Faptul că mama viciilor este lenevia poate fi adevărat, dar cu siguranță nu se aplică copiilor: de obicei cei mici sunt însăși imaginea energiei și a vitalității.
Totuși, riscăm totuși să-i creștem răsfățați: poate din cauza prea multă dragoste, pentru că „fiul meu trebuie să aibă tot ce nu am avut”; sau poate din cauza oboselii, pentru că este mai ușor să spui da decât să mergi și să faci tot posibilul să-ți liniștești copiii, măcar pentru o vreme.
Sau din nou, renunțând la asta pentru că te simți vinovat: de multe ori stai departe de copiii tăi toată ziua din cauza muncii, iar când ești împreună ai tendința de a le acorda orice drept „compensare” pentru absență.
Totuși, dacă pe de o parte toți părinții vor să-și facă copiii fericiți, pe de altă parte vor să crească și adulți serioși și responsabili.
Care este, prin urmare, echilibrul potrivit între răsfăț și autoritate pentru a preveni ca vicii să aibă mai bine în educație?
Echilibrul este dat de capacitatea părintelui de a evita „ tot ce este prea mult”: dacă mângâierile nu mai sunt un cadou de la mama și tata, ci devin o dependență pentru copil și dacă autoritatea nu mai este doar o modalitate de a stabili limite și reguli, ci devine ceva care sperie copilul, atunci echilibrul este compromis.
5 sfaturi pentru a evita creșterea copiilor răsfățați.
„Îmi pare rău” sunt cuvinte care au un motiv să existe în familie și, într-adevăr, ar trebui folosite mai des. Dar nu sunt bune pentru orice ocazie. Un părinte nu trebuie să-și ceară scuze dacă nu își permite să-și cumpere copilului o jucărie scumpă sau dacă nu își poate duce copilul în parc pentru că trebuie să gătească cina.
Asta nu înseamnă să fii rece: dar una este să arăți că înțelegi dezamăgirea copilului tău, iar alta este să-i dai impresia că are dreptate și tu greșești.
Dacă părintele nu poate sau nu intenționează să facă sau să dea ceva copilului, nu trebuie să-și ceară scuze deloc. Ceea ce este important să oferi nu sunt scuzele, ci motivul: trebuie să explici întotdeauna de ce nu poți să faci sau să dai ceva copiilor tăi.
Și a ajuta un copil să înțeleagă că nu poate avea întotdeauna tot ce își dorește este, de asemenea, o lecție de viață importantă.
Evident, dacă i-ai promis ceva și apoi nu te ții de cuvânt, atunci este nevoie de scuze. Ceea ce este important însă este să nu îngădui ideea că totul i se datorează copilului.
Multe lucruri în viață trebuie câștigate prin muncă. Și apoi, de exemplu, dacă îți dorești cu adevărat acel joc scump, poți propune un compromis: „Pot să te ajut cu această sumă: trebuie să poți plăti restul cu economiile tale”.
Când cedați la accese de furie, plâns și țipete, îi înveți pe copii un singur lucru: că plângând obțin ceea ce își doresc.
Trebuie să rămânem întotdeauna consecvenți cu poziția parentală. Părintele este cel care decide dacă copilul are nevoie sau nu de ceva.
Bineînțeles, atunci există și excepții, care însă trebuie acordate copilului atâta timp cât nu există nicio cerere din partea lui.
Relația dintre părinte și copil nu este un joc de război în care să-l faci pe micuț să câștige pentru a nu-l auzi plângându-se. Pentru că astfel îi vei cultiva iluzia că cei mici sunt cei care înving.
Bineînțeles, nimănui nu-i place să audă plânsul unui copil care repetă mereu „Vreau, vreau, vreau, vreau” până când ești epuizat.
Dar a-i oferi ceea ce își dorește este și mai rău. Cu toate acestea, dacă îl ignori (mai devreme sau mai târziu) se va opri.
Și când va afla că această tactică nu funcționează pentru tine, va fi mai puțin probabil să o folosească din nou.
Copiii răsfățați cred nu numai că au dreptul să-și dorească orice, ci că pot avea imediat. La urma urmei, trăim într-o societate cu ecran tactil, în care se caută satisfacția imediată și în care viața curge din ce în ce mai repede. Și tehnologia își poate juca rolul ei: vreau să-mi văd bunica?
Te sun prin Skype. Vreau să știu ceva? Întreb Google (sau Siri, ceea ce este și mai rău). Vreau să văd un desen animat? Există YouTube. Vreau un joc electronic? Există AppStore. Totul ușor, simplu, imediat. Și toate acestea creează așteptări nerealiste la copii cu privire la posibilitatea de a obține ceea ce își doresc atunci când își doresc.
De multe ori capriciul copilului nu corespunde unei nevoi, ci unei dorințe. Și, atunci când se confruntă cu dorințe, părintele poate alege trei moduri: să spună un da imediat, să întârzie răspunsul afirmativ explicându-i copilului de ce va fi da dar peste o săptămână sau o lună, să dea un răspuns negativ explicând de ce unele dorințe nu pot fi realizat.
În fața unor cereri nevinovate precum o bomboană, un autocolant, o jucărie ieftină, pentru a face un copil să zâmbească suntem tentați să spunem da mai des decât ar trebui.
Dar acest comportament nu îi ajută pe copii să învețe să aibă răbdare. Dacă totuși, uneori reziști unui refuz sau măcar îi faci să aștepte, îi înveți să dezvolte autodisciplina și să aprecieze mai mult ceea ce primesc.
Concentrați-vă mai mult pe certificate de stimă și experiențe de împărtășit și mai puțin pe obiecte materiale. Oferă copiilor tăi cadouri care au o valoare emoțională și nu materială.
Pentru că un copil care primește o recompensă pentru fiecare obiectiv mic pe care îl atinge va pierde stimulentul natural de a face din ce în ce mai bine.
În schimb, frazele încurajatoare (cum ar fi „bravo, ai muncit din greu și așa ai obținut rezultatul”) îi motivează pe copii și îi stimulează mult mai mult.
Bineînțeles că nu este nimic rău în a-i recompensa din când în când cu un cadou, care însă trebuie prezentat ca o sărbătoare pentru rezultatul obținut, și nu ca o recompensă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil