Senatul elimină obligația plângerii prealabile pentru abandon de familie. Inițiativa urmărește protecția copiilor

de-ce-muzica-clasica-este-ideala-pentru-somnul-bebelusului_22686600
Senatul elimină obligația plângerii prealabile pentru abandon de familie. Inițiativa urmărește protecția copiilorra bebelușului / foto: freepik.com@freepik
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se elimină obligaţia plângerii prealabile pentru infracţiunea de abandon de familie, prin abrogarea art. 378 alin. (3) din Codul penal.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 19 martie, a fost prezentată, luni, în plen, de vicepreşedintele Senatului, Mihai Coteţ, care a condus şedinţa.

Potrivit iniţiatorilor propunerii legislative, un grup de parlamentari, cei mai mulţi de la PNL, prin această abrogare, "acţiunea penală se va pune în mişcare din oficiu, asigurând o protecţie reală, efectivă şi predictibilă a persoanelor îndreptăţite la întreţinere".

„Abandonul de familie, în special sub forma neplăţii cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere, stabilită pe cale judecătorească sau notarială, reprezintă una dintre cele mai grave forme de violenţă economică, având un impact direct şi profund asupra copiilor minori şi asupra părintelui care îi îngrijeşte, de regulă mama. Deşi Codul penal incriminează această faptă, eficienţa reală a protecţiei penale este serios diminuată prin condiţionarea exercitării acţiunii penale de formularea unei plângeri prealabile într-un termen restrictiv, dificil de respectat în contextul relaţiilor de familie. (...)

Prin Decizia 2/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că termenul de trei luni pentru formularea plângerii prealabile începe să curgă de la momentul în care persoana vătămată a cunoscut săvârşirea faptei, respectiv de la expirarea perioadei de 3 luni de neplată necesare consumării infracţiunii. Această interpretare, corectă din punct de vedere juridic, generează însă în practică situaţii profund inechitabile, soldate cu soluţii de clasare, deşi obligaţia de întreţinere continuă să nu fie executată”, se arată în expunerea de motive.

Potrivit deputatei PNL Alina Gorghiu, iniţiatoare a proiectului, „această situaţie afectează grav interesul superior al copilului şi conduce la lipsirea efectivă a victimelor de protecţie penală”.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close