Uimirea este o capacitate înnăscută, prezentă încă din copilărie, dar care se estompează treptat odată cu înaintarea în vârstă. Din păcate, la unii copii și adolescenți, acest simț al mirării pare să se diminueze mult mai devreme. Care sunt, de fapt, beneficiile uimirii? Și cum putem cultiva această abilitate încă din primii ani de viață?
Uimirea este emoția care ne menține curioși, prezenți, conectați la frumosul lucrurilor mărunte, fie că este vorba despre un nor, o frunză sau un gest de bunătate.
Miguel Salas Díaz, profesor și doctor în Teorie Literară și Literatură Comparată, a publicat recent volumul „Growing in Wonder”, o carte în care explorează cum putem cultiva simțul mirării și ce beneficii aduce acesta în dezvoltarea copiilor. Jurnaliștii hola.com au stat de vorbă cu el despre toate acestea.
„Profesorii și educatorii ar trebui să încurajeze calmul, recunoștința și deschiderea către lume, ghidându-i pe elevi prin experiențe care trezesc uimirea, fie că vorbim despre natură, artă sau știință”, subliniază Salas.
Studiile despre emoția de uimire oferă concluzii surprinzătoare. Beneficiile ei sunt multiple: de la efecte fizice, are proprietăți antiinflamatoare, stimulează nervul vag și reduce stresul, la beneficii spirituale, precum deschiderea către transcendență și trezirea nevoii de sens.
În plus, uimirea are un rol important în plan psihologic: îmbunătățește starea emoțională, crește adaptabilitatea și reziliența, stimulează creativitatea, încurajează umilința și echilibrează stima de sine.
Există un motiv pentru care ne naștem capabili să ne minunăm: uimirea este o emoție fundamentală, necesară în toate tradițiile spirituale și filozofice, dar pe care o uităm odată cu înaintarea în vârstă.
În prezent, nevoia de control este tot mai vizibilă, inclusiv în rândul adolescenților. Mulți dintre ei preferă să trimită mesaje audio în locul apelurilor telefonice. De ce? Pentru că se tem de neprevăzut.
Această nevoie de a controla totul reflectă o rigiditate interioară și o anxietate profundă față de surprize. Alegerea de a comunica prin înregistrări este o formă de evitare a incertitudinii conversațiilor reale.
Trăim într-o lume grăbită, plină de stimuli și distrageri, în care ecranele ne îndepărtează de liniștea necesară pentru a face față necunoscutului.
Însă mirarea ne zguduie și ne lărgește perspectiva. Presupune să acceptăm ceea ce nu știm și să renunțăm, măcar temporar, la control. Adolescenții, la fel ca adulții, trăiesc într-un ritm haotic, dominat de rețele sociale și programe aglomerate. În loc să se expună spontanului, aleg siguranța, evitând astfel vulnerabilitatea.
Dar tocmai această evitare îi ține departe de uimire, de mister și de profunzime.
Așa cum spunea G.K. Chesterton: „Lumea nu piere din lipsă de minuni, ci din lipsă de mirare”.
Învață un copil care se miră mai mult și mai bine? Fără îndoială.
Încă din Antichitate, Platon și Aristotel afirmau că uimirea este începutul cunoașterii. Această emoție stimulează curiozitatea, rupe tiparele mentale rigide și încurajează gândirea divergentă, importantă pentru creativitate. În plus, reduce rigiditatea cognitivă, crește capacitatea de concentrare și întărește memoria.
Un copil care simte uimire în timp ce învață reține mai ușor informațiile și rămâne conectat emoțional la procesul educațional.
SURSA FOTO: freepik.com @alexkich
Pentru ca uimirea să devină o parte firească a educației, este nevoie de medii și metode care să stimuleze curiozitatea, deschiderea și implicarea emoțională în procesul de învățare.
În cartea „Growing in Wonder” (trad. „Creșterea uimirii”), „subliniez importanța integrării acestei emoții în școli, ca pilon al învățării și dezvoltării holistice. Uimirea activează zone-cheie din creier, precum hipocampul și amigdala, facilitând memorarea semnificativă și deschizând copilul către lumea din jur”, susține profesorul.
El propune cinci direcții concrete pentru profesori:
Conectarea între cotidian și extraordinar, găsirea miracolului în lucruri simple.
Întrebări socratice, care provoacă gândirea și trezesc misterul.
Povești captivante, cu putere de inspirație și emoție.
Experiențe directe, activități care permit aplicarea concretă a ceea ce se învață.
Valorificarea necunoscutului, amintindu-le elevilor, de pildă, că nu cunoaștem 96% din univers.
Toate acestea contracarează dușmanii uimirii: rutina, ecranele, birocrația și programul prea încărcat. Educatorii trebuie să cultive calmul, recunoștința și deschiderea, ghidând elevii prin artă, natură și știință.
O astfel de educație nu doar că îmbunătățește performanțele academice, ci formează copii empatici, umili și capabili să trăiască cu sens.
Familia joacă un rol important în cultivarea uimirii. Nu e nevoie de eforturi spectaculoase, ci de prezență și exemplu personal.
Părinții pot stimula uimirea copiilor lor prin experiențe simple, dar autentice: o plimbare în natură, o vizită la un muzeu, o conversație despre cerul înstelat. Important este să însoțim copilul, nu să-i impunem. Să-i lăsăm să observe, să întrebe, să simtă și să reflectăm împreună atunci când este cazul.
Această atitudine protejează inocența copilăriei și contrabalansează presiunile unei lumi rapide și superficiale. Din păcate, modelul pe care îl oferim adesea este contrar: suntem grăbiți, absorbiți de ecrane, lipsiți de timp pentru contemplație și liniște.
Rutina este importantă. Oferă stabilitate și siguranță, mai ales copiilor. Însă viața nu trebuie să devină o cameră fără aer, cu toate ferestrele închise.
Pentru a hrăni capacitatea de a se minuna, rutina are nevoie de spații flexibile. Copiii trebuie să aibă timp pentru joc, explorare, conexiune cu natura, artă și oameni.
Un program sufocant, plin de activități și „timp liber” dirijat, inhibă această emoție. La fel de nocivă este umplerea tuturor momentelor de pauză cu ecrane.
Ecranele, fie ele de telefon, tabletă sau computer, diminuează capacitatea copiilor de a simți uimire. Aceste dispozitive captează atenția prin stimuli rapizi și superficiali, iar mintea copiilor nu mai are spațiu pentru reflecție sau observație.
Absorbiți de lumea digitală, copiii pierd legătura cu realitatea imediată, cu detaliile și frumusețea lucrurilor obișnuite. În plus, folosirea excesivă a ecranelor favorizează nerăbdarea și reduce capacitatea de a rămâne conectați la mister, fie că e vorba de o floare, un apus sau o întrebare profundă.
Uimirea ne leagă de ceilalți. Ne face mai empatici, mai generoși. Iar izolarea digitală distruge aceste legături. Ritmul frenetic al rețelelor sociale și jocurilor video este exact opusul stării de contemplare necesare pentru a simți mirare.
SURSA FOTO: freepik.com @volodymyr-t
Este important să:
limităm timpul petrecut în fața ecranelor,
încurajăm utilizarea conștientă și echilibrată a tehnologiei,
oferim copiilor experiențe reale, bogate emoțional și senzorial,
cultivăm uimirea ca parte firească a vieții.
Astfel, le oferim copiilor nu doar șansa de a învăța mai bine, ci și posibilitatea de a trăi cu sens, cu recunoștință și cu deschidere către lume și mister.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil