Părinți și pitici Stiri Social Meta, acuzată că a ascuns cercetări despre impactul negativ al Instagram și Facebook asupra adolescenților

Meta, acuzată că a ascuns cercetări despre impactul negativ al Instagram și Facebook asupra adolescenților

Meta, acuzată că a ascuns cercetări despre impactul negativ al Instagram și Facebook asupra / foto: freepik.com@janoon028
Compania Meta Platforms, care deține rețelele sociale Instagram și Facebook, este acuzată într-un proces colectiv din SUA că a ascuns studii interne ce arătau efecte grave asupra sănătății mintale a adolescenților.

 Potrivit documentelor depuse la tribunal, Meta a întrerupt un studiu numit „Project Mercury” (realizat în 2020 împreună cu Nielsen), care arăta că adolescenții care au renunțat timp de o săptămână la Instagram și Facebook au raportat o scădere a anxietății, depresiei, singurătății și comparației sociale. 

Deși datele sugerează un „impact cauzal” al rețelelor asupra stimei de sine și bunăstării psihice, Meta ar fi decis să nu continue cercetarea și să nu publice rezultatele. Compania argumentează că datele ar fi fost „contaminate de narativul media existent” despre efectele negative ale rețelelor.

Procesul este inițiat de mai multe districte școlare americane, care acuză Meta că a pus profitul înaintea siguranței adolescenților și a folosit mecanisme comparabile cu cele ale industriei tutunului pentru a menține utilizatorii tineri conectați.

Meta respinge acuzațiile, susținând că metodologia studiului era defectuoasă și că firma a implementat deja măsuri pentru a îmbunătăți siguranța adolescenților pe propriile platforme.

Într-o declarație transmisă sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Meta, Andy Stone, a spus că studiul a fost oprit deoarece metodologia lui era defectuoasă și că firma a lucrat constant pentru a îmbunătăți siguranța produselor sale. „Întregul dosar va arăta că, de peste un deceniu, am ascultat părinții, am cercetat problemele care contează cel mai mult și am făcut schimbări reale pentru a proteja adolescenții”, a afirmat acesta.

CITEȘTE ȘI

Cât timp ar trebui să facă temele copilul tău? Date ştiinţifice de la cercetători şi recomandări pentru părinţi din studii

„După cină, copiii nu se uită la televizor”. Ce se întâmplă în creierul copilului când se uită la televizor înainte de culcare

Expunerea copiilor la media digitală – ce arată noul studiu făcut de Cambridge Judge Business School

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri