Tulburarea de depersonalizare și derealizare. Simptomele apar din copilărie: „Abuzurile emoționale sau neglijarea duc la această afecțiune mentală”

Data publicării:
Tulburarea de depersonalizare și derealizare. Simptomele apar din copilărie: „Abuzurile emoționale sau neglijarea duc la această afecțiune mentală” / FOTO: freepik.com @Upeksher
Tulburarea de depersonalizare și derealizare. Simptomele apar din copilărie: „Abuzurile emoționale sau neglijarea duc la această afecțiune mentală” / FOTO: freepik.com @Upeksher

Astăzi ne vom adânci într-un subiect cu totul aparte - tulburarea de depersonalizare și derealizare. Vom explora cum această tulburare afectează viața de zi cu zi și cum putem distinge simptomele sale de trăirile similare, dar normale. Mai mult, vom discuta despre prezența frecventă a acestei tulburări în copilărie și cum putem evalua dacă reacțiile copiilor noștri sunt sau nu în limitele normale.



Tulburarea de depersonalizare și derealizare este o afecțiune psihologică caracterizată de experiențe intense de deconectare sau dezechilibru între individ și realitatea sa. Persoanele care suferă de această tulburare pot simți că sunt străini pentru propriul corp sau că lumea din jurul lor este ireală. Acest lucru poate provoca dificultăți semnificative în funcționarea lor zilnică și în relațiile cu ceilalți.

Însă, este important să menționăm că, în unele cazuri, este normal să avem senzații de depersonalizare sau derealizare temporare. De exemplu, în situații de stres intens sau în urma unui eveniment traumatic, mulți oameni pot experimenta aceste sentimente pentru scurte perioade de timp. Totuși, problema apare atunci când aceste senzații devin cronice și interferează semnificativ cu viața de zi cu zi.

În cazul copiilor, este important să avem în vedere că dezvoltarea lor psihologică este un proces complex și variabil. Copiii trec prin stadii diferite de dezvoltare, iar unele reacții sau comportamente pot fi considerate normale într-o anumită etapă, dar nu și în alta. Prin urmare, atunci când observăm reacții neobișnuite sau preocupante la copiii noștri, este recomandat să consultăm un specialist în sănătatea mentală sau un psiholog pentru a obține o evaluare adecvată.

Citește și Oamenii de știință de la Yale au descoperit de ce traumele ne dor atât de mult: „Amintirile traumatice sunt retrăite și trăite încă o dată”

Tulburarea de depersonalizare și derealizare: Ce simt cei care suferă de ea?

SURSA FOTO: freepik.com @alisaa

Pentru a dezvălui simptomele trăite de cei care se confruntă cu tulburarea de depersonalizare-derealizare, să ne îndreptăm atenția către explicațiile lui David Spiegel, un reputat profesor de Psihiatrie și Științe Comportamentale la Universitatea Stanford. El descrie această tulburare ca fiind asociată cu o senzație persistentă sau repetitivă de deconectare față de propriul corp sau față de procesele mentale. Când cineva afectat de această tulburare se percepe pe sine ca fiind un observator extern al propriei vieți, vorbim despre depersonalizare. Pe de altă parte, dacă persoana simte o totală disociere de mediul înconjurător, atunci ne confruntăm cu derealizarea.

Această afecțiune mentală apare de obicei în urma unor evenimente extrem de traumatizante, cum ar fi abuzul emoțional sau neglijarea în timpul copilăriei și alte scenarii traumatice. Este important de subliniat că cei afectați de tulburarea de depersonalizare-derealizare resimt aceste senzații într-un mod intens și frecvent, iar aceasta poate afecta semnificativ calitatea vieții lor.

Este important să înțelegem că această tulburare nu este doar o experiență trecătoare de depersonalizare sau derealizare, ci o afecțiune mentală serioasă care necesită tratament și sprijin specializat. Persoanele care se confruntă cu această tulburare au nevoie de ajutorul unui specialist în sănătate mentală pentru a înțelege și a gestiona simptomele lor și pentru a încerca să recâștige conexiunea cu propria lor realitate.

Ce este diferit de episoadele temporare similare?

Să analizăm diferențele între tulburarea de depersonalizare-derealizare și sentimentele temporare asemănătoare, pentru a înțelege mai bine distincția. Este important să ne amintim că sentimentele temporare asociate ambelor fenomene sunt comune, însă ele pot fi separate de tulburarea persistentă, atât prin durata lor, cât și prin contextul în care apar.

Aceste senzații trecătoare pot să apară în urma unor evenimente specifice, cum ar fi expunerea la un pericol iminent, consumul de anumite substanțe recreative, stările de oboseală extremă sau situații care impun privarea de somn sau stimularea intensă a simțurilor. Aceste evenimente temporare pot genera momente de depersonalizare sau derealizare, dar acestea obișnuiesc să fie legate direct de situații sau circumstanțe particulare.

