Chiar dacă nu ne dăm întotdeauna seama, experiențele din primii ani de viață modelează așteptările, reacțiile și metodele de creștere a copiilor.
Iată trei moduri frecvente în care aceste traume pot influența felul în care te comporți cu al tău copil
SURSA FOTO: Freepik.com@freepik
Reactivitate emoțională crescută
Persoanele care au suferit traume pot avea o toleranță mai mică la frustrare și un prag al răbdării mai jos. În situații stresante cu copilul, cum ar fi negarea, crizele de furie sau cererile repetitive, pot reacționa mai impulsiv, cu furie sau anxietate. Acest comportament nu este neapărat conștient, ci rezultatul unor mecanisme de apărare învățate în copilărie.
Percepția exagerată a pericolului sau amenințării
Un părinte traumatizat poate vedea riscuri acolo unde alții nu le percep. Această hiper-vigilență poate duce la protecție excesivă sau la control sever, cu intenții bune, dar care pot genera anxietate în copil sau pot restrânge autonomia acestuia.
De asemenea, părintelui îi poate fi greu să lase copilul să exploreze și să greșească, de teamă că va fi afectat.
„Copilul unui părinte poate, în realitate, să devină martor al unui traumatism. Acest lucru poate fi conștient sau inconștient. Atunci când copiii sunt traumatizați de îngrijitorii lor sau de alți membri ai familiei, capacitatea lor de a crea legături afective sănătoase poate fi afectată.
Când persoanele care au fost rănite de propriii părinți devin la rândul lor părinți, se află acum de cealaltă parte a acestei relații de atașament. A fi apropiat de copilul tău poate să-ți amintească modul în care propriii părinți te-au tratat când erai copil”, explică psiholoaga.
Modelarea relațională bazată pe frici și nesiguranță
SURSA FOTO: Freepik.com@eyeEm
Modul în care părintii au fost tratați, cum s-au simțit ei iubiți, dacă au fost ascultați, dacă și-au simțit siguranța emoțională, influențează felul în care părinții își construiesc relația cu propriii copii. De exemplu, cineva care nu a avut un model consistent de atașament poate avea dificultăți în a răspunde la nevoile emoționale ale copilului, în a oferi sprijin psihologic sau validare.
„Traumatismele nu afectează doar persoanele care le trăiesc direct: ele se pot transmite din generație în generație, manifestându-se în mod neașteptat la copii și nepoți care nu au experimentat niciodată evenimentele inițiale.
Dar cum se reflectă acest lucru exact în viața de zi cu zi a unui părinte? Înțelegerea mecanismelor specifice ale traumelor în parentalitate vă poate ajuta să identificați tipare în propriile reacții”, observă Jen Lumanlan, psiholog, în paginile Psychology Today.
Specialistă în viața de familie, psiholoaga s-a concentrat pe consecințele traumelor din copilărie asupra parentalității viitoare a oamenilor.
CITEȘTE ȘI
Stresul școlar la copii: Semne subtile care ar trebui să-ți atragă atenția
Formula MAGICĂ pentru ca cei mici să respecte regulile mereu