Cadrul didactic spune că autoritatea pedagogică este pusă sub semnul întrebării, efortul este evitat, iar disciplina este confundată cu abuzul.
Relațiile din școală s-au reconfigurat profund: părintele a devenit client, profesorul a devenit prestator, iar directorul a devenit manager de imagine, spune, printre altele, profesorul.
„Observ că, în ultimii ani, școlii i s-a cerut din ce în ce mai mult să caute „liniștea”, dar nu liniștea care vine din concentrare și înțelegere, ci una artificială, obținută prin evitarea oricărei cerințe reale. Ni se spune constant că elevul trebuie să fie „bine”, permanent bine, indiferent de context, de conținut sau de efort. „Starea de bine” a devenit scopul suprem, iar învățarea – un efect secundar, opțional.
În acest cadru, profesorul nu mai este privit ca un formator, ci ca un „facilitator de confort”.
Nu mai are voie să ceară prea mult, să insiste, să frustreze prin dificultate.
Astăzi, profesorul nu are voie nici măcar să ia telefonul din mâna elevului care face live pe TikTok în timpul orei, pentru că acest gest ar putea „afecta starea de bine”. Autoritatea pedagogică a devenit suspectă, iar orice limită este interpretată ca abuz, cu „vădite urme de comunism”.
Copilul–elev este considerat „bine” atunci când nu i se cere nimic.
Este o logică pe care o recunoaștem din spațiul familial: momentul în care, la doi ani, copilului i s-a spus „nu e voie”, el a urlat, iar pentru a restabili liniștea, i s-a dat tableta. Liniștea s-a instalat imediat și, din păcate, a rămas acolo pentru totdeauna. Apoi, trebuie mutată și în sala de clasă. ,,Altfel facem reclamație la ISJ.
Aceeași soluție este aplicată astăzi în școală: în locul formării se oferă distragere, în locul răbdării se oferă stimulare, în locul efortului se oferă confort.
Avem tablete, table interactive, laptopuri, smartwatch-uri, Wi-Fi… dar nu mai avem, în practică, aplicabilitatea noțiunilor predate.
Nu mai avem disecții la biologie, experimente la chimie, circuite electrice la fizică...
Și între timp, nimeni – absolut nimeni – nu pare să mai analizeze serios ce mai înseamnă să fii elev.
,,Fișa postului de elev există formal, dar în realitate este vagă, negociabilă și rar respectată. Se vorbește mult despre drepturile elevului, dar prea puțin despre responsabilitățile lui. Cât din ceea ce ar trebui să facă un elev este, de fapt, cerut? Cât din efortul necesar învățării este acceptat ca firesc și nu perceput ca o agresiune emoțională?
În acest context, relațiile din școală s-au reconfigurat profund: părintele a devenit client, profesorul a devenit prestator, iar directorul a devenit manager de imagine.
Educația nu mai este un act profesional bazat pe competență și autoritate pedagogică, ci un ,,serviciu care trebuie să placă, să fie atractiv și să nu genereze conflicte.
Important nu mai este ce se învață, ci cum arată, din exterior, ceea ce se întâmplă într-o clasă.
Se afirmă adesea că educația este în criză pentru că profesorii sunt demodați și nu țin pasul cu vremurile...
Această explicație este comodă, dar falsă.
Educația este în criză nu pentru că profesorii nu știu să predea, ci pentru că LI S-A LUAT DREPTUL de a cere efort, li s-a luat dreptul de a spune „nu” și li s-a luat dreptul de a pune limite.
Fără aceste instrumente, profesorul nu mai poate forma, ci doar supraveghea.
Statutul elevului, interpretarea excesivă a „stării de bine” și lipsa de sprijin instituțional au transformat profesorul într-un baby-sitter instituționalizat.
Ni se spune că elevii nu pot învăța dacă se plictisesc, că profesorul trebuie să concureze cu ecranele și că rigoarea poate aștepta.
Astfel, lecțiile sunt proiectate pentru a capta atenția, nu pentru a construi înțelegerea”, a transmis profesorul, potrivit paginii La Tablă.
CITEȘTE ȘI
Raed Arafat cere limitarea accesului copiilor și adolescenților la rețelele de socializare. „Nu este doar responsabilitatea părinților”
Fără telefoane în timpul orelor de curs. Sancțiuni pentru elevii și profesorii care nu respectă regulile