În rochii cu paiete, coafuri elaborate și telefoane pregătite pentru selfie-uri perfecte, adolescentele din clasa a XII-a se pregătesc pentru momentul pe care îl așteaptă de ani de zile: balul de absolvire. Nu e doar o petrecere. E o gală personală, un soi de Oscar al adolescenței, unde fiecare vrea să fie în lumina reflectoarelor.
„Am alergat peste tot ca să obțin ce vreau și știam că o să fiu cea mai tare oricum”, spune o elevă, la Știrile PRO TV.
Și băieții își iau rolul în serios. Cu sacouri atent alese și multă încredere, sunt gata să impresioneze.
„Eu zic că m-am îmbrăcat cel mai bine în seara asta.”
Tot acest spectacol are, însă, un preț, iar nota de plată ajunge, de multe ori, la părinți. Ținutele elegante, rezervările la saloane și petrecerile grandioase pot însuma mii de lei pentru o singură seară.
„M-am programat cu câteva luni înainte la machiaj și la păr. Mi-am dorit să strălucesc!”, povestește o elevă, conform sursei citate.
Dacă petrecerea este organizată în stil festival, cu DJ sau invitat special, costurile pot ajunge și la 2.000 de lei de persoană. Iar garderoba nu e deloc ieftină.
„O rochie custom-made poate pleca de la 800 de lei și poate ajunge și până la 3.000-4.000 de lei, în funcție de complexitate", explică Mihaela Bodea, designer vestimentar.
„Pretențiile sunt din ce în ce mai mari. Acum vorbim de un decor cu totul și cu totul deosebit, de un invitat special, un DJ sau chiar un artist național. Au petreceri cu dress code”, spune Cătălin Iordache, organizator de evenimente.
În ultimii ani, tot mai mulți liceeni aleg să își încheie perioada liceului nu într-un restaurant din oraș, ci în altă țară. Bulgaria și Grecia sunt destinațiile-vedetă pentru aceste petreceri internaționale.
„Cele mai cerute sunt Bulgaria și Grecia. Include transportul, cazare, evenimentul în sine, mic dejun, cină, în cazul în care stau o noapte în plus”, precizează Cristian Barhalescu, operator de turism.
„Am plătit undeva la 230 de euro. Nu a contat atât de mult ținuta, cât a contat cât ne-am distrat”, povestește un elev.
Chiar dacă banchetul e momentul de glorie, cu zeci de story-uri și ținute de revistă, în doar câteva zile, adolescenții revin cu picioarele pe pământ.
Urmează bacalaureatul, adevărata probă de maturitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.