Ce spune psihologia despre „therieni”, copiii care se văd ca animale: „Nu vorbim despre o tulburare în sine”

Termenul provine din „therios”, care face referire la un grup de mamifere ce include marsupialele. Dincolo de etimologie, întrebarea care îi preocupă pe adulți este alta: de ce apare această identificare și ce înseamnă ea din punct de vedere psihologic?

Amaya Prado, psiholog specializat în Psihologie Educațională și Psihologie Clinică pentru copii și adolescenți și membru al Colegiului Psihologilor din Madrid, explică, conform hola.com: „Nu vorbim despre o tulburare propriu-zisă”. Ea adaugă: „Eu cred că este o formă de a căuta o identitate comună, o identitate simbolică, cu caracteristicile animalelor cu care se simt identificați la un nivel emoțional sau spiritual”.

Adolescența, etapa construirii identității

Psihologia dezvoltării arată că adolescența este perioada în care tinerii își construiesc identitatea și încearcă să se diferențieze de părinți și de ceilalți adulți. În acest context, identificarea ca therian poate avea funcții psihologice clare.

„În acest sens, identificarea ca therian poate îndeplini și o serie de funcții psihologice”, spune specialista. Adolescenții experimentează, caută răspunsuri și testează roluri diferite pentru a înțelege cine sunt.

Nevoia de apartenență

Un alt factor important este dorința de a aparține unui grup. Amaya Prado compară fenomenul cu alte subculturi juvenile, precum otaku, tineri pasionați de cultura japoneză care se costumează în personaje manga.

„Ceea ce fac, pe lângă faptul că se simt identificați, este să caute spații unde se simt înțeleși și, cel mai important, unde se simt validați, unde nu sunt singurii ‘ciudați’, ci există și alte persoane care gândesc și simt ca ei. Iar acest lucru este foarte important la această vârstă”, subliniază psihologul.

Identificarea cu un animal poate simboliza trăsături pe care adolescentul le apreciază sau le dorește.

„Este posibil ca therian să descrie animalul care reprezintă trăsăturile cu care se pot identifica sau ca, prin aceste caracteristici animale, să exprime concepte precum libertatea, protecția, sensibilitatea, pe care le asociază cu acele animale”, explică Prado.

Este o formă de a atrage atenția?

Unii părinți cred că este doar o provocare sau o încercare de a șoca. Psihologul nuanțează această percepție.

„Uneori da”, spune ea și se referă la cazurile în care copiii nu s-au simțit văzuți, ascultați sau validați în familie. Totuși, în multe situații este vorba despre explorarea identității, influențată și de rețelele sociale sau comunitățile online. „Nu este o tulburare psihologică sau patologică”, afirmă clar specialista. „Cheia este să înțelegem ce nevoie psihologică acoperă această identificare”.

Cum ar trebui să reacționezi ca părinte

Primul pas este calmul. „Primul lucru pe care l-aș face cu niște părinți care îmi aduc această problemă ar fi să îi liniștesc, să rămână calmi, pentru că în majoritatea cazurilor adolescenții se află într-o fază de explorare și diferențiere față de adult”, spune Amaya Prado.

Reacțiile dure pot întări comportamentul. „Chiar dacă ni se pare foarte șocant, modul în care reacționăm poate face ca această conduită să se consolideze. Dacă reacționezi cu alarmă, cu ironie, cu invalidare, cu interdicții drastice de tipul așa nu ieși din casă sau te pedepsesc fără telefon, toate acestea vor genera mai mult conflict și vor întări și mai mult comportamentul, pentru că adolescentul se va simți și mai mult în poziția lui”.

Psihologul recomandă să asculți copilul, fără să-l judeci. „Trebuie să îi ascultăm fără judecată și să îl întrebăm ce înseamnă pentru el, ce nevoie acoperă această identificare și de ce sau pentru ce se identifică cu acel animal. Poate ne oferă indicii despre cum se simte și de ce are nevoie să se simtă respectat”.

Validarea nu exclude limitele

A înțelege nu înseamnă a permite orice. „A valida nu înseamnă că trebuie să permitem orice comportament disruptiv sau care afectează conviețuirea, nu doar în familie, ci și în comunitate. Trebuie să menținem limite clare și să spunem: bine, înțeleg că vrei să te îmbraci așa, îți pot permite în anumite contexte să porți o mască, dar nu vei merge în patru labe și nu vei urina ca un câine. Este clar că aceste limite trebuie menținute”.

În același timp, părinții trebuie să privească imaginea de ansamblu. „Trebuie să observăm dacă există dificultăți la școală, dacă apare izolare socială acasă sau în afara ei, dacă starea de spirit se schimbă, dacă petrece timp doar cu alți tineri care se identifică astfel. Trebuie analizat tot contextul”.

Când este nevoie de ajutor specializat

Dacă identificarea afectează alte domenii ale vieții, poate fi utilă consilierea psihologică. „Pentru a duce un adolescent therian la psiholog, trebuie să evaluăm ansamblul factorilor menționați anterior și să vedem dacă această identificare afectează alte arii ale vieții sale”.

În terapie, abordarea nu urmărește etichetarea.

„M-aș concentra pe întărirea stimei de sine, pe reglarea emoțională și pe construirea unei identități integrate. Primul lucru pe care l-aș investiga este ce nevoie are sau dacă există vreo dificultate concretă într-un anumit domeniu al vieții sale. Accentul nu trebuie pus pe a pune o etichetă sau pe a spune că există o tulburare, ci pe o explorare generală și pe înțelegerea faptului că adolescența presupune mereu nevoia de experimentare, identificare și apartenență la anumite grupuri, precum și diferențiere față de adulți”, conchide experta.