Joi, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat semnarea unui ordin ministerial care marchează un moment important în eforturile de a face școlile din România mai sigure și mai bine protejate împotriva comportamentelor abuzive.
Este vorba despre introducerea oficială a așa-numitului „buton roșu”, o inițiativă care promite să ofere o voce anonimă tuturor celor care se confruntă cu probleme grave în mediul școlar, fie că este vorba despre elevi, profesori sau personal administrativ.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Deși denumirea poate duce cu gândul la un obiect fizic, ministrul a ținut să clarifice că nu este vorba despre un buton propriu-zis, ci despre un mecanism de raportare anonimă.
Acesta va permite semnalarea situațiilor critice din școli, de la acte de violență fizică sau verbală, bullying, până la consumul de droguri sau alte comportamente care contravin regulamentelor interne ale unităților de învățământ.
„Astăzi am însemnat şi va apărea în Monitorul Oficial în următoarele zile ordinul legat de aşa-numitul «buton roşu», nu este practic un buton, dar este mecanismul în care putem semnaliza într-o manieră anonimă aspectele problematice din mediul şcolar, de la agresivitate, bullying până la consumul de droguri.
Dar, am pus acolo orice alte comportamente care violează regulamentele care există la nivelul unităţii şcolare”, a explicat ministrul Daniel David, într-o intervenție publică transmisă pe Facebook.
Scopul acestui demers este clar: crearea unui cadru sigur și funcțional în care problemele reale din școli să poată fi semnalate fără frică și fără expunere.
Ordinul vizează protejarea tuturor actorilor din sistemul educațional, nu doar elevii, ci și profesorii și angajații administrativi, care de multe ori sunt martori sau chiar victime ale unor abateri grave ce rămân neraportate.
„Este un mecanism de protecție atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice şi chiar pentru personalul administrativ din unităţile de învăţământ”, a subliniat ministrul.
SURSA FOTO: freepik.com @yakobchuk
După semnarea oficială, ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial, urmând să fie implementat în școli printr-un protocol clar de utilizare a acestui sistem.
Deși nu s-au oferit detalii tehnice suplimentare în acest moment, inițiativa este parte dintr-un plan mai amplu de combatere a violenței și comportamentelor periculoase din unitățile de învățământ, un fenomen care, în ultimii ani, a devenit tot mai vizibil și îngrijorător.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.