Pe de altă parte, tulburarea de depersonalizare-derealizare se caracterizează prin persistența și recurența acestor senzații de deconectare, care nu sunt legate de evenimente specifice sau circumstanțe temporare. Este o afecțiune cronică și debilitantă care afectează în mod constant viața individului și nu dispare de la sine. Prin urmare, principalul criteriu de diferențiere constă în durata și frecvența senzațiilor de disconectare, precum și în faptul că acestea nu sunt legate de factori temporari, ci sunt prezente în mod constant.

Este important ca cei care experimentează aceste senzații să facă distincția între experiențele temporare și posibila prezență a unei tulburări persistente pentru a căuta ajutorul potrivit și a gestiona corect această afecțiune.

Simptomele tulburării de depersonalizare-derealizare

SURSA FOTO: freepik.com @Upeksher

Să analizăm mai detaliat simptomele tulburării de depersonalizare-derealizare, o afecțiune care, potrivit experților de la Clinica Mayo (n.r. - un centru medical academic american), poate reprezenta o povară grea pentru cei afectați, împiedicându-i să ducă o viață cotidiană caracterizată de normalitate. Simptomele acestei tulburări pot adesea să-i împiedice pe cei afectați să-și atingă obiectivele profesionale sau academice, precum și să funcționeze corespunzător în alte aspecte importante ale vieții lor. Deși aceste simptome pot să apară în copilărie sau în etape mai avansate ale vieții, cel mai frecvent, ele se manifestă în timpul adolescenței sau tinereții. Cele mai întâlnite simptome în ambele cazuri includ:

Depersonalizare:

Sentimente de a fi un observator extern al propriilor gânduri, corp sau părți ale corpului, precum și senzația că plutești deasupra propriei persoane.

Senzația de a fi ca un fel de robot sau de a nu avea control asupra vorbirii sau mișcărilor tale.

Perceperea corpului, picioarelor sau brațelor ca fiind distorsionate, mărite sau micșorate.

Amorțeală emoțională sau fizică în fața stimulilor.

Confuzie în privința amintirilor, cu dificultatea de a distinge dacă acestea sunt sau nu ale tale, deoarece lipsește adesea componenta emoțională.

Derealizare:

Senzația de a te simți izolat sau de a nu te simți familiar cu mediul înconjurător, asemenea trăirii dintr-un film sau dintr-un vis.

Experimentarea unei deconectări emoționale de persoanele pe care le iubești cel mai mult, până la punctul în care îți imaginezi o separare fizică similară cu un perete de sticlă.

Perceperea a ceea ce vezi ca fiind deformat, neclar, fără culoare, bidimensional sau artificial.

Observarea distorsiunilor în percepția timpului, precum senzația că evenimentele recente par a fi îndepărtate în trecut.

Experimentarea dificultăților în calcularea distanțelor, dimensiunilor și formelor obiectelor.

Când să se apeleze la specialist?

Să discutăm momentul potrivit pentru a consulta un medic. În ceea ce privește părinții îngrijorați de episoadele trecătoare de depersonalizare sau derealizare la copiii lor, este important să știm că aceste experiențe pot fi relativ comune și nu neapărat un motiv de panică. Cu toate acestea, există circumstanțe în care ar trebui să ne îngrijorăm în mod serios și să căutăm asistență medicală:

Copiii devin supărați sau manifestă disconfort emoțional. Dacă aceste episoade determină copilul să se simtă în mod constant tulburat sau afectează starea lui emoțională într-un mod semnificativ, este important să căutăm ajutor.

Simptomele nu dispar sau apar în mod recurent. Dacă episoadele de depersonalizare sau derealizare devin cronice sau recurente și nu par să se rezolve de la sine, acesta poate fi un semn că trebuie să consultăm un medic.

Problema interferează cu performanțele academice, capacitatea de socializare sau alte aspecte ale vieții de zi cu zi. Dacă aceste experiențe afectează negativ performanțele școlare ale copilului, relațiile sociale sau alte aspecte ale vieții lui cotidiene, este indicat să căutăm ajutor medical pentru a evalua și gestiona situația.

În concluzie, deși episoadele trecătoare de depersonalizare sau derealizare pot fi normale și nu neapărat alarmante, este important să fim vigilenți și să căutăm ajutor atunci când acestea încep să afecteze în mod semnificativ sănătatea emoțională sau funcționalitatea copilului în viața de zi cu zi. Un medic sau specialist în sănătatea mentală poate oferi evaluare și sprijin adecvat pentru a aborda aceste probleme.



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Traumele copilariei





DC Media Group Audience
pixel