Verifici de mai multe ori dacă bebelușul tău respiră? Psihologia explică de ce se întâmplă acest lucru

Te trezești în mijlocul nopții și te uiți la ceas. Știi că bebelușul doarme, dar ceva te împinge să te ridici din pat. Te apropii de pătuț, îi pui ușor mâna pe burtică pentru a vedea dacă se ridică și coboară în ritmul respirației și abia atunci te întorci liniștit în pat. Cel puțin pentru moment.

Îți sună cunoscut?

Mulți părinți simt nevoia să verifice de mai multe ori pe zi, mai ales noaptea, dacă bebelușul lor continuă să respire. De multe ori trăiesc această experiență cu o anumită jenă și se întreabă dacă nu cumva își fac griji exagerate. Psihologia oferă însă o explicație pentru acest impuls și, în cele mai multe cazuri, el face parte dintr un mecanism natural de protecție.

Când creierul intră în „modul de supraveghere”

Nașterea unui copil nu schimbă doar rutina familiei. Ea modifică și modul în care creierul interpretează ceea ce se întâmplă în jur.

În primele săptămâni și luni de viață ale nou născutului, mulți părinți dezvoltă o stare de hipervigilență. Cu alte cuvinte, sunt permanent atenți la orice semn care ar putea indica faptul că ceva nu este în regulă.

De aceea este obișnuit ca un zgomot foarte mic să te facă să deschizi imediat ochii, să te trezești chiar înainte ca bebelușul să înceapă să plângă sau să simți nevoia să mergi până la pătuț doar pentru a te asigura că totul este în regulă.

Din punct de vedere evolutiv, acest mecanism are sens. Bebelușii se nasc complet dependenți de adulți și au nevoie de îngrijire permanentă pentru a supraviețui. Un adult atent la orice schimbare avea mai multe șanse să observe la timp un pericol și să își protejeze copilul.

Nevoia de a verifica dacă bebelușul respiră este rezultatul adaptării creierului tău la îngrijirea unei ființe extrem de vulnerabile.

De ce respirația devine principala preocupare?

Dintre toate lucrurile pe care părinții le verifică, unul apare foarte des, respirația copilului. În cazul nostru, trebuie să recunosc că dormim și cu o lumină roșie discretă aprinsă, astfel încât să putem vedea ce se întâmplă în cameră.

Și această preocupare are o explicație logică.

În primele luni de viață, multe familii primesc informații despre sindromul morții subite a sugarului, învață regulile unui somn sigur și aud recomandări precum așezarea bebelușului pe spate sau evitarea anumitor obiecte în pătuț.

Toate aceste informații sunt foarte utile, dar îi fac pe părinți să fie mult mai atenți la respirația copilului.

Ca urmare, este obișnuit ca părinții să se apropie de pătuț pentru a observa dacă pieptul copilului se mișcă, să îi pună ușor mâna pe corp sau chiar să aștepte câteva secunde până când îl văd mișcându-se, pentru a se liniști.

Acest obicei este atât de răspândit încât a fost studiat de cercetători.

Un studiu publicat în revista The Journal of Reproductive Medicine a analizat sute de femei în perioada de după naștere pentru a evalua cât de frecvente sunt simptomele obsesive legate de îngrijirea bebelușului.

Cercetătorii au observat că, în primele săptămâni după naștere, apar destul de des gânduri intruzive și comportamente repetate de verificare. Printre exemplele descrise se număra și trezirea repetată pentru a verifica dacă bebelușul continuă să respire.

Cea mai importantă concluzie a studiului a fost că aceste comportamente nu indică neapărat existența unei tulburări psihice. În multe situații, ele fac parte din procesul normal de adaptare la maternitate și reflectă o stare crescută de vigilență, orientată spre protejarea nou născutului.

Cu alte cuvinte, faptul că verifici dacă totul este în regulă nu înseamnă automat că ai o problemă de sănătate mintală.

Când nu mai este un comportament normal?

Diferența nu constă atât în ceea ce faci, cât în măsura în care acest comportament îți afectează viața.

Specialiștii explică faptul că aceste verificări pot fi considerate normale atunci când:

• apar în principal în primele săptămâni sau luni după naștere;
• te liniștesc, iar apoi poți să te odihnești;
• nu îți afectează somnul, activitatea profesională sau viața de familie;
• devin din ce în ce mai rare pe măsură ce capeți încredere.

Este recomandat să consulți un specialist dacă:

• simți nevoia să verifici bebelușul de zeci de ori în fiecare noapte;
• nu poți dormi de teamă că s ar putea opri din respirat;
• verificările nu te mai liniștesc;
• apar gânduri care îți provoacă suferință și pe care nu le poți controla;
• anxietatea îți afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi.

În aceste situații poate fi vorba despre anxietate postpartum sau, în unele cazuri, despre tulburarea obsesiv compulsivă postpartum. Ambele afecțiuni pot fi tratate, iar prognosticul este, în general, foarte bun atunci când persoana primește ajutor.

Cum poți gestiona această îngrijorare fără să îi permiți să îți controleze viața

Deși se vorbește mai ales despre mame, această stare de hipervigilență poate apărea și la tați.

Pentru mulți părinți este o mare ușurare să afle că acest comportament este atât de răspândit. Ceea ce părea o grijă neobișnuită se dovedește a fi o experiență împărtășită de foarte mulți părinți aflați la primul copil.

Cheia nu este să îți ignori îngrijorările, ci să găsești un echilibru între vigilență și odihnă.

Aceste recomandări te pot ajuta:

• Respectă recomandările privind somnul în siguranță oferite de cadrele medicale. Faptul că știi că reduci riscurile îți oferă mai multă liniște.
• Amintește ți că este normal să ai anumite îngrijorări și că acestea nu înseamnă că faci ceva greșit.
• Evită să cauți în mod repetat informații alarmante pe internet în timpul nopții, deoarece acestea pot amplifica anxietatea.
• Vorbește despre ceea ce simți cu partenerul sau cu alți părinți. Să descoperi că și alte persoane trec prin aceeași experiență ajută la normalizarea acestor trăiri.
• Dacă observi că îngrijorarea devine tot mai intensă, în loc să se diminueze, sau începe să îți controleze viața, cere ajutorul unui specialist în sănătate mintală.

Cu timpul, această nevoie dispare

În cele mai multe cazuri, nevoia de a verifica dacă bebelușul respiră izvorăște din aceeași dorință profundă de a îl proteja.

Ea reprezintă una dintre manifestările stării de hipervigilență care îi însoțește pe mulți părinți în primele luni de viață ale copilului și are o explicație psihologică și evolutivă clară.

Vestea bună este că, pe măsură ce copilul crește, iar părinții capătă mai multă încredere, această nevoie se diminuează în mod natural și, de cele mai multe ori, dispare de la sine.

În cazul nostru, sper din suflet să se întâmple la fel.