Celulele copiilor pot rămâne zeci de ani în corpul mamei, potrivit studiilor
19 Februarie 2026
Radu Leca, cu expertiză în psihologie clinică și psihodiagnostic, competențe în psihoterapie de familie, psiho-nutritie, psihologie sportivă, psiho-dermatologie, coordonatorul Atelierelor de Ultrapsihologie/DrPsy, vorbește despre bullying și riscul suicidar. Acest articol face parte din prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid.
DISCLAIMER: Materialele din cadrul campaniei conștientizarea și prevenția suicidului în rândul copiilor au scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiesc evaluarea, diagnosticul sau tratamentul oferit de un specialist în sănătate mintală (psiholog, psihiatru, medic). Informațiile prezentate sunt destinate creșterii gradului de conștientizare și prevenție și nu constituie recomandări medicale sau terapeutice individuale. În cazul în care un copil sau adolescent prezintă gânduri suicidare, comportamente de autovătămare sau semne de risc iminent, este foarte important să fie contactat de urgență un specialist sau serviciile de urgență.
Campania promovează responsabilitatea parentală, intervenția timpurie și apelarea la sprijin specializat atunci când situația o impune.
Cum se leagă bullyingul de riscul suicidar și de ce subiectul cere reacție rapidă, fără dramă și fără amânare?
Bullyingul înseamnă agresiune repetată, dezechilibru de putere și intenție de a răni, iar efectul psihologic central este rușinea combinată cu sentimentul de captivitate. Un copil sau un adolescent trăiește umilință publică, frică anticipatorie, pierderea controlului, izolare socială, iar mintea începe să caute „ieșiri” dintr-o durere percepută ca interminabilă.
În psihoterapie, bullyingul intră frecvent în nucleul traumelor relaționale, fiindcă atacă direct identitatea, „nu valorez”, „nu aparțin”, „sunt o țintă”.
În prevenția suicidului, bullyingul se asociază în mod constant cu creșterea ideilor suicidare, a auto-vătămării și a tentativelor, mai ales când există și depresie, anxietate, insomnie, consum de alcool sau substanțe, dificultăți de reglare emoțională, orientare sexuală minoritară, dizabilitate, neurodivergență, istoric de traumă, conflict familial.
Un părinte are nevoie de o hartă clară, bullyingul nu reprezintă „călire”, bullyingul reprezintă stres toxic, iar stresul toxic afectează somnul, atenția, memoria, performanța școlară, relațiile, plus imaginea de sine. Reacția utilă rămâne dublă, siguranță emoțională acasă și acțiune structurată cu școala, fiindcă victima nu reușește singură să oprească un grup sau un agresor popular.
Care este forma de bullying dominantă, fizic, verbal, social, sexualizat, online?
Ce mesaj primește copilul despre propria valoare după o zi grea la școală?
Ce indicii observabile arată bullying, chiar și când copilul spune „e ok” sau refuză discuția?
Indicatorii apar ca schimbări de rutină și de dispoziție, refuz de școală, cereri bruște de a fi dus cu mașina, ocolirea unor trasee, dureri de stomac dimineața, greață, plâns după ore, iritabilitate acasă, izbucniri aparent „din nimic”, retragere în cameră, pierderea interesului pentru prieteni, scăderea notelor, dificultăți de concentrare, hipervigilență, coșmaruri. Mai apar semne materiale, haine rupte, obiecte dispărute, bani ceruți frecvent, conturi online șterse, schimbarea parolelor, telefon ascuns, ștergere compulsivă de mesaje, frică atunci când sună notificările.
În psihoterapie, un indiciu important este schimbarea limbajului interior, copilul folosește etichete dure despre sine și se descrie ca „prost”, „urât”, „ratat”, „ciudat”. În prevenția suicidului, combinația dintre retragere socială, insomnie, lipsă de speranță și auto-învinovățire ridică nivelul de alertă.
Un părinte urmărește și semnele de auto-vătămare, mâneci lungi constant, evitarea dușului la sală, zgârieturi, tăieturi, arsuri, precum și glume despre moarte sau dispariție.
Ce schimbare ai observat prima dată, somn, apetit, note, prieteni, dispoziție?
Ce obiect sau situație pare să declanșeze frica imediată, autobuzul, pauza, grupul de chat?
Ce spune cercetarea despre legătura dintre bullying, cyberbullying și suicid și cum se traduce asta în viața de familie?
Dovezile arată o asociere robustă între victimizarea prin bullying și creșterea riscului de idei suicidare și tentative, iar cyberbullying-ul amplifică riscul prin acces non-stop, audiență mare, anonimat și imposibilitatea de a „închide” spațiul social. Studiile indică un efect cumulativ, victima repetată prezintă risc mai mare, iar rolurile multiple complică tabloul, fiindcă unii copii ajung și victime, și agresori, iar grupul de „bystanders” influențează clima.
În psihoterapie, contează mecanismele, rușine, izolare, învățare a neajutorării, pierderea statutului, teamă de viitor, percepția că adulții nu intervin.
În prevenția suicidului, factorii protectori reduc riscul chiar în prezența bullyingului, relație sigură cu un adult, prietenie stabilă, competențe de reglare emoțională, acces rapid la consiliere, intervenție coerentă a școlii, limitarea accesului la mijloace letale în perioade de criză.
În familie, traducerea practică sună așa, copilul are nevoie de validare și de plan, nu de îndemnuri generale de tip „ignoră-i”. Ignorarea menține expunerea, iar expunerea repetată menține trauma.
Ce adult de la școală inspiră încredere copilului, diriginte, consilier, profesor preferat, mediator?
Ce parte din zi rămâne „fără supraveghere” emoțională, drumul, pauza, grupul online seara?
Cum abordezi conversația cu copilul despre bullying fără interogatoriu și fără soluții aruncate prea repede?
Începutul eficient folosește observații concrete și curiozitate, „Te văd abătut după școală”, „Te aud tăcând la masă”, „Te văd evitând telefonul”. Apoi urmează întrebări scurte, deschise, „Cine a fost acolo?”, „Ce s-a spus?”, „Ce ai simțit în corp?”, „Ce ți-a fost cel mai greu?”.
În psihoterapie, validarea reduce rușinea, „Are sens să doară”, „Nu e vina ta că ai fost ales ca țintă”.
În prevenția suicidului, întrebarea directă despre auto-vătămare și suicid este un act de grijă, nu un „gând pus în cap”, „Ai avut gânduri să-ți faci rău?”, „Ai avut gânduri să nu mai trăiești?”, „Ai făcut un plan?”. Dacă răspunsul indică pericol, regula rămâne siguranța, copilul nu rămâne singur, se contactează servicii de urgență sau un specialist. Dacă răspunsul indică suferință fără plan, se organizează evaluare clinică rapidă, sprijin zilnic și un plan de siguranță. Un părinte menține un ton liniștit, fiindcă frica adultului se transmite ca panică, iar panica închide comunicarea.
Ce replică de început ar suna natural pentru tine și ar invita la povestire, nu la defensivă?
Dacă ai întreba direct despre auto-vătămare, ce te oprește, teamă, rușine, lipsă de cuvinte?
Care sunt indicatorii de risc suicidar care cer reacție imediată, nu „monitorizare” vagă?
Indicatorii de urgență includ, vorbire despre moarte ca soluție, exprimarea dorinței de a dispărea, formulări de tip „nu mai are rost”, menționarea unui plan, căutări online despre metode, acces la mijloace periculoase, mesaje de adio, oferirea obiectelor personale, retragere totală, calm brusc după agitație intensă, consum de alcool sau substanțe în context de disperare, auto-vătămare cu escaladare.
În psihoterapie, se evaluează și „capcana”, copilul simte că nu există scăpare din rușine sau din expunere, iar orice zi viitoare pare identică.
În prevenția suicidului, intervenția rapidă înseamnă supraveghere, contact cu medic psihiatru sau psiholog clinician, informarea școlii, reducerea accesului la mijloace letale, program clar pentru următoarele 24–72 de ore.
Un părinte evită promisiunea de confidențialitate totală când există risc, siguranța primează. În situație de pericol imediat, se apelează serviciile de urgență din țara de rezidență.
Ce semn din lista de urgență apare deja în familie, plan, adio, căutări online, auto-vătămare?
Cine rămâne cu copilul în următoarele ore ca să existe supraveghere calmă și continuă?
Ce pași concreți urmează în relația cu școala, astfel încât intervenția să fie eficientă și documentată?
Primul pas este colectarea informațiilor într-un format simplu, date, locuri, nume, capturi de ecran, martori, tipul de agresiune, impactul asupra copilului, absențe, simptome. Apoi se cere întâlnire formală cu dirigintele, directorul și consilierul, cu obiective clare, oprirea contactului, supraveghere în pauze, separarea în clasă, reguli pentru grupurile online, sancțiuni conform regulamentului, plan de protecție pe traseu, adult responsabil de check-in zilnic.
În psihoterapie, părintele este ghidat să evite negocierea cu agresorul sau cu părinții agresorului în faza acută, fiindcă escaladarea și represaliile apar frecvent.
În prevenția suicidului, școala are rol în reducerea expunerii, iar expunerea redusă scade riscul. Un părinte cere răspuns scris și termene, deoarece promisiunile vagi se evaporă. Dacă școala minimizează, se urcă nivelul, inspectorat, mediator, autorități, în funcție de gravitate și de legislație locală. Scopul rămâne simplu, copilul să aibă zile previzibile și sigure.
