„Fiica mea a spus că se simte proastă”: diagnosticarea și sprijinirea copiilor cu dislexie

Un reportaj recent publicat de The Times aduce în atenție poveștile unor familii care s-au confruntat ani la rând cu frustrare, rușine și neînțelegere, în lipsa unui răspuns clar din partea sistemului educațional.

SURSA FOTO: Freepik.com@freepik

Citește și Nici „leneș”, nici „iresponsabil”, nici „incapabil”: Ce mesaje transmit părinților notele slabe ale copilului

Cazul unei adolescente de 15 ani, care i-a spus mamei sale că „se simțea proastă”, a devenit emblematic pentru ceea ce specialiștii numesc „paradoxul dislexiei”: copiii cu dificultăți reale de învățare nu sunt identificați la timp, iar sprijinul ajunge prea târziu, adesea după ce stima de sine a fost deja grav afectată.

Experiențele părinților

Părinții intervievați în articol vorbesc despre cum propriii lor copii au început să evite cititul, să creadă că „nu sunt suficient de buni” și să dezvolte anxietăți severe legate de școală.

În unele cazuri, întreaga familie a fost testată pentru dislexie, iar rezultatele au arătat că tulburarea fusese transmisă genetic, dar nediagnosticată de-a lungul generațiilor.

SURSA FOTO: Freepik.com@freepik

Conform specialiștilor, intervențiile aplicate în primii ani de școală, grădiniță sau clasa I, au cele mai mari șanse de a corecta dificultățile de citire. În absența lor, copiii rămân în urmă, iar diferențele față de colegi se adâncesc an de an.

Vezi și „Copilul meu face greșeli de neînțeles la școală... ce-i cu el?” Logoped: „Nu este leneș și nici neatent! Părinții și profesorii ignoră această problemă”

În ciuda acestui fapt, în Marea Britanie nu există un program național de screening pentru dislexie, iar diagnosticarea rămâne adesea la latitudinea părinților, care trebuie să suporte și costurile financiare ale evaluărilor private.

În paralel, și profesorii se confruntă cu lipsa de formare în acest domeniu. Mulți nu știu cum să recunoască semnele dislexiei sau cum să adapteze conținutul pentru elevii afectați. Astfel, acești copii ajung să fie etichetați drept „neatenți”, „leneși” sau „slabi la învățătură”.

Cerințele organizațiilor

SURSA FOTO: Freepik.com@volody10

Organizații precum British Dyslexia Association și campanii publice recente cer introducerea unui sistem național de screening de la vârsta de 5 ani și instruirea tuturor cadrelor didactice în identificarea și sprijinirea elevilor dislexici.

Pentru mulți părinți, diagnosticul a adus nu doar explicații, ci și speranță. Cu sprijinul adecvat, materiale audio, lecții individuale, adaptări la examene și încurajare constantă, copiii și-au regăsit încrederea în sine și motivația de a învăța.

Potrivit experților, dislexia nu este o condamnare, ci o formă diferită de a procesa informațiile.

Vezi și Cercetătorii de la Harvard studiază bebelușii pentru a detecta dislexia înainte de apariția simptaomelor. Ce au descoperit până acum?

Cu intervenții corecte și sprijin constant, acești copii pot înflori. Însă pentru asta, este nevoie ca școala și familia să lucreze împreună, cât mai devreme posibil.