Ministerul Educației și Cercetării urmărește îndeaproape situațiile de comportament nepotrivit din școli și este pregătit să introducă rapid noi măsuri atunci când apar probleme. Deciziile vor fi luate și pe baza sugestiilor venite de la profesori, directori și alți specialiști din sistem, a anunțat ministrul Daniel David.
„Ministerul a creat contextul legal pentru a preveni şi pe cât posibil elimina orice formă de violenţă sau comportament disfuncţional în cadrul şcolii. Instrumente complementar-corective recente sunt ‘butonul roşu’ şi admiterea sesizărilor anonime.
Vă încurajez să implementaţi acest cadru în fiecare şcoală, astfel încât fiecare actor al educaţiei să se simtă protejat şi să vină cu încredere şi plăcere în mediul educaţional. Noi monitorizăm atent astfel de fenomene, iar acolo unde trebuie că adăugăm măsuri noi, o vom face cu celeritate, inclusiv pe baza feedbackului primit din partea oamenilor educaţiei”, a declarat ministrul.
Prin aceste instrumente, instituția vizează o intervenție mai rapidă în cazurile de violență sau abateri disciplinare. Scopul este ca elevii și profesorii să aibă parte de un mediu sigur și respectuos.
Daniel David a subliniat că, deși majoritatea interacțiunilor din școli sunt pozitive, există tot mai des situații tensionate între elevi, cadre didactice și părinți.
„Educaţia modernă, al cărei rol este de a forma competenţe relevante, se co-creează în ecosisteme educaţionale complexe, unde la bază avem triada elev-profesor-părinte: aceasta funcţionează într-un cadru mai general, care include autorităţile (locale/naţionale) şi mediul socio-economic. Dar ‘co-crearea’ nu înseamnă că avem acelaşi rol, ci că rolurile complementare trebuie să interacţioneze eficient în beneficiul copiilor şi al sistemului educaţiei.
Deşi, în general, relaţiile între aceşti actori sunt bune, observ în spaţiul public prea des şi comportamente disfuncţionale între aceşti actori. Ştiu că presiunea socială (conflicte/polarizări/exprimări şi manifestări publice inadecvate/atitudini extremiste) este mare, iar aceasta influenţează şi şcoala, dar noi trebuie să fim model pentru societate, şi nu invers!”, a transmis ministrul, conform Agerpres.
Ministrul a cerut tuturor celor implicați în educație să colaboreze pentru a preveni conflictele și pentru a menține echilibrul în comunitatea școlară.
Daniel David a subliniat că școala trebuie să fie un exemplu de comportament civilizat și respect reciproc, chiar și într-un context social tot mai tensionat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.