Semnele de alarmă pe care părintele le ignoră. Psiholog Iuliana Vlădulescu: „Ce bine ar fi ca adolescentul să ceară ajutor direct…”

DISCLAIMER: Materialele din cadrul campaniei conștientizarea și prevenția suicidului în rândul copiilor au scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiesc evaluarea, diagnosticul sau tratamentul oferit de un specialist în sănătate mintală (psiholog, psihiatru, medic). Informațiile prezentate sunt destinate creșterii gradului de conștientizare și prevenție și nu constituie recomandări medicale sau terapeutice individuale. În cazul în care un copil sau adolescent prezintă gânduri suicidare, comportamente de autovătămare sau semne de risc iminent, este foarte important să fie contactat de urgență un specialist sau serviciile de urgență.

Campania promovează responsabilitatea parentală, intervenția timpurie și apelarea la sprijin specializat atunci când situația o impune.

Când „e doar o fază” nu e chiar doar o fază

Spunem despre adolescenți că au toane, că e normal la vârsta lor. Și, de multe ori, chiar este. Dar uneori, noi, părinții, trebuie să fim atenți și la semnele subtile – cele care pot ascunde suferințe profunde.

•    Când copilul tău se retrage tot mai mult.
•    Când nu-l mai bucură nimic din ce îl bucura.
•    Când devine iritat din orice sau începe să vorbească urât despre el însuși.
•    Când somnul se dereglează.
•    Când mănâncă haotic sau își pierde pofta de mâncare.
•    Când spune des „nu contez” sau „nu sunt bun de nimic”.
•    Când notele scad, iar la teste se blochează și nu se mai poate concentra ca înainte.

Ce bine ar fi ca adolescentul să ceară ajutor direct… Dar uneori îl arată prin tăcere, sau chiar opusul, izbucnire, iritabilitate, respingere.

Prezența unui părinte atent poate face mai mult decât orice explicație perfectă.

Da, adolescentul are nevoie de limite clare, dar și de ascultare reală. De fermitate, dar și de conectare emoțională. Rămâi aproape de copilul tău, chiar și atunci când te respinge.

Poate că tocmai atunci are cea mai mare nevoie de tine. Poate că sinele lui strigă după ajutor.

Povestea Anei (16 ani)

Mama ei m-a sunat îngrijorată. Într-o lună, Ana slăbise 7 kilograme. Notele scădeau, deși învăța. La teste se bloca și spunea că „nu mai știe nimic”. Nu mai voia să iasă cu prietenii.

Era mereu obosita, nu mai avea energie…..Părea lipsă de motivație. Părea nepăsare.

Dar nu era.

După primele întâlniri, a ieșit la suprafață ce trăia zilnic la școală.

Se certase cu o colegă. De atunci, prietenii acelei fete au început să o transforme în țintă: glume, tachinări, apoi gesturi mai grave. Era la tablă, făcea un exercițiu, iar când profesorul întorcea spatele, în ea începeau să zboare ghemotoace de hârtie.

Zi de zi mergea la școală cu teamă. Zi de zi se aștepta să fie umilită sau lovită.

Corpul ei a început să vorbească: a slăbit.

Mintea ei a intrat în alertă: la teste se bloca, .

Inima ei s-a închis: nu mai voia să iasă cu nimeni. Nu era lene. Nu era lipsă de ambiție. Era frică. Uneori, în spatele scăderii notelor sau al retragerii, se ascunde o luptă pe care adolescentul o duce singur.

Povestea Anei nu este rară.

Mulți adolescenți nu spun acasă prin ce trec. Nu pentru că nu au încredere, ci pentru că le este rușine, le este teamă sau cred că „ar trebui să se descurce singuri”.

Uneori, în spatele unui „nu mai pot” nerostit, e doar un copil care încearcă să supraviețuiască unei lumi care a devenit ostilă.

Iar diferența o poate face un adult care vede dincolo de comportament și alege să rămână prezent.

Articol scris de psiholog Iuliana Lăcrămioara Vlădulescu

PărințișiPitici.ro, împreună cu psihologul Radu Leca, lansează prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid. Campania este susținută de Asociația Happy Minds, de Alianța Română de Prevenție a Suicidului și de Asociația Telefonul Copilului.