Ai deja o cronologie scrisă a incidentelor și un set de dovezi digitale organizate?
Ce măsură concretă de protecție vrei să vezi aplicată de mâine, supraveghere în pauză, schimbare loc în clasă, restricții online?
Cum arată sprijinul psihoterapeutic în bullying și ce rezultate realiste urmărești, fără promisiuni miraculoase?
Terapia lucrează pe trei fronturi, stabilizare, procesare, reconectare. Stabilizarea înseamnă reducerea simptomelor, somn, anxietate, atacuri de panică, ruminație, reacții de startle, tensiune corporală, iar tehnicile includ respirație, ancorare, mindfulness adaptat vârstei, igienă de somn, rutină, plan de siguranță. Procesarea înseamnă lucru cu rușinea și cu trauma, restructurarea credințelor de tip „merit”, „sunt defect”, „nu aparțin”, expunere gradată la situații sociale sigure, lucru narativ, EMDR sau intervenții focalizate pe traumă, în funcție de caz și de clinician. Reconectarea înseamnă refacerea apartenenței, prietenii sănătoase, activități cu sens, sport, cluburi, voluntariat, grupuri de suport.
În prevenția suicidului, terapia include monitorizarea ideilor suicidare, identificarea declanșatorilor, planificarea momentelor vulnerabile, plus implicarea familiei în reducerea conflictului și creșterea suportului. Rezultatele realiste arată ca pași mici, copilul spune mai repede ce se întâmplă, cere ajutor, doarme mai bine, își recapătă curajul social, își reconstruiește vocea interioară.
Care simptom ar merita abordat primul în terapie, somn, panică, rușine, izolare, auto-vătămare?
Ce activitate ar oferi copilului un sentiment de apartenență fără presiune de performanță?
Cum reduci riscul acasă prin măsuri simple de siguranță, fără a transforma casa într-o fortăreață?
Un plan de siguranță acasă include, conversații scurte zilnice, prezență adultă în momentele grele, reguli clare pentru noapte, limitarea izolării prelungite când dispoziția este foarte joasă, structură de weekend, mese împreună, mișcare ușoară, timp afară.
În prevenția suicidului, se recomandă reducerea accesului la mijloace letale în perioade de criză, depozitare sigură pentru medicamente, obiecte tăioase ținute sub control, atenție la alcool, monitorizarea achizițiilor online.
În psihoterapie, părintele învață să înlocuiască critica cu curiozitate și limite, „Înțeleg că e greu, iar siguranța rămâne regula casei”. Tot aici intră „dieta digitală”, verificarea setărilor de confidențialitate, raportare și blocare, timp limitat pe aplicații care amplifică hărțuirea, pauze digitale seara. Un părinte urmărește și propriul ton, copilul împrumută calmul adultului, iar calmul crește probabilitatea de a cere ajutor la timp.
Ce regulă de siguranță ar aduce liniște fără conflict major, depozitare medicamente, program de noapte, pauză de ecrane?
Ce semn îți arată că izolarea devine periculoasă, tăcere totală, ușă încuiată, mesaje de adio, auto-vătămare?
Cum arată un plan concret pentru următoarele 7 zile, astfel încât familia să iasă corect din haos și să intre în acțiune coerentă?
Ziua 1 înseamnă conversație calmă, colectare de informații, validare, verificare directă a ideilor suicidare, decizie de siguranță.
Ziua 2 înseamnă contactarea școlii pentru întâlnire formală și trimiterea unui rezumat scris.
Ziua 3 înseamnă programare la psiholog clinician sau psihoterapeut cu experiență în traumă și adolescență, iar dacă simptomele sunt severe, programare la medic psihiatru.
Ziua 4 înseamnă implementarea măsurilor de protecție la școală și stabilirea unui adult de check-in zilnic.
Ziua 5 înseamnă revizuirea mediului digital, blocare, raportare, confidențialitate, reducerea expunerii la grupuri toxice.
Ziua 6 înseamnă reconectare cu o activitate de sprijin, sport, artă, club, timp cu un prieten sigur, timp afară.
Ziua 7 înseamnă evaluare, ce a mers, ce nu a mers, ce se schimbă, ce pas urmează.
În prevenția suicidului, planul include numerele locale de urgență și o listă de persoane de contact, plus o regulă simplă, când gândurile devin copleșitoare, copilul merge către un adult, nu către singurătate.
Ce pas din planul pe 7 zile începe chiar azi, discuție, școală, terapeut, siguranță digitală?
Cine intră pe lista de sprijin rapid, cu număr de telefon la îndemână, pentru momentele grele?
PărințișiPitici.ro, împreună cu psihologul Radu Leca, lansează prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid. Campania este susținută de Asociația Happy Minds și de Alianța Română de Prevenție a Suicidului.
