Alex este primul copil AI din lume creat pentru a vorbi despre bullying, nu ca observator extern, ci din perspectiva unei victime.
Alex este un avatar digital dezvoltat de specialiști români pentru a aduce în prim-plan suferința reală a copiilor care sunt victime ale hărțuirii în mediul școlar. Proiectul este unic la nivel global prin natura sa profund umană, deși este construit pe o tehnologie avansată de inteligență artificială.
Personajul digital este creat pe baza a 5.000 de relatări reale ale unor copii care au trecut prin situații de bullying, transmise de-a lungul timpului către organizații sau cadre didactice. Din aceste experiențe a fost construit un profil complex, care reflectă trăirile, traumele și gândurile unui copil hărțuit.
Scopul principal al lui Alex este de a educa, de a genera empatie și de a preveni. Prin intermediul avatarului, elevii, părinții și profesorii pot înțelege mai bine efectele psihologice ale agresiunii continue, dar și semnele care indică faptul că un copil este victima unui abuz emoțional sau fizic, potrivit Știrile ProTv.
Proiectul se adresează în special adolescenților și preadolescenților, dar poate fi utilizat și în campanii mai largi de educație emoțională și civică.
Potrivit organizațiilor care activează în domeniu, peste jumătate dintre elevii din România afirmă că au fost victime ale bullyingului, iar peste 80% au fost martori la astfel de comportamente în școli.
Cu toate acestea, sprijinul real pe care îl primesc copiii este limitat, iar părinții sau profesorii nu știu mereu cum să intervină.
Alex vine ca un instrument inovator, menit să creeze conștientizare și să deschidă discuții sincere în rândul copiilor, dar și al adulților implicați în educația lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.