul bărbaților, care pot fi influențați atât de comportamentul toxic al părinților, cât și de alte așteptări sociale legate de vulnerabilitatea masculină, exprimarea emoțiilor devine și mai dificilă. Din acest motiv, ajung să își saboteze relațiile și conexiunile sociale, fără să poată spune ce simt cu adevărat.

Anxietate în timpul conflictelor

Părinții care țipă constant unul la altul în fața copiilor creează un mediu instabil emoțional, ceea ce îi face pe copii să dezvolte anxietate pe care o duc mai departe la vârsta adultă. În ceea ce privește gestionarea conflictelor sănătoase, acești adulți, obișnuiți cu un mediu familial plin de tensiune, certuri și ostilitate, ajung să resimtă dificultăți chiar și în discuțiile obișnuite din viața de zi cu zi.

Gestionarea anxietății în timpul conflictelor este importantă pentru dezvoltare. Este util ca adultul să comunice ce simte, să își acorde timp pentru a-și înțelege emoțiile și să rămână prezent în discuție. Chiar dacă este inconfortabil, abordarea directă a conflictelor este mai sănătoasă decât evitarea lor, care duce în timp la resentimente.

Tendința de a mulțumi pe toată lumea pentru a evita conflictul

Potrivit psihiatrului dr. Harold Bloomfield, în cartea „Making Peace With Your Parents”, citată de YourTango, comportamentele de tip people-pleasing nu sunt întotdeauna direcționate către părinți, mai ales în viața adultă independentă. Această nevoie de aprobare se extinde în alte relații, la locul de muncă sau în relațiile intime, unde persoana ajunge să își reprime emoțiile și nevoile pentru a evita conflictele.

Evitarea conflictului duce în timp la resentimente, mai ales atunci când nevoile emoționale nu sunt îndeplinite. Copiii care au crescut într-un mediu cu certuri constante învață să evite tensiunea, pentru că în copilărie era mai sigur să „calce pe vârfuri” decât să provoace noi conflicte.

Dificultăți în a avea încredere în ceilalți

Încrederea este baza oricărei relații sănătoase. Un studiu realizat de Eastern Illinois University arată că 100% dintre respondenți consideră încrederea cel mai important element al relațiilor intime la vârsta adultă. Totuși, adulții care au crescut cu părinți care țipau frecvent au dificultăți în a avea încredere, pentru că le este greu să își deschidă vulnerabilitatea emoțională.

Fără un mediu sigur în copilărie, copilul nu învață să aibă încredere în sprijinul emoțional al celor din jur și își formează obiceiul de a ține totul în interior. La maturitate, acest lucru duce la o atitudine de protecție constantă și la dificultăți în a se deschide în relații. Vindecarea este posibilă, dar necesită sprijin, un mediu stabil și implicare conștientă.

Dificultăți în stabilirea limitelor personale

Copiii care au crescut într-un mediu în care părinții se certau frecvent au învățat să evite conflictele și să mențină pacea cu orice preț. Ca adulți, acest lucru se traduce prin dificultăți în a spune „nu” și în a-și stabili limite clare. Ei tind să își neglijeze propriile nevoi, mai ales dacă acest lucru îi face pe ceilalți inconfortabili.

Persoanele sensibile emoțional pun adesea nevoile altora înaintea propriilor nevoi, pentru a evita tensiunea sau conflictul. Însă reprimarea emoțiilor și evitarea limitelor personale duc la relații dezechilibrate și la anxietate de atașament, bazată pe teama de abandon.

VEZI ȘI: 10 lucruri pe care părinții narcisiști le fac în fața copiilor și care nu ar trebui să se întâmple niciodată

Autoboicot în relațiile intime

Din cauza experiențelor din copilărie, persoanele crescute într-un mediu conflictual pot dezvolta tendința de autoboicot în relații. Ele se retrag atunci când apare apropierea emoțională, ca mecanism de protecție împotriva rănirii. Le este teamă de critică, de vulnerabilitate și de gestionarea conflictelor, astfel că evită deschiderea emoțională.

Teama de angajament poate fi alimentată de o viziune pesimistă asupra relațiilor, mai ales în cazul copiilor crescuți în familii tensionate, potrivit psihologului clinician Dr. Konstantin Lukin. Depășirea acestei frici este posibilă, dar presupune comunicare deschisă, un spațiu sigur și ieșirea treptată din zona de confort.

Perfecționism

Deși uneori este considerat productiv în medii tradiționale, precum locul de muncă, perfecționismul este, în general, o trăsătură greșit direcționată și toxică la adulți, mai ales atunci când este dezvoltat ca mecanism de apărare împotriva criticii. Adesea anxioși în fața conflictelor sau criticilor, ca urmare a creșterii într-un mediu familial instabil și imprevizibil, copiii deveniți adulți care devin perfecționiști se agață de performanțe ca formă de control.

Compensând excesiv pentru a preveni orice eșec, acest tip de gândire este disfuncțional și nociv. Perfecționiștii tind să se suprasolicite până la epuizare și au dificultăți cu stima de sine, deoarece valoarea lor personală este legată de succes și de performanță.

Stimă de sine scăzută

Așa cum explică profesorul de psihologie E. Mark Cummings în cartea „Marital Conflict and Children: An Emotional Security Perspective”, conflictul face parte din orice familie și din viața de zi cu zi. Nu atât faptul că părinții se ceartă influențează copiii, ci modul în care o fac.

Dacă problemele sunt exprimate, discutate și rezolvate, copiii au șansa să învețe rezolvarea conflictelor, comunicarea și empatia. Însă, dacă părinții folosesc jigniri, manipulare emoțională, amenințări cu abandonul sau ignorare, copiii dezvoltă o percepție anxioasă și negativă asupra conflictelor.

Această stare de nesiguranță și responsabilitatea de a menține pacea între părinți duce adesea la o stimă de sine scăzută, deoarece copilul ajunge să se simtă neimportant sau nevaloros în mediul familial. La vârsta adultă, teama de abandon și anxietatea continuă alimentează nesiguranța.

Relații toxice sau inexistente cu frații

După cum continuă să explice Cummings în cercetările sale despre conflictele maritale, mulți copii din medii familiale conflictuale nu au dificultăți doar în relațiile cu ceilalți, ci și cu membrii propriei familii. Frații pot deveni fie distanți și reci, fie excesiv de protectivi, fără a găsi un echilibru sănătos între apropiere și susținere.

La vârsta adultă, resentimentele față de părinți se pot reflecta în relațiile cu frații, care devin uneori un declanșator al amintirilor legate de copilărie și instabilitate emoțională. În loc de sprijin, relația poate reactiva tipare vechi de comportament nesănătos.

Codependență în relații

Potrivit unor cercetări publicate în Psychology Bulletin, copiii deveniți adulți care au crescut în „medii familiale riscante” au mai multe probleme fizice, emoționale și sociale decât cei care nu au trecut prin astfel de experiențe. Ca urmare a conflictelor dintre părinți, acești adulți pot dezvolta codependență ca mecanism de supraviețuire.

În căutarea unui sentiment de siguranță, control și stabilitate pe care nu l-au avut în copilărie, ajung să se bazeze excesiv pe relațiile lor, chiar și atunci când acestea devin nesănătoase.

Dificultăți în a accepta feedback constructiv și critică

Persoanele sensibile și cu stimă de sine scăzută au adesea dificultăți în a accepta criticile constructive, chiar și atunci când sunt bine intenționate. Orice formă de critică este percepută ca un atac direct asupra propriei persoane, declanșând amintiri ale conflictelor din copilărie pe care încearcă să le evite.

Această reacție anxioasă afectează dezvoltarea personală și profesională și limitează expunerea la situații în care ar putea învăța comunicarea, rezolvarea conflictelor și construirea încrederii în sine.