A murit Mircea Lucescu. Fostul selecționer al naționalei avea 80 de ani

Mircea Lucescu
A murit Mircea Lucescu. Fostul selecționer al naționalei avea 80 de ani / foto: Facebook@MAI
Veste tristă în lumea fotbalului mondial. Mircea Lucescu s-a stins din viață la 80 de ani.

Fostul antrenor al naționalei era internat la spital, după mai multe probleme grave de sănătate care s-au agravat în ultimele luni. Fostul selecționer era internat la Spitalul Universitar din București, unde medicii au încercat în ultimele zile să îi salveze viața.

În cursul dimineții de 3 aprilie, Mircea Lucescu a suferit un infarct chiar înainte de externare. Potrivit informațiilor obținute de Libertatea din surse medicale, acesta fusese deja internat de câteva zile la Spitalul Universitar, după ce i se făcuse rău la un antrenament al echipei naționale.

„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. „Generații întregi de români au crescut cu imaginea să în suflet, că un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis unitatea medicală.

Mircea Lucescu era internat la Spitalul Universitar din București din 29 martie, după ce i s-a făcut rău înaintea antrenamentului echipei naționale de fotbal. El urma să fie externat vineri, 3 aprilie, însă a suferit un infarct miocardic acut, a anunțat Spitalul Universitar.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close