”Mami, nu pot să dorm... mi-e frică de întuneric”, este una dintre replicile pe care le auzi și tu când îți pregătești copilul de culcare. Nu contează câte povești i-ai citit înainte, câți pupici i-ai dat sau câte lumini de veghe ai aprins în cameră, prichindelul tău tot se teme de întuneric. De ce?
Una dintre cele mai răspândite temeri în copilărie este frica de întuneric. Frica de întuneric nu este doar frica unui copil. Dacă privim în urmă, putem înțelege cât de profund aparține această frică naturii noastre ca ființe umane și cât de ancestrală este.
Ochii noștri, spre deosebire de cei ai unor animale, nu sunt capabili din punct de vedere anatomic să vadă în întuneric: înainte de descoperirea focului, frica de întuneric este legată de teama că întreaga lume înconjurătoare este cuprinsă de întuneric, ceea ce duce la îndoieli dacă lumea este la fel când ziua revine sau când te trezești.
Pentru a da o explicație a acestui fenomen deconcertant, în aproape toate culturile au fost create mituri: lumina este ceea ce se compară cu viața, în timp ce întunericul reprezintă și moartea în imaginația unor religii. Frica care îi cuprinde pe mulți copii înainte de a merge la culcare se referă la toate acestea. Dar mai presus de toate este frica de a te despărți de mamă și de cei dragi, teama că prin adormire se va pierde ceva.
În spatele fricii de întuneric, care îi afectează pe aproape toți copiii în jurul vârstei de 3 ani, inclusiv pe cei care nu o exprimă, se află o frică profundă, ancestrală: aceea de separare de părinți, de abandon, de excludere.
Din cel de-al treilea an de viață copilul devine conștient de întuneric și începe să experimenteze anxietăți care necesită activarea unor dispozitive pedagogice care îi permit să înfrunte experiența trecerii de la zi la noapte, cu această suspendare a vigilenței conștiente care este somnul, într-o manieră încrezătoare și astfel putându-se bucura de beneficiile unei nopți de odihnă.
La bază însă, ceea ce contează este starea emoțională a părinților: cu cât aceștia sunt mai calmi, fără anxietăți deosebite, nici atitudini despotice și de judecată (pronunțând fraze precum „Acum ești mare!” sau „Nu ți-e rușine?"), cu atât copilul va fi mai mai capabil să înfrunte noaptea într-un mod calm și favorabil.
Iată cum îți poți ajuta copilul să treacă peste frica de întuneric:
Rămâi alături de prichindel și ajută-l să-și învingă teama. Demonstrează-i că poate și privește împreună cu el “acel întuneric” pentru că este foarte important să te simtă lângă el. Nu doar fizic! “Priveşte în întuneric! Spune-mi ce vezi?”. Îndeamnă-l să observe totul cu atenţie. După câteva zeci de secunde întreabă-l : “Întunericul mai este atât de negru? Este un loc mai puţin întunecat? Unde? Vezi steluţe în întuneric?”. Treptat, treptat, frica se diminuează, iar prichindelul va reuși să-şi controleze aceasta temere.
Cea mai banală metodă de a evita întunericul total și de a putea înfrunta astfel noaptea fără anxietate. Un dispozitiv care poate fi eficient în abordarea stării de vulnerabilitate în care îi plasează somnul. Ideea că poți vedea totul oferă copiilor un sentiment de siguranță.
Un obiect, o păpușă sau o jucărie moale, de ținut în pătuț și care, simbolic, îți permite să menții contactul cu părintele.
Ascultarea unei povești spuse de părinți, în special vocea mamei - al cărei sunet este foarte familiar pentru că se aude deja în burtă - este un dispozitiv pedagogic eficient pentru depășirea fricii de întuneric, deoarece vocea părinților liniștește și calmează copilul.
În acest caz, desigur, este suficient să calibrați textul în funcție de vârstă: la copiii mai mici, de 2-3 ani, sunt de preferat cântecele de leagăn și versurile scurte; pe la 3-4 ani, se pot citi însă povești mai complexe.
Mai mult, ceea ce dă securitate într-o poveste este și o intriga care se repetă și urmează întotdeauna același scenariu, cu figuri bune și rele bine definite.
Cu ajutorul unor părinţi înţelegători, cei mai mulți copii îşi depăşesc frică de întuneric. Însă există situații în care această frică persistă, în ciuda eforturilor depuse. În acest caz, ar fi bine să apelezi la sfatul medicului pediatru, care poate decide dacă este sau nu indicată consilierea psihologică a copilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil