Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, relațiile lor cu părinții se schimbă. Ei își stabilesc propriile vieți independente, de adulți, și nu mai au nevoie de tipul de îngrijire constantă pe care părinții lor le-au oferit-o când erau tineri.
Aceste schimbări nu sunt întotdeauna ușor de gestionat pentru părinți și copiii lor adulți, deoarece necesită ca ambele părți să stabilească noi modalități de comunicare.
Unii părinți se luptă să relaționeze cu copiii lor pe măsură ce aceștia ajung la vârsta adultă și distanța dintre ei crește.
Părinții cu anumite obiceiuri proaste de obicei nu rămân aproape de copiii lor adulți, cu excepția cazului în care fac un efort concertat pentru a auzi ce au nevoie copiii lor acum că au crescut.
Sursa foto: freepik.com@freepik
Ne gândim adesea la micromanagement în situații profesionale, cum ar fi un șef care trebuie să aprobe fiecare mică decizie a angajaților săi. Dar micromanagementul poate apărea și în relațiile personale, în special între părinți și copiii lor adulți.
Când oamenii sunt tineri, are sens ca un părinte să se implice în majoritatea aspectelor vieții copiilor săi. La urma urmei, rolul lor ca părinți este să își protejeze și să își întrețină copiii, ceea ce le cere să acorde o atenție deosebită detaliilor și să ia anumite decizii executive.
Cu toate acestea, pe măsură ce copiii cresc și se pregătesc să părăsească cuibul, este important ca părinții să îi lase să facă alegeri pe cont propriu, chiar dacă aceste alegeri duc la eșec.
Pentru a se maturiza emoțional, tinerii adulți trebuie să încerce lucruri noi și să decidă cum vor să își conducă viața, ceea ce rareori este un proces fără cusur. Se vor face greșeli, iar părinții trebuie să lase loc copiilor lor adulți să greșească. Oamenii învață prin experiență, așa că atunci când părinții sunt prea protectori sau prea implicați, copiii lor nu au ocazia să asimileze lecții de viață valoroase.
Una este ca un copil adult să ceară sfatul părinților și cu totul altceva este ca un părinte să ia decizii pentru el. Pentru a-și da seama ce își doresc, oamenii trebuie să încerce să meargă pe căi diferite, ceea ce nu este întotdeauna ușor.
Chiar dacă un părinte crede că alegerile copilului său adult nu i se potrivesc, ar trebui să se abțină de la a-și împărtăși opinia, astfel încât copiii lor să aibă șansa de a-și determina propriul stil de viață.
Sursa foto: freepik.com@freepik
Părinților le poate fi greu să accepte că copiii lor nu mai sunt copii, însă părinții care refuză să recunoască creșterea nu rămân de obicei aproape de copiii lor adulți. Un părinte care își tratează fiica în vârstă de 30 de ani ca și cum ar fi încă o adolescentă riscă să o îndepărteze, deoarece aceasta va simți probabil că nu este văzută pentru ceea ce este acum.
Părinții s-ar putea referi la modele de comportament pe care copiii lor nu le-au mai adoptat de când erau tineri, ceea ce îi face pe oameni să simtă că părinții lor nu știu cine sunt ei ca adulți.
Acest obicei se poate manifesta în moduri subtile, cum ar fi un părinte care se așteaptă întotdeauna ca copilul său adult să întârzie la evenimentele de familie, chiar dacă simțul său de gestionare a timpului s-a îmbunătățit pe măsură ce s-a maturizat.
Se poate manifesta prin criticarea deciziei copilului lor de a urma o anumită facultate sau de a începe o anumită activitate.
Prin nerecunoașterea faptului că copiii lor au ajuns la vârsta adultă, părinții nu numai că subminează independența copiilor lor, ci și erodează sentimentul lor de respect de sine.
Lipsa recunoașterii faptului că copiii lor au crescut creează un sentiment de distanță emoțională, care poate fi dificil de depășit dacă părinții nu sunt de acord să își vadă copiii adulți ca pe adulții care au devenit.
Compararea copiilor lor adulți cu alții este un obicei prost al părinților care, de obicei, nu stau aproape de copiii lor adulți.
Părinții și-ar putea evalua copiii adulți în funcție de așteptările lor personale, ceea ce le refuză copiilor agenția de a face propriile alegeri în viață. S-ar putea să se întrebe de ce copilul lor nu are același succes sau nu este la fel de motivat precum copiii prietenilor lor, ceea ce îi ridică la standarde care de fapt nu au nimic de-a face cu ei.
S-ar putea chiar să compare un copil cu celălalt, ceea ce poate afecta grav relația lor și poate provoca tensiuni între frați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil