Luni, 10 noiembrie 2025, peste câteva sute de cadre didactice s-au adunat în fața sediului Ministerul Educației și Cercetării din București pentru a-și exprima nemulțumirea față de modificările legislative din sistemul de învățământ şi pentru a cere demisia ministrului Daniel David.
„Astăzi, 10 noiembrie 2025, am fost, din nou, în fața Ministerului Educației. Continuăm până când educația primește respectul pe care îl merită!”, se arată în informarea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
Ce cer protestatarii
Profesorii solicită abrogarea Legea nr. 141/2025, cunoscută în spaţiul public drept „Legea Bolojan”, pe motiv că prevede creșterea normei didactice, mărirea numărului de elevi/ clasă, reducerea tarifelor pentru plata cu ora şi comasarea şcolilor.
Pe pancartele şi la scandările din stradă se putea citi: „Demisia!”, „Vrem calitate, nu austeritate!”
Cadrele didactice semnalează că norma de predare a crescut, în medie, cu două ore/săptămână, începând de la 1 septembrie 2025.
Profesorii atrag şi atenţia asupra faptului că ministerul nu a prezentat o analiză cu fundamentarea modificărilor legislative, iar o cercetare solicitată de sindicate a fost, potrivit articolului, cenzurată.
CITEȘTE ȘI