Elevul optase pentru o tunsoare inspirată puțin din seria Peaky Blinders, dar școala a considerat-o prea „extremă” și din acest motiv au decis chiar să-l pună în izolare pentru două zile, pentru a-l împiedica intrând în contact cu alți colegi.
S-a întâmplat în Hull, Anglia, la Kingswood Academy, unde Charlie Deyes, în vârstă de 14 ani, a fost pedepsit pentru că tunsoarea lui „nu respecta politica vestimentară a școlii”.
După cum relatează Hull Daily Mail, atunci când fiul ei a fost plasat în izolare, acesta ar fi stat într-o cameră încuiată și i s-ar fi permis să meargă la toaletă doar de două ori pe zi, escortat de un profesor, conform plângerii mamei sale.
Sam Deyes, mama elevului, a declarat: „S-a tuns înainte să se întoarcă la școală. L-am dus la școală și apoi am primit un telefon care, practic, spunea că trebuie să-l izoleze pe Charlie. Am întrebat: „De ce?” și au spus: „Din cauza tunsorii lui, nu respectă politicile școlii. Au spus că e din cauza unei linii de estompare sau ceva de genul și puteai vedea două culori diverse la păr.
Atunci când mama elevului s-a prezentat la școală, directorul instituției a informat-o că tunsoarea lui Charlie „distrage atenția altor elevi”.
În ciuda faptului că nu a fost de acord cu politica de izolare adoptată, Sam Deyes a încercat totuși să rezolve problema și l-a dus pe Charlie la frizerie să-și modifice tunsoarea, pentru a satisface școala.
Inițial ea a crezut că problema fusese rezolvată, doar că odată reîntors la școală, acesta a fost pus din nou în izolare. În cele din urmă, mama băiatul a decis să îl retragă pe fiul ei de la școală. Ulterior, aceasta a fost avertizată că poate fi amendată pentru această decizie.
„Aș prefera să primesc o amendă decât să-mi las fiul să sufere așa”, a spus mama băiatului.
Kingswood Academy pretinde că este una dintre cele mai bune școli din Yorkshire. Pe site-ul său, în ghidul standardelor vestimentare, se precizează că „părul trebuie să fie elegant și conservator. Nu sunt permise culori sau coafuri extreme”, inclusiv „barbierit bine pronunțat”, sau „codițe colorate”.